luni, 29 decembrie 2008

Scrisoarea a II-a ori a III-a...

Nu, nu mi-e uşor Alexandro, dar ce importanţă are. Dar eu încerc să nu-i dau importanţă, de ce ai face-o tu, care bineînţeles că mănânci o portocală autentică, de-un portocaliu perfect şi intens. În prezent numai tu eşti motivul pentru care dau importanţă faptului. Nu, nu mi-e uşor. Mi-e chiar greu să ştii. Şi tu se vede că te plictiseşti mănânci portocale perfecte şi autentice şi te gândeşti să-i trimiţi mesaj beţivului, care oricum bineînţeles că e într-o stare prea beată ca să ţi-l poată citi. Îmi întorci pe dos totul. Toată liniştea chinuită şi şubredă pe care abundenţa de zăpadă, sărbătorile, prietenii ori familia mi-au dat-o. Femeie nu fi proastă. Ori păstrează liniştea ori sună-mă şi zi-mi direct, băi omule eu mai vreau ceva de la tine, nu renunţa că nu te las. Nu, tu în schimb alegi calea de mijloc care bineînţeles că-i cea mai uşoară dar şi cea care nu are impact prea mare. Ce vrei de fapt? Te chinui să mă faci să mă simt prost şi să te regret? Şi să urlu în mijloc de noapte de decembrie: Ce prost sunt!!! Nu, Alexandro. Eu nu te regret, nici nu îmi regret prostia. Ea o fost, cu intensitatea ei ca atare, o avut o cauză şi-un efect. Sincer acum încă nu vreau nimic de la tine. Sunt eu, aşa cum tu degeaba te chinui să înelegi. Te chinui cică, te faci. Te joci. Încerci măcar. Păi dacă tot în prezent ai un grec de 15 ani lângă tine ar fi mai bine să te joci cu el. Poate are spirit ludic.
....Mă pui să mă folosesc de ultima modalitate de calmare pe care o am. Deci mă pui să scriu prostii. Prostii de care nu mai am chef. Nici scrise, nici trăite, nici nici. Te să mă laşi în prostiile mele. Nu-s nici iubitor, nici curajos, nici prea matur ori prea bărbat, ori prea cum vrei tu. Is un biet om care încearcă să-şi dea seama ce-i cu el. Şi tu nu mă ajuţi. Tu mă tulburi mai tare şi-mi bagi în cap tâmpenii sentimentale la care am ţinut ca un prost până fix înainte să te cunosc pe tine. Nu mai am nevoie de ele. Şi nu cred că nici tu de mine. Ţi-am fost prima iubire adevărată. Mă bucur sincer. Dar presupun c-ai observat că şi ţie ţi-o trecut din siropuri şi vise. Te-am demoralizat eu prea mult. Recunosc, am efectul ăsta asupra femeilor, de asta momentan nu am nevoie de ele. Vreau linişte, vreau să mă ridic din câcat, vreau să mă educ, să mă stimulez, să învăţ, să muncesc, vreau orice numai nu te vreau pe tine acum. Şi bineînţeles că tu auzi ori vezi că eu nu te vreau acum, o să te înfurii, poate ai să plângi, o să mă înjuri, şi o să încerci să uiţi cât mai repede de mine. Eu poate mâine, adică nu acum, o să îmi readuc aminte de tine şi am să-ţi zic sau nu că te vreau. Dar pentru tine n-o să mai conteze, pentru că rana va fi încă deschisă şi afirmaţiile mele probabile nu vor conta.
...Alexandro Ceornei eu nu m-am schimbat şi nici n-am fost altul la început. Acelaşi om pe care-l urăşti tu acum sunt. Poate doar că am început să fiu puţin mai tandru şi mai iubăreţ în ultimele săptămâni dar am renunţat brusc şi subit la acest prost obicei şi acum sunt un Andrei Popa autentic, fără modificări şi opţiuni alternative. De ce nu mai pot fi iubăreţ şi tandru? Nu pentru că m-am plictisit brusc de tine. Nu Alexandro eu nu încep o relaţie doar de fază, ori cât de fără viitor ar fi asta, dar m-ai dezamăgit profund, printr-un simplu mesaj, pe care nu-l iert, pentru a dovedit că eşti proastă, chiar mai mult, o proastă înfumurată, care deja se crede cu piciorul pus pe bărbat. Alexandro ştiu că tu nu te vrei călcată în picioare, dar să nu aştept să fiu eu ăla. am un orgoliu instincual, ţărănesc, prostesc, dar îl am, e al meu, şi nu vreau să mă lipsesc de el. Nici n-aş putea.
...Prin prostioara asta nu vreau să subliniez nimic, ci doar îmi exprim furia de moment şi vreau să-ţi prezint anumite trăsături ce fac parte din ceea ce până acum s-a numit "noi". Interpreteaz-o cum vrei, oricum o s-o faci, înţelege şi concluzionează de-asemenea după bunul plac. În rest zic că nu mai ninge, revul va fi un eşec şi lumea e plictisită.
...Noapte bună d-şoară Ceornei...

miercuri, 3 decembrie 2008

Sec...

Nu mă duc azi la pregătire. N-o să fac nimic oricum. Nu renunţ dar entuziasm nu mai am deloc. Am rămas în urmă. Ceilalţi sunt au progresat eu încă nu. Profesorul încă mă aşteaptă. Aşteaptă ca parazitul din mine să dea roade. Ce-i drept în ultima vreme n-am fost altceva decât un parazit. Cheltui bani. Asta îmi zice tata. Deci am un portret simplu, sunt cheltuitor. Nimic în rest. Nici o altă valoare, importanţă ori rost.
...Am motive să fiu deprimat ori pesimist acum, din cauză că reintru în programul meu săptămânal de a face mici prostii, de a fura, a minţi, a lenevi. Slab din nou. Dar nici arhitectura nu cred c-o să mă învioreze. N-am chef. Trebuie să dorm. trebuie să mă aerisesc făcând şi altceva în afară de schiţe. Măcar de ar fi ceva important. Is nişte kkturi de schiţe. Mă întreb. Dar renunţ să mai caut vreun răspuns. Şi deci mă plictisesc să tot mă întreb. Nimic. Doar nişte mici nervi latenţi. În rest un vid mare. Mare.

marți, 2 decembrie 2008

Reflectare

Nu mai am demult pretenţia că pot scrie ceva citibil. Nici nu ştiu dacă am avut vreodată egoismul si increderea că scriu bine nici măcar dacă am sau nu potenţial. Majoritatea încercărilor de literatură scrise le-am descosiderat, exagerând mereu lipsa de valoare a creaţiilor mele. Au fost unele care mi-au plăcut şi pe care le-am păstrat. Le recitesc ocazional şi îmi tot zic că am involuat nemaiavând puterea acum, de a scrie aşa ceva. Obiectiv analizând tot ce-am scris nu iese din tiparul ideilor şi motivelor adolescentine, deci valoare mare nu pot avea ci poate doar potenţial.
...Mă plâng des de faptul că nu am mai scris ceva demult. Şi tot dau vina pe lipsa de idei din creier, care refuză să producă. M-am plictisit să povestesc. Tot ce am putut scrie frumos ţinea de naraţiune. Is bun de basme. Atât. Şi mă enervez că nu mă apuc de piese de teatru ori măcar de nişte schiţe. Nu vreau să scriu ceva diferit ori cu idei mai evoluate pentru a fi apreciate critic. Vreau să scriu ceva ce n-am mai scris pentru ca apoi să-mi pot comenta singur creaţia. Şi dacă după mine va suna bine, atunci se va băga la colecţie şi se va reciti pentru tot parcursul vieţii şi îndeosebi la pensie.
...Şi totuşi mi-e frică şi n-am trebui să-mi fie.

luni, 31 martie 2008

Drafts

...Aseară dădeam multe mesaje unei fete cu ochi de vulpe şi zâmbet de brânză topită şi la un moment dat am rămas fără memorie pe telefon. Eu disperat de aşa întâmplare, căci trebuia neapărat să mai dau un mesaj am incercat să găsesc o soluţie să ies din impas, şi după o lungă perioadă de cugetare şi adâncă meditaţie m-am hotărât să-mi sterg toate draft-urile de pe tel.

...Îmi ocupau mai mult din jumate din memorie acele însemnări, ce în majoritate erau câcaturi dar mi-a fost milă să le sterg. Aşa că le-am dat copy paste pe un caiet şi de pe caiet aici ca să le poată savura orice plebeu curios.

...Nu's în ordine, nu's modificate ci pur şi simplu trântite la grămadă:

*Păcat că nu mai ţin minte cum arăţi!

*Eu de mult nu mai sunt El, ea încă este Ea.

*Regret c-am regretat când nu trebuia să regret.

*Cetate, joc, hârtiuţă, Sonata Arctica, bancă, zamca, trandafir, bancă, voroneţ, biliard, B-dul 1 Mai, inel, duş, Dorna...

*Panem et cercenses.

*El dormea, războiul dormea, lumea dormea cufundată în acel cap (S.P. Sartre)

*E un dor care nu doare.

*Imagini care apar înainte să fie trăite şi care nu mai pot fi trăite.

*Noaptea-i pentru dormit, ziua-i pentru visat.

*Culcă-te napoi, eşti mai simpatică când dormi.

*O frecventa erotic(Il. Boteanu)

*Nu-mi plac fetele înalte, is prea dilatate.

*Dor de tine dar în altă lume.

*Mă gândesc prea mult la eşec pentru a-l putea suporta.

*M-ai visat azi noapte şi ţi-ai adus aminte să mă pupi?

*Văd că ai o deosebită plăcere de a te încurca cu prietenii mei. Du-te dracului şi te combină cu fotografii tăi şi nu te băba şi-n singura bucată de viaţă care mi-o rămas liniştită.

*Ai degetele delicate ca nişte copite de oaie.

*Aştept o ea banală. E banală că nu vine. Şi n-o mai aştept mult, că-i banală. Se dă cu ruj ca să arate mai puţin banală, pentru ca măcar cineva s-o observe şi pe la spate să strige: O banală! E aşteptată şi aşteaptă şi ea ceva, pe cineva nu cred, n-are ea faţă de cineva. Ea din banalitatea ei a auzit şi pentru a fi indiferentă s-a dat cu mai mult ruj.

*Când nu eşti lângă mine eşti o obsesie, când mă ţii de mână eşti o obişnuinţă, când eşti în pat cu mine eşti o plăcere, când zici că mă iubeşti eşti o bucurie, prieten îmi eşti doar dacă eşti obsesie, obişnuinţă, plăcere şi bucurie.

*Îmi pare rau dar nu vă aparţineţi întru totul(S.P.Sartre)

*Mi-ai ciordit inima!

*Oţetar, sindrofie, lichea, protoconism, idiosincrozia.

*14 martie 2008 - după amiază. Prima dată când în Rynox am ascultat The Misery. Ciudat. Nu mi s-a făcut decât vag dor de ea. Am făcut o revizuire a trecutului foarte scurtă cât timp a ţinut melodia.

*Iau câcatul în mână, îl ridic către mulţime şi strig: Ia-tă! Acesta sunt eu! Mă ofer vouă, luaţi-mă! Şi arunc câcatul în ei.

*România este un pământ tragic unde totul se sfârşeşte în comic.(Paul Morand)

*Inteligenţa nu e o stare continuă(Oct. Paler)


*Poate că racul din mine...(O. P)

*În Rznox e glod. Puţină lume. E ciudat. Pentru că afară e frig. Dar totuşi mai vin oameni. Vin cu rucsace, poate de la munte. Muzica îmi e cunoscută, dar am uitat cine cântă. Mi-e greu acum să-mi aduc aminte. Fumul se ridică incontinu, în forme neregulate. Un solo de chitară mă face să fiu trist pentru că sunt afon. Tipul de la masa din faţă are tricou cu Marduk. Nu-mi place formaţia dar îl cunosc pe tip. Se vorbeşte despre băutură şi o început altă melodie. Donţt fade away cred că se cheamă, după refren presupun. Cafeaua nu mă surprinde, e bună. Îmi place că nimeni nu mă bagă in seamă...

*Ti urăsc femeie mai mult decât orice pe lume şi te iubesc la fel de mult.

*Oamenii visează mereu şi când termină de cisat îşi dau seama c-au murit.

*Nu înţeleg, inima pulsează sânge, ce treabă are ea cu iubirea?

*Dă-mi un motiv şi voi acţiona!

*Normal că mă enervez când mă judeci greşit. Mă enervez mai ales pentru că nu te pot face să te înţeleg şi să te conving că nu ai dreptate. Mă înfurii repede, inima-i de vină. E prea mică, vreau una mai mare. Cred c-o să-mi fac transplant dacă o să am destui bani şi dacă o să fie dispus un om puternic să mi-o doneze.

*Te-aş săruta în momentul ăsta, pari apetisantă.

luni, 17 martie 2008

o noapte

I
Îşi lipea nasul de al meu şi mă privea într-un mod mai mult decât afectuos, obsesiv, aproape satanic. Îmi zâmbea! Zâmbea cu zâmbet cu drac, fără să-şi mişte ochii sau buzele. N-o interesa altceva, şi prin întunericul aproape total nu distingea decât privirea mea buimacă, pe care o studia cu o curiozitate copilărească. Zbuciumul regretelor trecură iar resemnarea proaspăt apărută o făcea să mă privească mai intens şi să mă sărute din ce în ce mai des cu pasiunea cu care tinerele neveste îşi sărută bărbaţii plecaţi pe front. Într-adevăr domina o atmosferă ciudată, amândoi fiind obsedaţi de ideea plecării, convinşi că odată cu venirea dimineţii nu ne vom mai vedea.
Începea să mă mângâie cu dosul degetelor pe tot obrazul, pe frunte, pe gât, încâlcindu-mi barba, mototolindu-mi părul în care-şi băga adânc mâna şi pe care-l trăgea, sau îl răsucea printre degete. Apoi concluziona simpatic toată acţiunea zicându-mi că-i place barba mea, iar eu o sărutam, şi nu mă mai săturam sărutând-o.
Îi căutam gura prin întuneric dar ea o găsea pe-a mea întâi şi se năpustea animalic la ea, înfigându-şi colţii până în carnea buzelor mele pe care o trăgea la ea şi ataca din nou. Am început la un moment dat să simt pe lângă gustul ei, gust de sânge, pipăind cu limba buza de sus am găsit-o amorţită, c-o gaură mare-n mijloc.
Mă enervam din ce în ce mai mult, părăsindu-i gura de frică să nu-mi rămână buza de tot în gura ei şi în timp ce ea mi-o căuta disperat eu începeam să-i muşc drept răzbunare jugulara. Lingeam, apucam cu colţii, trăgeam şi mestecam până când gemătul ei devenea prea dureros. Apoi îmi afundam capul mai jos, tot mai jos, sărutând-o pe piept, pe sâni, coborând până la buric şi după…
Speriată mă trăgea înapoi încolăcindu-şi braţele pe după gât în semn de prizonierat. Încerca din nou să mă muşte, să-mi prindă limba între dinţi, şi să râdă când urlu, însă eu mă tot feream, o ocoleam, apoi o sărutam mai tandru şi mai încet, ca să-i dau de înţeles că trebuie încetinit ritmul.
Ne lăsam amândoi într-un cot, apoi ne trânteam capurile transpirate pe unica pernă încă rămasă împrejur şi ne îngrămădeam, ne împingeam unul în altul chinuindu-ne să ne încălzim…
Rămas cu sechele de cu două ore înainte, o tot întrebam dacă i-e frig, pentru ca ea să-mi confirme victoria, că da…am scăpat-o de frisoane…

II
Eram mort. Captiv într-un iad de două camere semi-decomandate, pe-o canapea strâmtă, lângă un drac faţă de care nu mă mai săturam a-i dovedi păcatul pentru care fusesem trimis acolo.
III
Era târziu şi trebuia să fiu de ore bune acasă. La început, când dracul încă se chinuia să-şi vomite tot alcoolul băut din teribilism, când încă n-o băgam în seamă, ziceam că mai rămân ca să beau. Erau vreo trei peturi de bere şi încă două degete de vodkă într-o sticlă. Ţigări tocmai cumpărasem, casa mea era departe la 2 km de mers pe jos aşa că nu aveam nici un motiv să plec. Era linişte, ceilalţi îşi vedeau de treaba lor, călcând peste promisiuni, concepte şi planuri fiind prea entuziasmaţi de regăsirea unor jumătăţi de mult consumate şi uitate. Eu eram singur, jumătatea mea consumată lipsea, se retrăsese singură din grupul nostru tocmai pentru a nu mai avea nici o treabă cu mine. Dar mie puţin îmi păsa, vroiam să beau pe întuneric şi să fumez în linişte.
Apucasem să iau câteva guri de bere când dracul întră brusc din întunericul celeilalte camere. Rămase buimăcit lângă masa plină de băutură vărsată şi mucuri de ţigări stinse la nimereală prin pahare, se uită în jur şi nevăzând nimic exclamă:
- Bă’ bumbacilor! Ci m-aţi lăsat singură acolo pe podea? Îi frig!
....După ce vomitase în chiuvetă prima oară, apoi pe mochetă şi pe uşa de la baie şi la urmă pe ea, se duse în dormitor, cameră fără pat, îşi aşternuse pe parchet o pătură, şi învelindu-se cu altă pătură, stinse lumina, nu înainte de a-mi cere mie hanoracul. Deci toţi o credeau adormită…
Am rămas surprins s-o văd trează şi totuşi atât de ruptă de atmosferă, obsedată de propriile frustrări:
- Mi-i frig! Mi-i frig! Mi-i friiiiiiiig! În timp ce repeta obsedant aceste două silabe se înfăşura tot mai strâns cu pătura care îi atârna de pe umeri şi se îmbiba pe alocuri în amestecul ciudat de bere, cola şi vodkă împrăştiat pe toată întinderea mesei. Rămânea pironită în mijlocul camerei, legănându-se încet şi anemic. Nu realiza că eu eram singurul dispus s-o ascult sau să reacţionez la văicărelile ei, şi nici că jumătate de colţar era liber şi se putea întinde lejer şi confortabil.
Am aşteptat să-şi dea singură seama de soluţie, dar văzând-o fără nici o reacţie, continuând să bocească că i-e frig, m-am enervat:
- Vină tu aicea, nu vezi că-i liberă canapeaua?! Ci tot urlii!
Înţelegându-mi doar pe jumătate afirmaţia, se apropie de canapea:
- Da’ cine stă aici?
M-am înfuriat:
- Nu stă nimeni aici, tu! Ci dracu! Ţi-am zis asta odată! Pune-te pe canapea şi taci.
Ezită totuşi oleacă:
- Aaaa! Nu stă nimeni aici! Şi se trânti ca un bolovan pe canapea trăgându-şi disperat pătura peste ea.
Îmi venea să râd. Era simpatică, şi pentru prima oară am rămas s-o privesc, curios de ce-o să mai zică acum. Însă n-am putut savura prea mult această comedie umană atât de îndrăgită de mine, că izbucni din nou, dar de data asta conştientizând că vorbeşte cu mine. Numai pe mine mă vedea fiind prezent, chiar dacă în cameră mai erau doi, alungiţi pe cealaltă jumătate a colţarului, cufundaţi în şoapte şi-n plăceri uşoare.
- Mi-e frig, Dan! Mai adu-mi o pătură!
Şi eu ce era să fac? M-am arătat drăguţ şi i-am mai adus o pătură pe care am aruncat-o peste prima şi m-am aşezat obosit de serviciul prestat, înapoi pe fotoliu, crezând că n-o să mă mai deranjeze şi voi putea continua să beau. Dar după două secunde:
- Dan, mi-i frig! Mai adu-mi o pătură!
Sar furios de pe fotoliu:
- Nu mai sunt pături, tu! Ce vrei să-ţi fac, îţi aduc o pernă!
- Nuuu, mai caută o pătură în dormitor!
Şi m-am dus în dormitor, am văzut 5 perne şi nici o pătură! M-am întors hotărât:
- Nu mai sunt pături, Ioana, înţelege! Sunt o tonă de perne dar nu pături!
Şi bineînţeles că ea tot o ţinea pe-a ei:
- Mi-i frig! Adu-mi o pătură Dan!
Mă holbam la ea nedumerit. Am început să urlu:
- Nu mai sunt pături, femeie! Ce dracu nu înţelegi? Vrei perne? Îţi aduc toate pernele!
Iar ea foarte senină şi entuziasmată de propunerea mea strigă c-o voce avară:
- Adu-mi-le pe toate!
Scos din sărite am fugit în dormitor, am luat toate cele 5 perne în braţe, am fugit înapoi şi i le-am trântit pe faţă:
- Na’ tu! Ţi-am adus perne! Mori dracu’să nu te-aud!
Dar dinăuntrul zidului Monastirii Argeşului, Ana începu să geamă şi să strige numele lui Manole:
- Daaaaan!
Răzând, iau pernele şi le arunc pe fotoliu:
- Da! Ce doreşti?
- Mi-i frig! Pune-mi pernele! Două la picioare, două pe piept şi una…una..?!
- Şi una sub cap, nu?
- Da! Aşa! Şi una sub cap…
Sperând cu nerăbdare la regăsirea liniştii pierdute, am luat aer în piept, am făcut si-o cruce apoi am luat pernele le-am clădit frumos peste ea ca la urmă să mă retrag victorios şi satisfăcut pe fotoliu. Dar dracu’ m-o pus s-o întreb apoi:
- Mulţumită?
Răspunsul fu criminal:
- Mi-i frig! Mi-i frig!
Era întuneric deja, dar am putut totuşi simţi cum mi se întunecă mintea şi privirea şi cum ultimul strop de control dispare. Am căzut în genunchi şi-am început să urlu:
- M-a săturat femeie! Mi-ajunge! Cum dracu să-ţi fie frig? Ce dracu’ ai? Ai două pături şi cinci perne pe tine şi încă zbieri ca o vacă hămesită că ţi-e frig! Te crezi aisberg în Antarctica şi eu îs pinguinul tău sclav? Ce naiba vrei să-i fac? Uite mă duc să iau mocheta borâtă de tine din faţa băii şi o pun pe tine, vrei?
Ea suspinând afectuos:
- Nu! Da’ mi-i frig! Mi-i frig!
Din disperare am început să apelez la ajutorul divinităţii că nu mai ţtiam ce să fac:
- Doamne iartă-mă tu femeie, ce-i cu tine? Ai frisoane? – Am avut! – Dă să văd dacă ai temperatură! – i-am pun mână pe frunte, nu era chiar fierbinte:
- Eşti rece, ia mâna!
Eu, în culmea disperării:
- N-ai temperatură! Nu te-nţeleg! Lasă-mă în pace! Taci dracului! Vreau să beau! Nu înţelegi că vreau să beau în linişte! De asta am venit şi am rămas aici, ca să beau, nu să fiu un slav prost, da? Mori dracului!
M-am aruncat pe fotoliu hotărât să nu mă mai scol. Urmă o clipă de tăcere. Am luat petul de pe jos, am luat un gât apoi m-am ridicat să caut ţigările. Deodată un geamăt slab şi înecat, izbucni de pe canapea:
- Daaaan! Mi-i frig!
Simţeam că un vas de sânge din cap mi se îngroaşă tot mai mult şi pocneşte. Mă holbam ca un psihopat la fata smiorcăită întinsă pe colţar. Imaginea mă zgâria, mă zgâria, mă zgâria, dar nu puteam s-o omor că-i sculam pe ceilalţi şi liniştea ar fi fost stricată de tot. Am căzut în genunchi, lângă canapea, la capul ei, continuând s-o privesc holbat. Printre dinţii care se frecau nervos unul de altul ieşi în svârşit un strigăt vlăguit:
- Taci! Taci! Ce vrei să-ţi fac? Zi ce vrei să-ţi fac? Mă duc până-n Areni, acasă, şi-ţi aduc 50 de plăpumi, numaţ taci!
Începu să mă privească atent. De-abia acum i se făcu milă de mine dar continua să fie calmă şi să mă privească cum mă manifest. Îi apăru un sentiment de vinovăţie pe faţă, o vinovăţie tipică unei altruiste emotive şi copilăroase ce era. Rămase cu ochii aţintiţi asupra mea, iar eu derutat, m-am oprit brusc din strigat. Imediat după ce se instală liniştea, ea veni c-o idee:
- Hai lângă mine!
Rămân un pic năuc. Mă aşteptam la asta. Acum în halul în care eram, cu nervii la pământ şi cu capul plin de vase sparte chiar simţeam nevoia să mă întind pe-o canapea sub o pătură. Însă colţarul cu pricina era prea îngust şi deci, prea incomod pentru mine:
- Unde să încap şi eu acolo? Nu vezi ce strâmtă-i! De-abia încapi tu, la cât de grasă eşti!
Ea, dimpotrivă, foarte hotărâtă:
- Hai că-ţi fac loc! şi se împinse mai la perete.
Eu încă ezitam ironic:
- Tu crezi că eu mă bag sub 2 plăpumi şi cinci perne?
Însă ea găsi soluţia:
- Dă două perne jos!
Am început să râd. Eram băut, obosit, nervos, răguşit şi disperat de linişte. Am luat 3 perne, le-am aruncat pe fotoliu şi m-am întins pe canapea îngrămădindu-mă lângă ea. După prima clipă mi-a urat bun venit:
- Eşti rece!
Dar mă calmasem prea mult şi am început să-i joc teatrul:
- O să mă încălzesc! Acum ţi-e frig, nu Ioana?
- Daaaaaa! Mi-i friiig!


IV
Ne săturam la un moment dat. Pofta de a mânca cu gura altă carne decât a noastră se pierdea pe moment, din păcate, neputând fi satisfăcută în totalitate. Atunci reapărea resentimentul şi amândoi rămâneam nemişcaţi cu ochii aţintiţi pe tavan, bombardaţi de un chem încâlcit de sentimente şi resentimente: vinovăţii, slăbiciuni, vise, încercări de revenire la raţiune şi în final la realitate. Însă cam toate rămâneau pe tavan iar eu doar cu ea şi ea doar cu mine şi amândoi cu-n pat strâmt.
Când resentimentele îi scăpau pe gura muşcată şi se împrăştiau prin camera plină de alcool şi de mucuri, era mereu calmă, senină, nu se plângea ci-şi mărturisea tristeţea ca un copil spărgător de vaze:
- Dar…să ştii că nu trebuia să facem asta!
Expresia o repeta insistent făcând-o să devină un laitmotiv al întregii nopţi. Uitase că i-e frig, acum îşi găsise altă obsesie pe care şi-o expunea la fel de obsesiv. Spre deosebire de mine, care eram mereu frustrat de pe urma defectelor mele de vorbire şi care atunci încercam să vorbesc logic şi destul pentru a mă face auzit, ea era mult mai simplă. Fără să fie persuasivă, chiar dacă intenţiona să fie, îşi rezuma toată nemulţumirea fizică sau sufletească printr-o expresie, printr-o propoziţie scurtă de maxim 10 cuvinte. Degeaba eu tot insistam să-mi explice, să zică clar şi în detaliu ce simte, ce gândeşte, ce visează, ce frustrări are în legătură cu noaptea de faţă, ea tot repeta aceeaşi propoziţie, iar apoi foarte interogativ mă întreba:
- Tu înţelegi?
Şi eu n-o înţelegeam, şi nici ea nu înţelegea că eu nu înţeleg.

duminică, 9 martie 2008

O altă ea...

...N-am ştiut ce fac, dar am vrut s-o fac. Nu gandeam, nu credeam, nu speram...pur şi simplu am făcut-o. Nu mă mai întreba de ce...mahmur acum sigur n-o să-ţi răspund şi sunt slabe şanse să răspund când sunt treaz.
...Ţie ţi-era frig! Damn trebuia să taci şi să mă laşi pe mine să beau. Asta vroiam! Toţi erau ocupaţi cu salivele celorlalţi, eu beam iar tu crăpai de frig cu două plapumi şi 5 perne pe tine. Şi dacă ţie ţi-era frig ce dracu vroiai să fac eu? ...nah, te-am încălzit pănă la urmă, dar hanoracul tot n-ai vrut să mi-l dai şi m-am trezit la 6 dimineaţa pe bulevard, în tricou, implorând-o pe vânzătoare să-mi dea ţigări la bucată...
...Cuvintele şoptite o fost multe, mie mai mult îmi mergea gura dar nu mai ţin minte ce vorbeam. Tu mă ascultai şi asta îmi plăcea şi mă făcea să te pup din ce in ce mai des...
...Ţi-am zis de 2 ori că te iubesc, nu înainte să te previn c-o să zic kktu' ăla de expresie. Tu n-ai putut s-o zici, şi te înţeleg dacă ai înţelepciunea să nu spui o prostie aşa repede. Eu, pe bune te iubeam, te iubeam pentru că eram fericit, şi speriat în acelaşi timp, că trebuia să mă duc acasă, şi când sunt fericit şi speriat iubesc...scuză-mă aşa is eu....
...Primele două ore tot repetai că "Nu trebuia să facem asta!" şi apoi mă întrebai "De ce-am făcut-o!" dar culmea, nu te opreai din muşcat când ziceai asta. Oricum erai simpatică...
...Ţi-am şi atunci că mi s-o părut mai mult un vis...acum încep să mă încred din ce în ce mai mult în această teorie....dar mă dau de gol ştampilele de pe umăr şi piept...
...Cuvinte siroapoase în legătura cu seara aia nu pot găsi...e imposibil să descrii o stare....sau nah...destul de greu, tre să fii treaz în primul rând, nu ca mine acuma...
...Oricum îţi mulţumesc pentru acea seară...

joi, 21 februarie 2008

ora 17 fără ceva, 21 feb, 2008

...Răsfoiam caietul de istorie pentru a revedea şi planifica lecţiile necesare pentru olimpiada de sâmbătă, şi pe antetul foii am văzut scris de trei ori "Je t'aime!" iar mai jos "Je t'aime aussi!" Mi-am recunoscut după câteva clipe de admiraţie vinovăţia pentru acele 3 expresii scrise în antet iar dedesupt scrisul ei. Am zâmbit, am admirat cuvintele aducându-mi aminte de perioada în care au fost scrise.
...Însă imediat am întors pagina înapoi trezindu-mă revoltat de ceea ce văd. Bineînţeles că am savurat câteva secunde ironia sorţii mele de ratat. Apoi, schimbându-mi moaca într-una serioasă şi mândră, mi-am zis: "N-am nevoie de Je t'aime-uri acum! Am lucruri mai importante de făcut!" Poate că m-am minţit zicând asta sau poate am fost chiar sincer, oricum emoţia reîntâlnirii cu trecutul s-a dus, iar eu îmi voi continua treaba...

sâmbătă, 9 februarie 2008

Fragment de prostituţie sentimentală

9 februarie 2008, sâmbătă dimineaţa, 00:32
....E ciudat că nu regret încă. Ştiu c-o să vină şi-l aştept cu braţele deschise. Mă simt neom fără el, şi dacă stau să îmi aduc aminte, neom am fost de când m-am despărţit de Ea. Îi zic Ea pentru că a fost prima şi alta în afară de ea nu este încă…
....Aşa arată, aşa simte şi aşa trăieşte un om care din păcate şi-a văzut una dintre dorinţele obsesive îndeplinită. Am vrut să fiu cu ea, s-o sărut, s-o ţin de mână, să mă pierd în sălbăticie şi să dorm în acelaşi pat cu ea. Sexul nu l-am vrut şi poate de aceea nu s-a întâmplat. Nu pot înţelege, nici imagina un asemenea lucru cu Ea.
....Şi totuşi, s-a întâmplat şi s-a terminat sec. La aproape o lună de când ne-am despărţit încă nu pot realiza ca s-a sfârşit. Punctul a fost prea punct, totul s-a desfăşurat prea previzibil.
....Ea a vrut să fie cu mine poate, nu ştiu, nu pot decât bănui, dar eu am vrut. Nu mi-am imaginat niciodată cum am arăta noi doi după 1 an, doi sau 10 de stat împreună. O relaţie lungă sau o căsnicie cu ea mi-au părut şi încă par imposibile. Am fost simpatic până acum, a fost un moment de două luni care începea deja să-şi piardă farmecul, şi s-a destrămat. Eu l-am destrămat...poate pentru că ţineam prea mult la moment şi nu vroiam ca el să se piardă în monotoneitate...
....Vreau să reînceapă jocul? Nu cred. Nu ştiu! Nu pot zice un da sau un nu categoric! Ce-i drept începe să-mi fie dor de Ea. Mi-e dor să vorbim, să ne contrazicem şi să ne jignim în felurile noastre speciale de a jigni, ea cu sarcasmul, eu cu ironia...
....Încă nu-mi pasă cum se simte Ea! Dacă mai simte, dacă îi e dor, dacă mai vrea sau nu ceva de la mine.
....Singurătatea acestei luni, de pe 12 ianuarie şi până acum a fost plină de isterii, psihoze, resemnări şi plictiseli, însă nu am dat vina pe ea pentru aceste stări...
....Statul în faţa calculatorului 4 ore încontinuu m-a afectat psihic. Gândurile mi le simt împrăştiate, ţigara nu mai are efect calmant şi încredere n-am nici în ceai sau în romanul simpluţ al lui Sebastian Barry.
....Nebun n-am devenit, nici bolnav, însă am slăbit, am slăbit atât de mult încât am pierdut o lună întreagă nefăcând nimic.
....Lipsa ei de lângă mine m-a făcut să simt în fiecare zi nevoia unei femei cu care să stau, s-o privesc şi să-i vorbesc. Am băut multe cafele doar în compania unor fete, pe care în majoritate le cunoşteam de mult. În fiecare zi am stat la masă cu altcineva, fără să-mi propun asta. În general conversaţia se repeta de la o zi la alta. Am vorbit aceleaşi chestii cu fiecare în parte şi în mare am trezit sau retrezit simpatia în cele care nu mă cunoşteam sau care mă uitaseră. Sincer, nu mi-o păsat şi încă nu-mi pasă ce reputaţie mi-am creat în ochii fiecăreia, însă eu personal am rămas plictisit după fiecare întâlnire de acest gen. Nu m-o surprins niciuna, nu am aflat lucruri noi şi nimic nu m-o fascinat la ele. Adolescente simple, plictisite toate, drogate de rutina cu care s-au obişnuit: rutină în viaţa socială, şi-n aia sentimentală sau familială. Şi stau să mă întreb acum, chiar nimeni nu dă un semn de schimbare, de trezire? Sau asta n-o să se întâmple şi n-o să văd niciodată la nimeni.
....Eu nu sunt mai breaz ca ele, sau ca restul de acest tip. Şi eu mă simt copleşit de rutina pe care mi-am creat-o fără să vreau. Mă simt bântuit de 2 ani de aceeaşi femeie şi oscilez între ea şi cealaltă S la fel cum oscilez între Rynox şi Blue...
....Gândurile mi se dilată din ce în ce mai mult şi un lapsus mare de tot îmi acoperă toată memoria deja împăienjenită…
....Dar să mă reîntorc la subiectul Ea, dacă tot cu ea am început.
....Am mărturisit deseori ca nu vreau să vorbesc cu Ea pentru că nu am ce să-i spun. Nu aş avea puterea, curajul sau cheful de a deschide un subiect de discuţie. Ea poate-l va deschide, poruncindu-mi să-mi cer scuze pentru acea scenă care, posibil s-o bântuie încă. Poate cine ştie în felul ăsta ea n-a terminat cu mine, vrea să-mi cer scuze şi apoi se va împăca şi ea cu trecutul.
....Eu bineînţeles că n-am s-o fac. Nu din teribilism ci pentru că dacă aş face-o ar însemna să-mi cer scuze că am ţinut la ea, că am iubit-o şi că n-am vrut s-o las aşa pur şi simplu.
....A fost o dovadă de disperare din partea mea şi ea avea dreptate să mă dea dracului, însă nu în felul ăsta, nu hoţeşte, cu jumătate de gură şi de înţeles. Concluzia e că eu am avut voinţa să fac ceva: am ţinut-o strâns de mână, am bruscat-o, am urlat la ea, chestii radicale care trebuiau făcute într-un fel sau altul.
....E 01.15 noaptea iar eu mănânc castraveţi cu roşii. Oboseala persistă, însă starea de somnolenţă n-a apărut încă. Îmi voi face si un ceai până la urmă.
....Legumele mâncate îmi aduc aminte de vară. Mi-e dor de ea. Mi-e dor de-o noapte caldă când te poţi plimba pe-afară, te poţi întinde pe iarba pişată a vreunui solar, sau în cel mai bun caz te poţi duce pe deal fără să te înglozi. asta dacă ai noroc să nu se ia toţi câinii după tine.
....Cu cealaltă S am vorbit în mod obsedant, dar de-obicei pe mess şi mi-o dăunat. Cred c-am s-o las în pace şi până luni, la şcoală. I-am dat prea multe sfaturi, chiar prea multe. Şi chiar nu mai am ce vorbi cu ea pe mess...

miercuri, 6 februarie 2008

Poveste tristă

Barabulele rânjeau la soare aşteptând cu extrem de multă nerăbdare să fie strânse de pe ogorul cu pământ argilos. Erau de-abia scoase cu plugu', deci încă ude, şi nu se putea spune acuma, înainte de căngiuire că nu's mari. Se mai vedeau ici colo şi câteva tăiate, dar alea nu contau, porci erau destui ca să le mănânce. Era spre amiază şi soarele de septembrie bătea totuşi puternic. Căldură mare, nori puţini, vânt uşor de câmp.
...Să zicem ca trecură vreo 2 ore de când barabulele fură scoase şi pământul se uscă de tot. În concluzie trebuia început procesul de "strâns barabule"...
*
Într-o casă bătrânească, ne aflăm în dormitorul unor bătrâni. Aspectul nu ne atrage cu nimic: mobilă ieftină veche şi verde primită drept zestre de către babă acum extrem de mulţi ani, la nunta ei cu moşu'. În dulapul cel mai mare deasupra sertarului unde posibil că moşu' îşi ţine chiloţii murdari, se vede o vitrină. Pe geamul vitrinei se disting amprentele unor degete murdare, iar înăuntru se zăreşte o vază confecţionată dintr-o sticlă de plastic la 2 litri tăiată la jumătate în care sunt aşezaţi foarte simetric trei trandafiri frumoşi de plastic. Lângă vază tronează fotografia înrămată a unui cuplu de nuntă: o femeie cu faţa suptă şi ascunsă aproape de tot sub vălul cam larg ce semăna mai mult cu o faţă de masă aşezată, posibil cu forţa, lângă un om cu pielea arsă de soare, cu mustaţă groasă şi cojoc de jder. Mirii din poză exprimau sentimente diferite: mireasa părea speriată şi indecisă iar mirele beat şi mândru...
Pe soba cu plită sunt oale. Înflorate, verzi, roş', oale pentru dat la porci, ceaun pentru mămăligă, blide spălate, nespălate, majoritatea nespălate, care împreună cu o gaşcă flămândă de muşte contribuie la pitorescul încăperii. Deasupra sobei, un calendar vechi, prăfuit al unui an trecut demult, şi o mâţă adormindă ascunsă în colţ, care posibil să se fi plictisit de uitat atâta în calendar şi adormise.
În rest, camera era dotată cu multe dintre obiectele ce întruchipează civilizaţia: ceas cu baterie 777, televizor DIAMANT cu 12 canale din care 2 reale, o mătură destul de groasă dar fără făraş, ţoale, ziare, covoare de cârpă etc.
....În final, în fundul încăperii, acolo unde foarte rar pătrundea lumina, se afla un pat. Pe pat, o babă întinsă şi aproape ţeapănă şi lângă ea un moş care-i şoşotea ceva la ureche...
- Tu Fruzâno tu! Ce-mi faci tu acuma tu! Vrei să te duci? Să te duci acuma când avem de strâns barabule? Când rage vaca în grajd şi când se strâmbă mâţa că n-are mâncare în blid?
Văicăreala îi este întreruptă de efectul dăunător a celor câteva sute de mii de St. George-uri fumate în viaţa lui de ţăran banal, care se concretizează într-o tuse măgărească cu precipitaţii. Câţiva stropi de salivă cad melancolic pe faţa babei şi îi umezesc pleoapele pe jumătate închise. Se vede foarte clar cum o picătură scăpată din gura moşului se pierde apoi prin canioanele adânci şi parcă fără fund de pe fruntea babei.
Plămânii moşului liniştindu-se, acesta continuă:
- O să rămân singurel Fruzâno! O plecat toţi, unu’ după altul şi acum pleci şi tu! Lică acela micu’ s-o dus săracul la spanioli, şi-o murit printre căpşuni. Băiatul era econom, vroia să-şi facă casă cu lindap şi termoflane şi s-o zgârcit la mâncare şi alte luxuri, o fi mâncat căpşuni nespălate şi-o murit.
Face o pauză şi suspină, dar în final îşi învinge sensibilitatea:
- Şi restul l-o urmat! S-o dus şi Ionică prin străinătăţuri, cică-mi zice „Tată, mă duc şi eu la lucru în afară că aici n-am bani de pâine!” şi cred că n-o fi avut nici acolo bani de pâine de s-o apucat de furat. L-o prins poliţia că fura de la copii biciclete şi le vindea la fier vechi şi acum‚’nezău ştie prin ce beci i-o fi putrezit ciolanele…Cât o trăit, am avut noroc de Dănuţ, măcar el o rămas în sat şi ne-o mai ajutat să dăm mâncare la găini, la plivit, la făcut o mămăligă, aşa ca flăcăii de seama lui. Da’ o avut ghinion săracu’ băiat că l-o pedepsit Dumnezău c-o femeie spurcătă şi grasă care i-o făcut zile negre şi maţe fripte şi l-o deochiat şi porcăit, până când s-o prăpădit băiatul mâncat de rachiu şi de ură…
- Şi-acuma şi tu mă laşi, tu Fruzâno! Mă laşi şi mori când nici bani de-o lumânare n-am, da’păi de popă şi găluşte. Dacă ştiam, tu femeie ce-o să-mi faci azi nu mergeam aseară-n crâşmă, şi aveam bani de lumânare, dar de unde să ştiu!
Amintindu-şi de fapta săvârşită cu o seară înainte devine şi mai posomorât şi probabil îi vine gândul să bea. Se întoarce cu faţa spre uşă, cu spatele la babă şi-şi acoperă faţa cu palmele aşa cum fac fetiţele alea foarte emotive după ce-l citesc pe Eminescu. Lăsând trecutul deoparte, moşul îşi continuă discursul cu invocarea viitorului:
- Cine-o să mai facă ciubărul la vacă? Să scoată balega de la vite, să puie de mămăligă, să dea lapte la mâţă şi să meargă la biserică? O-i pute’ eu singur să fac toate astea? Şi mai ales acum când ne-aşteaptă barabulele pe ogor! Ne-aşteaptă barabulele Fănico! Doamne de ce n-am puterea ta ca să-i poruncesc păcătoasei să se ridice şi să umble?
Auzindu-se pomenită într-o replică de-a moşului, mâţa se trezeşte şi durând-o sub coadă că baba moare şi fără să-l aştepte pe Mântuitorul ca să-i dea de mâncare, se suie tiptil pe masă, dă la o parte cu laba o farfurie ciobită, îmbucă o bucată de slănină şi dispare rapid din peisaj pe după uşa între-deschisă.
În tot acest timp baba nu fugise de tot pe lumea cealaltă ci, conştientă asculta monologul înţelept al moşului. Buzele încă i se mişcă încet. Probabil că baba încă mai mestecă bucata de mămăligă de la prânz între gingii. După ce moşul s-a oprit din cuvântare, baba, strângând din gingii, şi cu o ultimă fărâmă de voinţă şi curaj deschide gura şi rosteşte:
- Ai închis la găini, măi Gheorghe?
Dar moşul nu apucă să-şi zică răspunsul negativ, că baba îşi scapă amândouă picioarele în groapă şi îmbrăţişează paradisul. Poate din şocul provocat de eveniment, moşul începe iar să tuşească, de data asta împroşcând-o mai mult pe babă, apoi împăcându-se cu soarta îşi apleacă capul în semn de reculegere. Imediat, de afară izbucnesc în cor vaca şi calul, cei trei purceluşi, oaia solitară din ţarc şi cele douăsprezece găini bocind-o pe babă un timp îndelungat. Profitând de momentul tulburător mâţa se întoarce şi mai fură o bucată de slănină, însă e prinsă de moş, care automat scoate un cheţ prelung, se ridică furios de lângă babă, merge la slănină, ia o bucată şi începe s-o mestece. Apoi se duce la cuier, îşi pune cojocul, îşi scoate portofelul din buzunar şi începe să-şi numere sutele, apoi şi-l bagă înapoi şi iese morocănind:
- Na-ţi-o bună! Este de scos barabule şi ea moare! Ptiu drace!

marți, 5 februarie 2008

Luv stori 2

- Aveţi muştar?
- Salamul e ieftin şi bun. Cât să-ţi dau?
- E ecologic?
- Da bă, e de vacă, e bun!
- Deci cât ziceaţi că-i muştarul?
- E scump, mai bine iei salam!
- Daţi-mi cu aromă de usturoi vă rog!
...Vânzătorul îi împachetă salamul şi puse în pungă şi-o monedă chinezească pentru noroc. El nu avea cu ce plăti, avea doar bani de muştar, din ăia galbeni, aşa că-şi vându ceasul de la bunica din aur cu beculeţe.
...Se grăbi să ajungă la Ea. Se împlineau mai multe luni de când se îndrăgostiseră şi sărbătoreau. Ea făcuse clătite şi mici, şi-l trimise pe El după muştar.
- Unde-i muştarul bă?
El voi să se scuze:
- Nu era din cel ecologic. Am luat salam. Sunt gata micii?
- Sunt încă congelaţi! Dacă n-ai adus muştar cum vrei sa fie gata.
Până la urmă Ea se înfurie şi îşi chemă fetele care aduseră bulion fără conservanţi şi muştar. La petrecere fu invitat şi biciclistul orb, care îşi mai pierduse o mână de curând.
...Micii fură mâncaţi de toţi cu mare poftă, muştarul se termină repede, bulionul era expirat şi fu aruncat. Orbul fu păcălit şi primi salam în loc de mici. Toţi râseră. Apoi Lui i se făcu milă şi îl lăsă pe biciclist să lingă cutia de muştar.
...După ce terminară toţi de mâncat, fetele plecară pe bicicleta orbului ca să facă impresii prin cartier, orbul se duse să-şi cumpere altă bicicletă iar El şi Ea se iubeau pe o bordură.

Luv stori

...Dă bă o ţigară! vine Ea la El cu impresii de cartier cu blocuri turn şi-l împinge. El cade rostogolindu-se dar uită să spună au! Ea îl crede mort şi încearcă să fugă dar imediat el se trezeşte din lunga meditaţie asupra încălzirii globale şi spune AU! Se înroşeşte de la încălzirea globală şi încearcă să se ridice în coate, dar un cârcel îl aruncă din nou la pământ şi-l face să dea cu capul de-o piatră pusă acolo intenţionat şi să leşine. Ea se sperie, îl crede mort din nou şi se repede să-i ia buletinul ca nimeni să nu-l poată identifica, dar nu găseşte decât o gumă orbit, două monezi romane de aur pe care le aruncă că erau scoase din uz şi o ţigară pe jumătate fumată. Nu găseşte buletinul dar în schimb vede o legitimaţie oficială verde de ecologist pe care o ia drept bilet de autobuz pe linia 4 şi o bagă în buzunar.
...Deodată el se trezeşte şi aura de steluţe europene îi apare învârtindu-se în jurul capului. Îşi ridică puţin capul şi-o vede cum îi fumează jumătatea lui de ţigară şi rămâne îngrozit când observă în spatele ei un biciclist orb, pe jumătate beat şi daltonist care galopa cu viteza 26-a spre Ea. Izbitura nu prezintă nici un fel de interes pentru noi, Ea căzând din plin pe El iar biciclistul rămânând surd de la impactul c-o urechelniţă care traversa pe contrasens strada. Ea rămâne culcată pe El apoi revenindu-şi din shock se ridică în genunchi şi-i reproşează:
- Ce te-mpingi bă! Te ia mama dracu'!
...El încă în stare de convalescenţă crezând ca e întrebat de capitala Filipinei îi zice repede populaţia, suprafaţa şi coordonatele geografice. Imediat se trezeşte şi îi vede nasul şi sprâncenele şi se îndrăgosteşte instantaneu de ele. Ea reacţionează furioasă:
- Ce te uiţi bă!? Ai grijă că-mi chem fetele!
Dar fetele erau pe messenger sau făceau clătite şi nu au putut veni iar El şi cu Ea s-au îndrăgostit reciproc.
...El se lăsă pentru Ea de ecologie şi se apucă de culturism, iar Ea se îngrăşă.