Îndată voi bea bere la terasă.

Geamul stă deschis fără CA CUru să înghețe și noutatea e mult binevenită. Prin urmare se pare iarna, care încă teoretic administrează jâdănește luna februarie, începe să obosească și să se culce. Păsărele și berze și toate celelalte chestii care îi vesteau lui Alecsandri primăvara, văd că n-o apărut încă, ghioceii se ivesc doar în gălețile corporatiste ale afro-românilor din piețe, dar măcar te poți căsca gura pe străzi în tricou și geacă un pic mai subțire. Și acum chiar poți căsca gura fără s-o umpli ulterior cu farmacii de pastile. Neaua cea căzută ca din povești, o fost treptat agresată penofilicește de fenomenele de încălzire climatică, coborând cuminte în preacuratele canale, urmînd ca apoi să fie semi-filtrată și bineînțeles băută. Iarna în felul ei, poate fi cel mai bun politician: ea ascunde cu o grijă maternă tot ce putea fi considerat urât înainte, gunoaie diverse, gropi de carosabil, lucrări de canalizare uitate fără vină, diverse mortăciuni, iar ca agent guvernamental, zăpada, ce-i drept, mai mult decât abundentă anul ăsta, îndeplinea eficient misiunea de înfrumusețare a patriei. După aia, fiecare educatoare avea curajul să-i scoată pe copii în parcuri și să le prea mărească concepția lor despre mediu: ”Uitați-vă cât de mirific/ edenic/ fascinant/ frumos etc. e afară! și copii o luau de bună, și ajungeau să-și belească picioarele prin șanțurile ascunse de zăpadă. Iarna de-asemenea acționa asupra oamenilor ca un foarte bun activist de partid. Pe timp de ger toți oamenii pe străzi, sunt la fel de urâți, îmbrăcămintea cojocărească și pielea albastră și inertă obligându-i pe respectivi să arate toți la fel. Deasemenea, la -20  moda este ultimul lucru la care ar trebui să te gândești, deci se ajunge la o oarecare aparență de egalitate financiară. În plus, nici nu te mai poți mândri că ai casă cu lindab pentru că o ai îngrpată în zăpadă. Dar lăsând sociologismele la o parte, chestia care mă amuză pe mine în fiecare splendită primăvară e prea vizibilul fapt că odată cu topirea zăpezii, poți savura nesăturându-te de covorul falnic de gunoaie. Amploarea umoristică a contrastului lunii martie este cu atât mai grasă cu cât de la an la an, toată culoarea publicistică a anotimpului devinde din ce în ce mai roz, mai puffy și da, mai gay. Spre marea uimire a entuziaștilor, boscherii nu sunt roz și nu sunt împodobiți cu fundițe alb-roșii, gunoaiele nu sunt în formă de inimioară și nici nu cacă ghiocei. Din păcate, nu poți nici s-o scoți la plimbări umplute de sentiment pe duduia care ți-o înfipt  țărănește bucata de plastic colorat în cămașă, pentru că de-obicei la începutul lui martie e mai iarnă decât la bobotează, ori în cel mai sigur caz doar plouă și se face un glod foarte drăguț.
...Partea bună care-ar fi. Că reapar terasele cu bere la kil, că de-obicei omuleții sunt mai puși pe socializare și surprinzător de mulți, că te poți întoarce lejer pe jos acasă după închiderea crâșmei, fără să fii nevoit să dai echivalentul la 2 beri, pe taxi, și că nah, tipele sunt mai altruiste în vestimentație.

Don't mind.

Inconștientul ori subconștientul, încă nu știu exact care din ele, nu mi-am bătut capul să stăpânesc niciodată psihologia în modul ăla clear n smooth, așa cum reușesc din ce în ce mai mulți oameni astăzi, important e că-mi stârnește sentimente trecute dubios de neclare, pe care în marea parte a zilelor superficial senine, nu le cunosc.
...O imagine care până în toiul iernii mă bântuia sistematic era excursia de vara trecută de la Lucina, moment frumos dar lăsat să fie ciugulit. cel mai trist e că atunci când imaginea Lucinei mi se reactualizează, mă implic prea mult în rememorare, încerc să-i dau o structură momentului, și ajung să mă indimidez și să mă scuz. Mi se limitează puterea de redare, uit scopul amintirii și îmi piered încrederea tot mai mult în litere și capacitatea lor de exprimare. E o regulă arhi-răspusă cum că nu poți scrie despre un moment doar atunci când ai trecut peste el, când îți pierzi ultimele emoții pe care tu încă îți amintești că le-ai avut acolo. Nu mă refer la ceva concret, nu e vorba doar de Ea-ua ceea veche, găsită și automat pierdută acolo, mă refer la un întreg sistem de sentimente pe care herghelia cu pricina m-a făcut să mi le exteriorizez ori să mi le închid. E vorba de acțiuni și de stări, care după cât îmi amintesc erau atunci, pe loc, mai vagi și mai fucked up decât îmi par acum, după jumătate de an de cooldown.
...presupun că am vrut să-mi las la Lucina multe dintre chestiile până atunci definitorii, am vrut să folosesc momentul pentru a regla vechile frământări de aluaturi și de a stabili clar, altele noi, aluaturi pe care atunci nu știam încă să le frământ. vroaim să uit că merg la facultate, și că orașul viitorului meu de student e fix cel pe care și acum îl găsesc cel mai deprimant și mai dezamăgitor dintre toate. Vroaim să uit de liceu și de toți acei ani frumos băuți într-o orchestrală veselie, pe care și acum îi neg ca fiind regretați. Vroiam mult mai mult de la acel loc.
...după 6 luni normal că am impresia că am ratat momentul. că momentul o fost la fel de frumos cum o fost dat să fie, și că eu cu nemulțumirea mea continuă, l-am ignorat, l-am scuipat și l-am urât. am urât că șederea pe deal noaptea urlând ”când s-o-mpărțit norocu” n-o avut efectul estimat. Nici scena când mă înjuram cu propriul eu pe același deal, fix după ce mă plictiseam de cântat. nici vodka furată de la însetatele guri prezente la motel nu m-o îmbătat. Atunci chiar vroiam să se întâmple faitoane de minuni, să iasă un urs în cale și să mă înjure. ori măcar un iepure. orice vietate. Am încercat să scriu un kkt de poveste după scena respectivă, vroiam s-o dau pe mitologii bucovinene și alte lăbării de genul.
...încercam teribilist să-mi ies forțat din adolscență, să mă pregătesc penru viața canalizată și retardată a marelui oraș universitar, pentru viitorul pat de cămin și pentru viitoarele lucrări de seminarii pe care aveam să le am. câte prostii poate avea un biet absolvent de liceu în cap. are multe. partea tristă că are și mai multe după ce intră la facultate și se vede în fața monitorului așteptând disperat să se încarce un nou episod dintr-un serial...
....e mișto când ai simțul exagerării. fiecare scenă oricât de trecubilă cu vederea ți se pare un mare câcat împlit ori neîmplitit. în orice caz unul mare. și e normal ca simțul ăsta să se activeze când nu ai ocupație, când în general nu ai ocupație și te prefaci să-ți șlefuiești o imagine de om ocupat și preocupat.
...poate o să am stăpânirea și tupeul de a scrie odată despre lucina. poate o să am tupeul să pot face multe altele. până atunci văd că s-o încărcat serialul.

În așteptarea alcoolului. I

...Doi dintre ei își vedeau forțat de treaba lor, în colțul lor bine acaparat și delimitat. Ăla mai gras și cu cioc proaspăt ras, își muta ritmic laptopul, de pe burtă pe genunchi, apoi se scula și îl punea pe masă dar nemulțumit îl repoziționa pe burtă, continuându-și agonia. Celălalt, un pic mai nemâncat ca primul, dar cu un cioc mult mai mândru viziona diverse emisiuni de divertisment, cu scop informativ și valoare dubioasă, mângâindu-și sobru podoaba păroasă a bărbiei. Mai devreme se făcură multe referiri la organe genitale proprii ori la cele materne în scopul exprimării unor nemulțumiri imposibil de eliminat. Acum se emiteau mai puține sunete. Aleatoriu se auzea totuși cum unul ticăie cu degetele în laptop și altul cu pumnul în masă, în rest, după cum spuneam, fiecare își vedea de treaba lui.

...Al treilea respirator al încăperii număra monede. Le scotea dinr-un pahar ciobit dar de-altfel frumos și le punea pe o saltea jegoasă, cu grijă și pe categorii de mărime. După ce repetă ritualul de 3 ori rămase fixat pe niște gânduri negative. Începu și el să-și miște degetele pe saltea în semn de ticăit, dar aceasta fiind moale, nu-l lăsa să scoată vreun zgomot. Prin urmare, nemulțumit că nu-și poate exterioriza refulările prin activități tactile, acesta vorbi:

- Avem 2,57 lei. Nu ne ajung pentru bere. Ce facem?

Izbucnirea celorlalți doi fu milimetric imediată:

Replica grasului: Cum băi să avem doar 2 lei 50? Ce-ai făcut băi cu banii? Băi tu ești prost, așa puțin să avem? Tu ce gândești când spui așa ceva, vrei să ne întristezi? Să ne distrugi toate visele! Tu ești nebun!

Replica bărbosului: Vezi băi ce-ai făcut?! L-ai supărat pe gras! N-ai putut și tu să ne iei mai ușor așa, cu-n zăhărel, c-o treabă. Să pui măcar 2,60 în loc de 2,57. Nu știi cum să iei pe om.

Cel de-al treilea om fu cuprins de-o panică urâtă. Se simțea atacat și le dădea toată dreptatea. Era indiscutabil vina lui. În fața lor apărea acum ca ultimul găinaț de pe parbriz după o ploaie de vară. Puțini ar fi rezistat fără un act sinucigaș această presiune, însă el se zbătu să existe. Trase în gând aere adânc în piept și formulă calculat o mediere:

- Putem lua o doză cu banii ăștia, totuși!

Acel totuși amplasat la sfârșitul afirmației demonstra o clară nesiguranță și inspira neîncredere, iar consecințele sale nu au întârziat să apară:

Replica bărbosului: Biberon din ăla să sugi tu băi! 

Replica grasului: Du-te bă, aia nici în gaura de la măsea nu încape. Nici gingia nu ți-o umezește. La nimic nu-i bună!

Cel de-al treilea trase imediat o mânie hotărâtă. Lipsa de alianțe în inevitabilul și prea coloratul conflict ce se contura, îl convinse că violența este singura cale dreaptă. Așadar, în mod barbar multitudinile de organe umane și femeiști fură pronunțate pe tonuri înalte. 

Replica celui de-al treilea: Mama voastră de evrei jâdani istraeliți ce sunteți! Eu am pus ce-i mai mulți bani în pahar, și erau mai mulți, dar grasul și-o luat pâine și bilet de autobuz din ei! N-ați contribui și voi vai doamne că vă cade ula...

Grasul se simți adresat.

Replica grasului: Eu am abonament! Era imposibil să fi luat eu banii. Jur pe toate sticlele pline și voluminoase de alcool de calitate din lume! N-am fost eu!

Continuarea replicii celui de-al treilea: Mă cac eu pe abonamentul tău! N-ai încă doi lei să luăm odată petul ăla?

R. bărbosului: N-are că și-i o băut!

Grasul își trase laptopul de pe genunchi în semn de gravă furie. Dragostea lui pentru pace și prietenie pieri pe loc.

R. grasului: Ce vorbești bă?! Nu-i adevărat! Eu n-am băut de când mă știu, nici apă n-am băut! N-am băut nimic! O trebui să plătesc căminul!

Ceilalți doi încremeniră compătimitor cu ochii flămânzi de bere în direcția grasului. A pomeni căminul în așa discuție managerială era o gravă încălcare a regulii colegiale. Mișcările și sunetele încetară pentru câteva clipe. Doar mirosul continua nesimțit să plutească. 

II

...În momentul în care tipa de jos deschise ușa și rosti salutul ei mlădios, până și mirosul încremeni. O fată în acel sanctuar bisericesc al alcoolului și frunzelor narcotice, printre ciorapi și printre peturi pierdute, era, cu tot respectul, un element neînțeles și deseori neadecvat. 

R. tipei de jos: Servuuus! Ce faceți?

Cel de-al treilea se scăpă în răspuns fiind încă nervos pe gras: Vrem bere! Și ceilalți doi încuviințară automat:

Grasul: Alcool!!!

Bărbosul:DA! Vrem bere femeie! Vrem bere acum! 

Frumusețea izbitoare a tipei de jos, fu zdruncinată de reacția total nepotrivită a bărbosului. Grasul sări altruist să rezolve problema:

R. grasului: Cu alte cuvinte, după cum foarte diplomatic încerca să expună colegul meu, poți cumva să contribui cu doi extrem de umili 2 lei pentru achiziționarea unui pet de bere? 

Tipa dintr-un exces subînțeles de feminitate se simți agățată. Își diluă excentric ochii și își exprimă neînțelegerea:

R. tipei de jos: Ce? Nu mă prind, eu am venit după țigări!

R. celui de-al treilea: Țigări? Mai avem țigări?

R. bărbosului: Nu mai avem. Le-o fumat grasul!

R. grasului: Ce vorbiți băi, nu-i adevărat! Eu n-am fumat nimic! Dați-mi pace.

R. tipei de jos: Ce? Nu mă prind...

Noul moment de liniște părea mai gras și mai bine închegat decât primul. Era o reculegere fără un sens prea bine definit. Tipa se resemnase că nu va primi țigări, ceilalți trei că nu aveau bere și că nu-i puteau vinde țigări tipei. Bărbosul își aminti că n-o poate combina pe tipă, iar grasul începu din nou să-și foiască laptopul. Cel de-al treilea întoarse capul spre maldărul de monezide pe salteaua jegoasă.

R. celui de-al treilea: Deci, mai luăm bere măi?

III

Tipa nu avu doi lei pentru bere dar împrumută de la băieții de pe palier în schimbul unei vorbe bune și bine aleasă. Grasul fu pedepsit pentru probabilele lui excese, iar pedeapsa consta în a merge după bere. Inculpatul se apără eroic, înjură, flegmă, făcu mizerie și aruncă cu sticle pe geam. Sticlele izbiră o babă și paralizară un cocalar, dar grasul nu putea scăpa de îndatorire. Ulterior bărbosul hotărî să-l însoțească pe gras în misiunea cu pricina, care mai mult decât probabil nu putea fi dusă la bun sfârșit doar de un singur om. Cel de-al treilea și tipa de jos rămaseră să aștepte răbdători în cameră. Cel de-al treilea promise să fie cuminte, tipa în schimb nu înțelese afirmația.

....Cel de-al treilea nu se sinchisea de-obicei să țină companie complicată tipelor sensibile precum se auto-caracteriza tipa de jos. Lui îi plăceau tipele bune la suflet dar cu intenții rele, cu aspect dubios dar frumos îmbrăcate, iar respectiva nu promitea nici unul din aceste daruri. Cu cât o privea mai mult cu atât idealurile sale feminine se prăbușeau mai adânc. Furia frustrată a existenței îl schimonosi. Începu să ardă satanic. Dar dintr-un bun simț învățat de la bunici deschise televizorul și puse telecomanda în mâna tipei. Pe Realitatea se difuza cu entuziasm procesul de ilegalizare a Coffee shopurilor și se arătau fețe anemice de specialiști. Tipa de jos avu un fior subtil, stinse televizorul și începu să tremure cu nervozitate. 

R. celui de-al treilea: Lasă nu fi nerăbdătoare. O să vină imediat ăștia cu berea. Poate chiar se combină ei cumva la o vokdă. cine știe, is băieți descurcăreți.

...Tipa începu să se legene mlădios.

Trecut la pers. a II-a

E un frumos mic acasă. Orașul e murdar de prea multă zăpadă clădită anemic fix în locul unde vrei să calci. Multe străzi, care de-obicei vara au asfalt, au acum pitoreasca priveliște de ulițe ale copilăriei, înfundate, umblate doar de picioarele îndrăznețe de cățeluși fără de casă. Crivățul și alte multe rude bine-intenționate ale lui, se plimbă boierește, înghețând cu atenție fiecare cîine trecător. Lumea e total inertă, iar singurele trasee umblate sunt drumul până în rynox și drumul până în piața mare la cumpărat țigări. În rest doar liniște și pace.
...Acasă oricum e o eternă impresie de mană cerească. Mâncarea e surpinzător de caldă și internetul nu are restricții. Totul aici ți se dă pe gratis, mama te sponsorizează, tata te ceartă părintește iar nenea de la cârciumă îți dă pe datorie tot ce-ți poftește inima. Fumezi țigări cu inițiale ciudate și gust aluziv, iar prietenii sunt nenumărați și mereu foarte buni...
....Cu alte cuvinte e un venit acasă în toată regula cu toate plictiselile lui, și lipsit de orice nostalgie. Sunt câteva faze care-ți atrag de fiecare dată același tip de atenție. Liceul în pauzele căruia ai stat 8 ani de zile, e o clădire cu moacă de spital, cu ceva copchii zăpăciți întrânsa. Nu merită la nici o ocazie mai mult decât o atenție. Pe foștii profesori îi recunoști în crâșmele de lângă școală, dar ei sunt prea beți să te mai recunoască. Domnul Cazacu spre exemplu, cufundat în licoarea sa geografică, nu prea și-o dat el bine seama cine l-o întrebat de sănătate. Bănuia el că-s vreun fost elev, dar nu știa exact din care categorie. Pe de-altă parte Tanti Viorica, matroana sfântă a anexei B, cea care de ani nenumărabili le face plinul domnului Cazacu și celorlalți indivizi cultivați la marginea paharului, m-a primit cu o oarecare bunătate. M-a întrebat de sănătate și eu i-am răspuns că n-am văzut-o. Tanti Viorica a avut mai mulți elevi decât domnul Cazacu.
....Am călcat pe 6 Noiembrie mult. E o stradă ciudată 6 Noiembrie. Să demonstrez că-i ciudată nu pot. Sunt case, pe partea stângă mici, pe partea dreaptă mari, apoi mai sunt niște gropi și încep blocurile. E lipsită de cea mai esențială valoare estetică. Nu sare nimic în ochi dar ceva te face să te uiți în dreapta, în stânga ori înainte, într-o căutare instinctuală a deosebitului. Sunt zile la rând când vin acasă și pe altă stradă nu apuc să calc. Acasă-Rynox, Rynox-Acasă. Puține alte puncte de interes.
....Deci vii de-acasă, vântul te împinge pe 6 Noiembrie la vale, și Rynoxul așteaptă la capătul străzii, mereu ascuns viclenește după dubița albă. Crâșma e mai obosită decât astă vară când ai părăsit-o și înșelat-o repede  cu altele, mai bine vopsite și mai scumpe. Fiecare bețiv e cuminte la locul lui, face aceleași lucruri și arată la fel. Vechii cunoscuți de-o vârstă cu tine îi simți bătrâni și triști. Bătrâni cum îi vezi, ei încă aparțin perioadei liceului. Facultatea lor, aflată puțin mai la vale de casă, e doar o școală nouă, mai serioasă și mai importantă. Facultatea ta e în primul rând altă viață, n-o prea vezi ca pe-o școală în nici un caz. ...E de înțeles că te simți superior lor. Tu ai timpul tău acum,  iar prezentul lor îți este ție trecut. Nu ești mândru de asta, dar indiferent ești privit ca om mândru. Replica ”Ai scăpat la facultate și acum faci pula mare!” continuă cu tristețe să persiste în privirile ascuns frustrate ale celor din jur. Și bineînțeles că nimeni nu te acuză pe tine, nici tu nu te poți plânge de ceva concret, dar se vede că indiferent de situație nu prea mai ai multe chestii în comun cu acești oameni, pe care înainte îi ai aveai în ochi zi de zi. Și răceala nu e confortabilă. 
....Momentele bune sunt rare și mici, dar demne. În rynox deseori nu există timp, și lipsa de timp adunată cu bere readuce tente de prietenie. După câteva zile cu bere și fără timp, te molipsești de acel dulce stil clasic al vieții de crâșmă. Pentru ceva timp chiar te simți din nou ca într-a 12a, și auzind vorbindu-se de proba la română, te miri când realizezi că tu ai dat-o deja. Și nu mai vrei să pleci la Cluj, nu vrei pat de cămin jegos. Călătoria de 7 ore cu Timișoara-Iași ți se pare o nedemnă pedeaspă a existenței. Și în momentele respective nu înțelegi cum tu ai la 330 km un pat nefăcut și o școală cu examene încă nedate. Așadar îți amâi plecarea, te apucă idei frumoase de boemie și îți arunci energia și banii de drum pe niște momente menite să-ți alimenteze ulterior dorul de casă. 
...Faci plimbări inutile cu autobuzul, îți înfigi picioarele doar acolo unde zăpada cere găurită, intri și ieși din case străine, bei enorm și fumezi monstruos, în final te obosești cât de tare poți, pentru a dormi pe tren. 
....Călătoria e curată și perioadele de somn scurtează distanța. Ajungi pe peron și îți dai seama că în ciuda tuturor reacțiilor anterioare, ți s-o făcut dor de Cluj. Alergi foarte urban spre stația de taxi, te bați cu ceilalți studenți, la fel flămânzi pentru transport ca și tine, intri în mașină și începi o discuție foarte complexă pe tema vremii, cu taximetristul. Taximetristul nu-ți mai ia în seamă accentul. Te simți de-al casei.

Postare de umplutură...

Nimic n-o să se schimbe! Cel puțin asta e impresia.
...Am terminat sesiunea, evenimentul descris cu atâta patimă și furie. Am luat examenele cu note prea banale pentru a fi amintite. Am mers acasă o săptămână și la fel, șederea fu nedemnă de amintit. Am promis că mă prezint entuziast la măriri și la restanță și am ajuns în final să trec beat și dezorientat, doar restanța. Nici nu știu încă dacă am luat-o. M-am împotmolit de tot într-o rutină zilnică demnă de toată lenea. Am văzut și revăzut filme. M-am obișnuit să adorm pe Starwars: The revenge of the sith și să mă scol cu gândul că mai sunt episoade din How I met...E o lene banală, lipsită tot mai mult de-o oarecare doză de conștiință. Am reînceput să beau vodkă și să rezem din nou pereți de crâșme, comunicând cu la fel de triștii omuleți înconjurători, nimicuri, formalități, glume din ce în ce mai searbede. Camera s-a umplut înapoi de jeg, dar un jeg mai trist decât până acum. Uit în continuare cuvinte și ajung să pot vorbi doar după o sută de vodkă. Mi-e tot mai rușine să mă exprim, simțind o nouă adolescență zăpăcită. Ajung la concluzia că am scăpat de ticul verbal cu ”chill” din toamnă și l-am înlocuit cu ”fucked up”.
...N-am deschis blogul de ceva zile. Mi-am format o frică nemulțumită vis-a-vis de scris. Nici acum nu mă simt prea mândru să-l updatez doar așa de umplutură, să rămân în pas cu moda. Aștept șutul magic, o lamă de ras, un frizer bun, și bani de țigări. Aștept să mă împac cu blogul. Mâine încep cel de-al doilea semestru, și de bine de rău e singura noutate de pe listă...

Dry n short love story I

25-ul era, ca în fiecare zi promițoare de iarnă, înmiresmat de borhotul sutelor de omuleți zâmbăreți, care dintr-o greșeală sau alta, deveniră locuitori temporari ai vestitului trolebuz...

///25-ienii sunt mereu o mare și frumos mirositoare familie. Ai crede că toți se nasc, cresc, descoperă femeia, și eventual mor, în acest trolebuz. E un ecosistem închis, unde toți indiferent de vârstă, statut, social ori limbă, sunt obligați să  supravețuiască în interdependență. Acolo, în 25, îți vei da seama că un scaun liber, fără babe care să-l cerșească cu ochiul, este mult mai important decât faptul că pe celălalt scaun stă un nobil ungur, ori un homosexual entuziasmat de viață, Britney Spears sau oricine altcinva care îți creează scârbă și disconfort. Să stai lângă ușă este un lux cu două tăișuri - la fiecare stație te împinge înăuntru și-n afară (adică te fute) hoardele de 25-ieni, dar ulterior ți-e foarte ușor la rândul tău să ieși, fără să ai parte de băi băseșciene, de mulțime. Și nu în ultimul rând, simbolică este alergarea maratonială până la stație pentru a prinde 25-ul, atunci când ai dumnezescul noroc de a-l vedea, fără să-ți înghețe toate mațele în tine de frig, așteptându-l. ..///

...Printre cele multe mâini unsuroase ale clasei muncitoare, care țineau încordat bara de sus a trolebuzului, era și o mână cam zăpăcită, osoasă, și deseori purtătoare de țigară, care aluneca deseori spre lumi înfrumusețate de mâini mai calde și mai albe. Mâna cea prinsă în fapt, aparținea unui titular ce întruchipa într-un fel obosit, studenția. Titularul mâinii avea o față liberală, unde părul creștea fără autorizație, peste tot, iar corpul părea subtil undulat de mișcări spasmatice. Îmbrăcătimentea lui deasemenea nu mulțumea ochiul fițos și cu gust...

...În colțul privilegiat al trolebuzului, foarte aproape de ușă, dar nici chiar să muște riscul împingerii citadine, având la dispoziție o bară de siguranță aproape neatinsă, se afla mâna cu tente gingașe ale unei domnișoare aleatorii. Ochii strident de mari și de albaștrii a individei, se uitau cuminți în gol, neavând permisiunea imorală de a intercepta alți ochi. Pardesiul era deasemenea pudic, fabricat anume pentru o iarnă geroasă și matură, care nu lăsa voie la interpretarea unei forme, pe corpul domnișoarei. Pe deasupra nici celelalte figuri corpolente și cu potențial verbal-violent, ce se împingeau ritualic încontinu, nu lăsau o imagine prea clară a domnișoarei, din direcția individului descris.

-Mă scuzați, coborâți?

Domnișoara cu pricina fusese pe parcusul derulării stațiilor, depărtată de locul ei călduț, până în străfundul mulțimii tăcut furioase, iar acum, stația ei favorită apropiindu-se, se chinuia să înoate vitejește să ajungă la ușă. Ușa era parată de individ, deci formalismul era necesar.

-Mă scuzați, coborâți aici?

- Nu, poftim.

Domnișoara ieși după o schimbare iute de priviri cu individul. Stațiile așteptau mai departe cu nerăbdare.

II

Piața muzeului era o mare exponată umblătoare. Nenumărații bișnițari se foiau vioi, împărtășindu-și tarabele cetelor nestăpânite de căscători de gură. Aveau găluști fierbinți și zorzoane spoite care lăsau apă multă la gură. Totuși ei nu lăsau la preț, păstrându-și un jâdănism adecvat, însă erau foarte primitori.

///E un loc tipic cosmopolit al Clujului, Piața muzeului. Tot maglavaițul ăla diform de români, maghiari, chinezi, indieni, negrii și maghiari, își are ramnificatul cuib, acolo. E frumos într-adevăr, pentru tarabele aferente, care de la sântgiorgi până la sândunitru, sunt nelipsite de mărfuti alese și de guri flegmatice fără de bani. Acolo găsești expoziții de tablouri, scenete de teatru, shaorme zemoase căzătoare pe jos, cărți prăfuite și mulțumitor de ieftine. E locul potrivit pentru o cafea trendi, unde lumea veșnic trecătoare se uită mai atent la tine, tot acolo vara bei o bere înfierbântată de un soare mare, și toamna ”dai drumul la un cui tovărășesc”. Interesant că puțini știu, piața a cărui muzeu e. E un muzeu care împărtășește cam aceleași exponate ca și piața în sine, doar că ale lui sunt moarte, inerte și gros prăfuite.///

...Populația era flămândă de mărțișoare. Deși țurțurii tronau încă vârtoși la streșinile caselor mai mult sau mai puțin mediavale, ambele sexe sociale își lăsau cu entuziasm grăsimea pe mulțimea de forme metalice prinse cu textilă roș-albă. Boemi conștient întârziați, se târguiau țigănește cu babele pitorești, pentru teancurile masive de ghiocei. Școlari silitori se calculau cuminte la bani, ca să le ajungă și de bani de bere și țigări la bucată de la florile impuse de mama și destinate dragilor profesori. Vânzătorii, întocmai ca niște adevărați patroni ai evenimentului, erau ciudat de atent la tot ce se ia de pe tarabă, ce se cumpără, ce rest trebuie dat, sau ce rest trebuie uitat, ce fețe merită băgate în seamă și care trebui alungați...

...Alungat trebuia și individul cu mâna visătoare din 25, dar o babă ce-și lichida stocul avu răbdare cu el, și-l încurajă să cumpere niște ghiocei. Individul bineînțeles era deosebit de boem, ori doar avea vreo iubire lăbărească pentru o tipă rece și mult mai boemă ca el. Oricum tranzacția suna cam dubios. Fiecare buchețel din firavii și prea-gingașii ghiocei, se îngălbeneau miraculos după ce treceau prin mâna babei. Astfel, omul alegerea optimist alt buchet, și tot așa îngălbenindu-se toți, ajunse să-i cumperepe pe toți. Și-așa că era lichidare de stoc, individul luă mai ieftin marfa, și baba ofilindă tufli adânc în batista mucoasă, bancnota sacră de 5 lei.

...Domnișoara cu privire cuminte din trolebuz, imbucurată copilărește de pumnul consistent de mărțișoare cumpărate, se izbi la întâmplare de individul care, grijuliu își potrivea mulții ghiocei în punga de cadouri. De la impact câțiva ghiocei căzură, și ochii se revăzură inconștient:

- Scuză-mă, chiar n-am văzut!

Tipa, zâmbăreață ca orice fată care se respectă, fugi neglijent, de la locul crimei, făcându-și loc, înnotând lejer prin mulțime. Tipul, sinchisindu-se de urâtul formalism, se aplecă stânjenit, după floricelele galbene, pe care, de bine de rău, dăduse bani. Mulțimea primăvăratică, încălzea în adieri, aerul pișcător, nestinghenită în veșnicele ei entuziasme economico-sociale.

III

Fire-ul, pentru multe minți jucăușe de tineri îmbătrâniți cu lene, alcool și droguri ieftine, era suprema pauză a facultății inexistente. Conserva locului era destul de mare, însă numărul intens de sardine, îi reducea suprafața reală. Stundeți cu mutre murdare, care-și sclipeau ochii obosiți după fiecare gât de bere, se manifestau în acel mod, în care normalitatea cotidiană nu-i lăsa în alte părți. Iar manifestarea lor era tristă și previzibilă. Dudui igienic folosite, își savurau agonic, veșnica burlăcie, emițând miresme aluziv feminine. Miresmele respective intrau în a doua categorie de îmbărbătare, după bere, care îi mințea pe băiețandrii pubertatici că au șanse sexuale. Muzica deprimant de aceeași. Întreaga căldură a localului era pe bază de transpirație. Comoditatea și lipsa alternativelor umpleau, în rest, scena.

...Individul 25-tean contribuia prin răsuflare, la potențialul termic. Erau foarte multe ore uitate, de când popula zona. Ochii lui evoluaseră, de la unicitate și claritate a imaginii, la dublare, respectiv triplare, apoi la mai mult decât triplare, a aceleiași imagini. Greutatea corpului se reducea la cantitatea de alcool dinăuntru. Capul ieșea din toată ecuația, ăla mai greu. Și drept cauză, tot ce ținea de cap devenea mai greu.

...Tipa, ieșită prea devreme din entuziasmul mărțișorului, se bucura de beția prematură a celor două mari beri băute. Sociabilitatea i se citea pe ochi:

- Scuză-mă, îmi dai te rog o țigară?

...Alcoolul dezvăluise în sfârșit accentul ardelan al domnișoarei, iar urechile tipului receptară acest lucru, dar nu-l puseră să reacționeze decât puțin. Ochii săi pendulatici, reîntâlnindu-și posibila variantă feminină, sclipiră din nou. De data asta, berea avu grijă să-i fixeze bine și îndelungat, pe acel modest punct de interes.

-Da, da. Poftim! Ia!

-Merci!

...Neimplicată, dar instinctual mulțumită, tipa se depărtă distrată, spre dans. Tipul rămase doar cu gânduri împrăștiate. O recunoscu. iar acest fapt declașă alte gânduri împrăștiate. Să meargă să facă cunoștință? nu, n-are de ce, a văzut-o de două ori, ce rost are? pare prea dubios...S-o invite la dans? ar fi posibil, dar nu pe muzica asta; asta-i muzică de dansat singur; poate când începe altă muzică; dar atunci la fel, va părea prea dubios. S-o urmăresc? măcar cu privirea? să văd când e singură și vulnerabilă?! Nu, e prea mult stres pentr-o pizdă. O fi și ea o come-n-go enthusiast!

....Omul își căută loc printre petrecăreți, în căutarea barului, cel mereu plin cu bere, iar tipa, tipa în principiu fu agățată de-un oportunist...Lumea fu scoasă devreme la 5, obligată să se întoarcă în agonia ei exterioară...

Vacancy...

Și s-o terminat sesiunea pentru noi ăștia hămesiți de lene și tutun. Nimic fascinant în prealabil. N-o coborât Cristi cu ceata lui apocaliptică de călăreți negri dar buni la suflet, n-ai câștigat la loz în plic Kazakstanul, nu te respectă taică-tu, nu, doar ai terminat sesiunea. Toți norișorii ăia roz și îmbuibați de bere la care tot visai tu umed în timpul sesiunii, nu-s reali de fapt, sunt mai ireali ca Moș Crăciun chiar. Ce-i drept, dormi mult, ai mintea de un gol lucitor la lună, nu ai parte de entuziasmul ăla de viață pe care îl vezi în filmele cu adolescenți americani, dar e bine. E un bine din ăla plin de pete: ești mulțumit că ai terminat de dat examenele, dar nu ai aflat încă nota, deci morcovul este încă la locul lui, ai avea chef să te distrezi pe undeva și tu ca omul, î târg, dar nu prea mai ai bani, ți i-ai fumat pe toți în sesiune, și ai tăi așteptându-te acasă cu multe ghirlade de flori, nu-ți mai trimit bani. auzi din toate colțurile că toți pleacă acasă, dar tu n-ai chef, însă ulterior te resemnezi și pleci și tu cu turma de pe Timișoara-Iași. Cu alte cuvinte, e mult mai trist decât îți închipuiai. Dar vorba aia, acum ești mai bărbat, ai trecut o sesiune, ai gustat puțin din miresmele învățatului, ți-ai dat seama încă o dată că berea din tine are rezultate universitare mai mari decât toceala, și multe alte lucrușoare frumușele, care te-au adus în semestrul doi ori în restanțe.
...Vacanța este direct proporțională cu banii tăi și cu banii prietenilor. Deși tu ești neam prost și cotrobăiești în poșeta plină de facturi a lui mama, ai totuși pretenari de alcooale și voie bună care sunt mai finuți și nu fac asta, și te izbesc cu prea frumoasa replică: Coae nu am bani! replică care îți cacă toate planurile tale arhi-mărețe. deci în concluzie tu rămâi înnotând prin interneturi picate toată vacanța, și bei trist și neprofitabil în crâșme dubios de murdare. Dar ce să spun, plm, vacanță uimitor de plăcută.