luni, 28 iunie 2010

Gărgări flegmate-n ploaie...

...Ploaia câteodată are civicul rol de a spăla chestii. Dar ea, de cele mai multe ori, nu spală, ci udă și năclăiește...
...Așadar primul an universitar, dacă se poate numi așa, a fost năclăit și trimis la canal de ploile de iunie. Examenele cele ușoare au fost date, iar cele grele așteaptă cu nerăbdare luna septembrie. Și fără restanța/ele din toamnă,anul tot nu pare gata. Nici dacă scot și practica din calcul. Pare c-o fugit neterminat, și a lipsit ceva tot acest timp.
...M-am făcut c-am terminat anul și-am fugit acasă, lăsând în Cluj multe peturi de bere înăcrită, o cameră goală și încă jegoasă, datorii și multe amintiri neclare. Acasă am găsit ce-am vrut să găsesc. Lume adormită într-un Rynox atemporal, ploaie, mai multe străzi sparte ca de Paște, net bun și părinți care-și continuă divorțul început acum 25 de ani. Am ajuns în halul în care văd Suceava ca pe-o crâșmă în care mă ascund de chestiile alea de om mare. Și un mă refer la Rynox, la băut, la vorbării inutile, mă refer la un tot din ce în ce mai dubios pentru mine, în care mă simt tot mai laș. Și ajung să mă ascund tot mai mult, până în momentul când n-o să mă mai caute nimeni. Interesant moment va fi ăla.
...Ajung nu doar să fiu trist, ci pe deasupra să par trist. Asta mă oftică și mî face să fumez și să beau mult. Faptul că nu mai pot ieși între oameni cu moaca mea de om trist, că e prea tristă. Iar tristețea feței mele se bagă în seamă și îi provoacă pe ceilalți la socializare: Dar ce-ai pățit bă? Până acum nu erai așa. Eu cred că înnebunești, am văzut ceva nelalocul lui la tine...etc. Prin urmare tendința e de a rări ieșirile. Dacă tristețea mea îi inundă pe toți și răbufnește atât de violent, înseamnă că mai bine stau în casă. E totuși ironic să fii catalogat de trist, în rynox! Unde nah, nu pentru asta e crâșma? A sad guy, walking with he-s sad steps, going inside the bar, picking a table, ordering a beer, lighting a cigarette, drinking the beer, thinking about he-s fucking miseries while drinking the beer, listening some gibrish to forget about the shit, and on. Eu de asta vin în crâșmă cel puțin. Și presupun că nu-s ăla special...
...Am venit acasă pentru a reveni la vechile obișnuințe, pentru a sta cu ai mei, pentru a mânca mâncare caldă, pentru a mai vorbi cu vechile cunoștințe, și a asculta veșnicele sfaturi repetative ale lui tata. Și deși știam că fix asta se va întâmpla, totuși ajung să mă întreb, de-abia după 3 zile de când am venit, De ce dracu am venit? Ajung la concluzia că la mine în casă nu s-a întâmplat nimic, cât timp am fost eu plecat, că toți m-au așteptat 2 luni jumate pe mine, ca să-și continue vorbele...
...Nu-i așa ciuat cum pare la prima reacție, ironic e că așa ciudat trebuie să fie. Without a fucking sense...

miercuri, 16 iunie 2010

Jegoasa oglindă (partea I)

...Crâșma era ca de-obicei plină. Plină de studenți, de bețivi, de bere și vodkă pentru studenți și bețivi, plină de zgomot, mizerie și prosti. Deși infect și frecventat de tineri dubioși, era printre cele mai bune locuri din oraș. Berea aburindă, vokda foarte ieftină, muzica ok și fetele ușor de combinat. Dacă ajungeai student în Cluj, aveai multe șanse să-ți bei facultatea în Fire. Și dacă erai trist și slab ajungeai să rămâi în Fire și după facultate.
După ultimul flux de oameni, cel de la ora 2 noaptea, prima incăpere începu să devină mai aerisită și coada de la bar se micșoră. Aici nu se auzea decât puțin bucuria zgomotoasă de pe ring. Puteai sta și schimba o vorbă fără să urli, și în același timp admirai cururile studentelor ce se adunau însetate la bar. Dar ca să stai la bar, trebuia să fii unul dintre veteranii crâșmei, oameni nobili și de bază, care din milostenie și altruism au contribuit la dăinuirea locului ani de-a rândul. Iar acești veterani erau pe de-o parte oameni îmbătrâniți de prea multă studenție și stafidiți de țigări, pe de-alta oameni care în ciuda frumoaselor vicii din tinerețe, au avut puterea de a se desprinde și de a se pune pe picioare. Aceștia din urmă veneau în crâșmă puțin mai rar, dar mereu, prinși de melancolie, se fericeau mult mai cu poftă și se îmbătau mai obraznic, amintindu-și de studenție.
Însă pe la ora aceea, lumea nu era alcoolizată, așadar nici foarte zgomotoasă, ci se vorbea banal, se creau priviri melancolice, se făceau plimbări anemice de la o masă de cunoscuți la alta. Era lume, era muzică, se dansa, dar toată imaginea era atât de standardizată încât n-o puteai băga în seamă.
- Auzi scuză-mă, n-ai cumva o țigară?
Tipul întrebat întoarse capul mai repede și mai speriat decât ar fi trebuit s-o facă în mod normal. Se uită cu ochi nelămuriți la cel ce-l abordase și pentru o secundă sau două nu înțelese întrebarea. Rămase subtil surprins de fața acestuia: era bărbos, pletos, avea un ochi mai mic și unul mai mare, și atitudine de cerșetor. Avea impresia că-l știe de undeva, deși acest lucru, având în vedere Fire-ul, nu era cu nimic deosebit.
- Da, da. Desigur. Stai așa.
Și își scoase pachetul din buzunar, și i-l înmână grăbit. Se simțea stingherit și vroia sa-și dovedească formalul altruism fără prea multe adăugiri. Cunoștea tipul ăsta de indivizi, întrebători de țigări, crescuse printre ei și de multă vreme nu mai vroia să aibă nici o treabă cu dânșii. Exista riscul ca după înmânarea țigării, acesta să ceară și foc, apoi să întrebe de sănătate, să mai ceară o țigară și eventual o bere și să înceapă o superbă epopee despre experiențele lui de bețiv prost. Și marea parte a acestor bețivi erau al dracului de enervanți.
- Mulțumesc mult!
Individul bărbos își puse în bot țigara și începu să se caute încet și zăpăcit prin buzunare un aprinzător. Era la mijloc un fel de scenetă, omul mimând că se caută prin buzunare doar ca să nu fie nevoit să-i ceară și foc respectivului, iar acesta din urmă sa se ofere el. Ori cel puțin așa vedea celălalt tip. Se enervă văzându-și teoria cu bețivii pusă în aplicare, și nemaiavând răbdare îi jucă sceneta.
- Poftim! Ia de-aici.
Și bineînțeles automat veni a doua tură de mulțumiri.
- Mulțumesc mult încă odată!
Bărbatul aprinse cu poftă țigara, trase un fum adânc și cu alt doilea încercă să facă cerculețe, și se vedea că nu se pricepe. Scotea niște forme dubioase, de stafidă ori de minge spartă, nicidecum cercuri. Ceru o sută de vodkă și întinse paharul spre celălalt individ în sens de ciocnire. Acesta din urmă, c-o indiferență discretă îl intinse și el pe-al lui.
- Pentru alcool! exclamă bețivul.
Celălalt zâmbi dar nu răspunse nimic. Se temea încă să aprindă vreo discuție cu respectivul bărbat. Vroia să se întoarcă nederanjat la amintirile cu care i se juca mintea , înainte de venirea bețivului. Nu venise în Fire pentru socializare, nici pentru a combina ceva, se simțea deja prea bătrân pentru chestiile astea. Venise de dor, pentru reamintirea studenției.
- Parcă te-am mai văzut mai demult pe-aici. Nu-i prima dată nu?
Deci în sfârșit frica lui se adeveri. Bețivul îl provoca la discuție, iar el având printre altele păcatul bunului simț, nu putea să refuze. Luă o gură de vodkă, își aprinse și el o țigară și răspunse:
- Păi da, am mai venit pe-aici. Dar demult. N-am mai venit de mult timp.
Bețivul rămase puțin derutat de răspuns. Nu prea înțelegea el vizitele astea așa rare în crâșmă. Pentru el, venirea aici devenise mult un simplu reflex al picioarelor, nicidecum o alegere spontană. Acum când se gândea mai bine, nu-și prea amintea bine cînd venise în Fire, ori dacă mai plecase vreodată.
- Da? Și cum e acolo?
- Acolo unde?
- Acolo sus, cum unde? Afară! Că eu mereu cînd ies de-aici sunt beat. Nu-mi aduc aminte.
Și începu să râdă sec, mândru de gluma lui. Celălalt nu prea gustă auto-ironia bețivului. Îl izbea mereu morala când auzea glume cu bețivi, mai ales cînd erau spuse de unul.
- Păi nah, cum să fie. Greu de imaginat.
Bețivul râse. Luă o gură mare din pahar și-și schimbă automat moaca. Obișnuit cu oameni ce aveau aceleași nobile hobby-uri ca și dînsul, se simțea prost când se lua cineva de beția lui. Și atunci când se simțea prost, se chinuia să bea cât mai mult și mai repede încât să uite momentul.
- Și-atunci? Dacă tot n-ai venit de atâta timp, cum de-ai venit acum? Sărbătorești 10 ani de căsnicie?
Individul moralist zâmbi, simțindu-se și el la rîndul lui puțin atins. Știa că orice bețiv se ferește de căsătorie ca de sticla de bere goală. Ori mai bine zis, căsătoria se ferește de bețivi.
- Oau, dar cum de m-ai prins? Într-adevăr, pe nevastă-mea am lăsat-o pe ring în grija unui necunoscut ras în cap și c-o svastică tatuată pe frunte, și eu am venit aici să mă îmbăt.
- Frumos, frumos! Îmi place treaba. Și eu dacă aș fi avut muiere, aș fi făcut la fel. Tot muierea asta din față e mai frumoasă și mai de încredere( și făcu un gest spre vodkă).
Și mai luară amândoi încă o gură din cele două muieri de pe tejghea. Moralistul începea să zâmbească mai deschis acum. La urma urmei, venise să-și amintească de vremuri din astea, cu bețivi, cu glume misogine și cu vodkă. Bețivul doar îl ajuta să reintre în peisaj. Însă nici prea sociabil nu vroia să fie. Încă se temea de bețivi și de crâșme, venirea lui în Fire fiind aproape ca o provocare. Se temea să nu fie din nou luat de val. În mod ironic, bețivul îi citi temerile.
- Mai trebuie una din asta ca să mă ia valul! Mai bem una? Fac eu cinste!
Propunerea îl înfioră pe bărbatul căsătorit. Căscă ochii speriat și se dădu înapoi subtil. Avea 10 ani de când nu se mai îmbătase și se mândrea cu performanța. Reușise foarte greu să-și mențină controlul în tot acest timp. Nu exagerase nici la luarea licienței, nici la nuntă, nici la botezul copilului, dar parcă acum, ajuns din nou în Fire, în locul unde căzuse pe sub mese de atâtea ori, parcă toată abstinența lui începea să cedeze.
- Nu, nu mulțumesc. Eu oricum mai am în pahar.
- Păi dă-i gât și hai să mai luăm o sută. Ce? Te miroase femeia acasă și fuge la ăla cu svastică pe frunte?
Rezistența devenea tot mai slabă...
- Nu-i de asta. Oricum e plecată.
- Păi atunci?
- E mult de când n-am mai luat și al doilea pahar. Mi-am format o reticiență pe care vreau s-o mențin.
- Și atunci de ce ai început să bei?
Bețivul începu să se enerveze. Nu pricepea cum poți refuza o vodkă. Și mai ales când te afli în bodegă. În primul că e un gest jignitor la adresa celui care îți oferă. Dar ținând cont că era de-abia la a 2a ori la a 2a vodkă, încă avea răbdare și nu obișnuia să se ia în gură cu oamenii.
- De dragul vremurilor de demult.
- Păi de dragul vremurilor de demult mai ia una. O să le îndrăgești mai mult după a doua sută. De când ziceai că nu te-ai mai îmbătat?
- Păi de aproape 10 ani.
Răspunsul îl șocă atât de mult pe bețiv încât uitase să mai comande vodka. Pentru el, deși timpul se măsura în pahare, 10 ani păreau un număr infinit. Încercă să-și aducă aminte ce se întâmplară în ultimii lui 10 ani, dar renunță repede și își aduse aminte să comande vodka.
- Păi atunci hai să-ți sărbătorim cei 10 ani de abstinență...Domnișoară dragă mai pune două...

sâmbătă, 12 iunie 2010

Savurând sudoarea înconjurătoare

căldura îmbăta orice cățel. Studenții erau deja beți, dar mai vroiau. Și cu alte câteva detalii mai mult sau mai puțin mult picante, cam așa se înfățișa nobila sesiune de vară. Vremea era un picuț cam ironică, deoarece pe astfel de fierbânțeală nu puteai decât să bei, nicidecum să stai cuminte și silitor cu ochișorii concentrați pe cursuri. Nah, bineînțeles că doar tocilarii hardcoriști rezistau eroic, asudând ca animălurile în sălile de lectură.
...acestea fiind spuse, gândul că există Piezișa cea izvorâtoare de bere, îți alina restanțele.

...Primul an de pierdut vremea, banii și mințile prin crâșmele Clujui, cu alte cuvinte de studenție, se termină dubios, neclar, nesigur și nemulțumit. Am un sentiment ciudat de ”va urma”, că lipsește ceva din peisaj, că totuși nu așa plănuiam eu să-mi trăiesc primul an de facultă. Încerc să trag o linie strâmbă și sub ea să așez frumos o concluzie. Și mă cam sfiesc să afirm că anul ăsta am băut, și am alergat zăpăcit să mă țin de facultă. Ce-i drept e că m-am autodeprimat în orașul ăsta, fără să-mi dea nimeni motiv. M-am văitat că-s prost în lo să tac și să merg la școală, unde să desenez floricele frumoase pe marginile foilor de curs și să analizez cururi de studente. Și mi-e lene să-mi aduc aminte. Măcar dacă tot am băut, și-am fumat, și-am petrecut, și-am făcut gaură-n pat, măcar să mă aleg cu amintiri, să-mi creez o antologie de povestiri cu care ulterior să-mi pot adormi nepoții. Dar mi-e prea lene și mă sim acum prea moralist ca să povestesc. Însă din simpatie pentru idee o să fac o listă la nimereală:
1. Am căzut mort de bat de pe cetățuie, dar m-am prins de-o buruiană fermecată și am supravețuit.
2. Am mers fumat la un examen și am avut cel mai mare debit de scris din toată istoria consemnată.
3. Am fost dealer de țigări de la ruși, și aveam mulți clienți fideli, eu situându-mă în top.
4. M-am îmbătat în: Fire, Elite, Insomnia, Memories, Funky, Cleopatra, Stuff, Janis, Niko, Booha, Irish, Taverna(nu pun în calcul restul unde am băut dar n-am apucat să mă imbăt);
5. Am fumat iarbă în fața sediului cenral al UBB de vreo 5,6 ori și odată chiar pe trepte, simțindu-mă mândru că sunt student.
6. Am băut în 501....hmmm....cel puțin 501 l de bere.
7. M-am implicat în treaba cu chestionare și sondaje de opinie, și din 27 de chestionare nu am făcut nici unul pe bune.
8. Am șters un taxi de borală.
9. Am mers cu liftul în 16(presupun că e cea mai curoajoasă chestie ever)
...și restul ori mi fi dar fierbânțeala măsii nu mă lasă să-mi aduc aminte. Și totuși, când revăd lista, nu pot zice că am multe chestii de laudă. Măcar de beam mai mult ori nah...

...să sperăm că luna asta n-o s-o las din nou moartă cu blogul. Până una alta, mă bucur c-am postat...