Barabulele rânjeau la soare aşteptând cu extrem de multă nerăbdare să fie strânse de pe ogorul cu pământ argilos. Erau de-abia scoase cu plugu', deci încă ude, şi nu se putea spune acuma, înainte de căngiuire că nu's mari. Se mai vedeau ici colo şi câteva tăiate, dar alea nu contau, porci erau destui ca să le mănânce. Era spre amiază şi soarele de septembrie bătea totuşi puternic. Căldură mare, nori puţini, vânt uşor de câmp.
...Să zicem ca trecură vreo 2 ore de când barabulele fură scoase şi pământul se uscă de tot. În concluzie trebuia început procesul de "strâns barabule"...
*
Într-o casă bătrânească, ne aflăm în dormitorul unor bătrâni. Aspectul nu ne atrage cu nimic: mobilă ieftină veche şi verde primită drept zestre de către babă acum extrem de mulţi ani, la nunta ei cu moşu'. În dulapul cel mai mare deasupra sertarului unde posibil că moşu' îşi ţine chiloţii murdari, se vede o vitrină. Pe geamul vitrinei se disting amprentele unor degete murdare, iar înăuntru se zăreşte o vază confecţionată dintr-o sticlă de plastic la 2 litri tăiată la jumătate în care sunt aşezaţi foarte simetric trei trandafiri frumoşi de plastic. Lângă vază tronează fotografia înrămată a unui cuplu de nuntă: o femeie cu faţa suptă şi ascunsă aproape de tot sub vălul cam larg ce semăna mai mult cu o faţă de masă aşezată, posibil cu forţa, lângă un om cu pielea arsă de soare, cu mustaţă groasă şi cojoc de jder. Mirii din poză exprimau sentimente diferite: mireasa părea speriată şi indecisă iar mirele beat şi mândru...
Pe soba cu plită sunt oale. Înflorate, verzi, roş', oale pentru dat la porci, ceaun pentru mămăligă, blide spălate, nespălate, majoritatea nespălate, care împreună cu o gaşcă flămândă de muşte contribuie la pitorescul încăperii. Deasupra sobei, un calendar vechi, prăfuit al unui an trecut demult, şi o mâţă adormindă ascunsă în colţ, care posibil să se fi plictisit de uitat atâta în calendar şi adormise.
În rest, camera era dotată cu multe dintre obiectele ce întruchipează civilizaţia: ceas cu baterie 777, televizor DIAMANT cu 12 canale din care 2 reale, o mătură destul de groasă dar fără făraş, ţoale, ziare, covoare de cârpă etc.
....În final, în fundul încăperii, acolo unde foarte rar pătrundea lumina, se afla un pat. Pe pat, o babă întinsă şi aproape ţeapănă şi lângă ea un moş care-i şoşotea ceva la ureche...
- Tu Fruzâno tu! Ce-mi faci tu acuma tu! Vrei să te duci? Să te duci acuma când avem de strâns barabule? Când rage vaca în grajd şi când se strâmbă mâţa că n-are mâncare în blid?
Văicăreala îi este întreruptă de efectul dăunător a celor câteva sute de mii de St. George-uri fumate în viaţa lui de ţăran banal, care se concretizează într-o tuse măgărească cu precipitaţii. Câţiva stropi de salivă cad melancolic pe faţa babei şi îi umezesc pleoapele pe jumătate închise. Se vede foarte clar cum o picătură scăpată din gura moşului se pierde apoi prin canioanele adânci şi parcă fără fund de pe fruntea babei.
Plămânii moşului liniştindu-se, acesta continuă:
- O să rămân singurel Fruzâno! O plecat toţi, unu’ după altul şi acum pleci şi tu! Lică acela micu’ s-o dus săracul la spanioli, şi-o murit printre căpşuni. Băiatul era econom, vroia să-şi facă casă cu lindap şi termoflane şi s-o zgârcit la mâncare şi alte luxuri, o fi mâncat căpşuni nespălate şi-o murit.
Face o pauză şi suspină, dar în final îşi învinge sensibilitatea:
- Şi restul l-o urmat! S-o dus şi Ionică prin străinătăţuri, cică-mi zice „Tată, mă duc şi eu la lucru în afară că aici n-am bani de pâine!” şi cred că n-o fi avut nici acolo bani de pâine de s-o apucat de furat. L-o prins poliţia că fura de la copii biciclete şi le vindea la fier vechi şi acum‚’nezău ştie prin ce beci i-o fi putrezit ciolanele…Cât o trăit, am avut noroc de Dănuţ, măcar el o rămas în sat şi ne-o mai ajutat să dăm mâncare la găini, la plivit, la făcut o mămăligă, aşa ca flăcăii de seama lui. Da’ o avut ghinion săracu’ băiat că l-o pedepsit Dumnezău c-o femeie spurcătă şi grasă care i-o făcut zile negre şi maţe fripte şi l-o deochiat şi porcăit, până când s-o prăpădit băiatul mâncat de rachiu şi de ură…
- Şi-acuma şi tu mă laşi, tu Fruzâno! Mă laşi şi mori când nici bani de-o lumânare n-am, da’păi de popă şi găluşte. Dacă ştiam, tu femeie ce-o să-mi faci azi nu mergeam aseară-n crâşmă, şi aveam bani de lumânare, dar de unde să ştiu!
Amintindu-şi de fapta săvârşită cu o seară înainte devine şi mai posomorât şi probabil îi vine gândul să bea. Se întoarce cu faţa spre uşă, cu spatele la babă şi-şi acoperă faţa cu palmele aşa cum fac fetiţele alea foarte emotive după ce-l citesc pe Eminescu. Lăsând trecutul deoparte, moşul îşi continuă discursul cu invocarea viitorului:
- Cine-o să mai facă ciubărul la vacă? Să scoată balega de la vite, să puie de mămăligă, să dea lapte la mâţă şi să meargă la biserică? O-i pute’ eu singur să fac toate astea? Şi mai ales acum când ne-aşteaptă barabulele pe ogor! Ne-aşteaptă barabulele Fănico! Doamne de ce n-am puterea ta ca să-i poruncesc păcătoasei să se ridice şi să umble?
Auzindu-se pomenită într-o replică de-a moşului, mâţa se trezeşte şi durând-o sub coadă că baba moare şi fără să-l aştepte pe Mântuitorul ca să-i dea de mâncare, se suie tiptil pe masă, dă la o parte cu laba o farfurie ciobită, îmbucă o bucată de slănină şi dispare rapid din peisaj pe după uşa între-deschisă.
În tot acest timp baba nu fugise de tot pe lumea cealaltă ci, conştientă asculta monologul înţelept al moşului. Buzele încă i se mişcă încet. Probabil că baba încă mai mestecă bucata de mămăligă de la prânz între gingii. După ce moşul s-a oprit din cuvântare, baba, strângând din gingii, şi cu o ultimă fărâmă de voinţă şi curaj deschide gura şi rosteşte:
- Ai închis la găini, măi Gheorghe?
Dar moşul nu apucă să-şi zică răspunsul negativ, că baba îşi scapă amândouă picioarele în groapă şi îmbrăţişează paradisul. Poate din şocul provocat de eveniment, moşul începe iar să tuşească, de data asta împroşcând-o mai mult pe babă, apoi împăcându-se cu soarta îşi apleacă capul în semn de reculegere. Imediat, de afară izbucnesc în cor vaca şi calul, cei trei purceluşi, oaia solitară din ţarc şi cele douăsprezece găini bocind-o pe babă un timp îndelungat. Profitând de momentul tulburător mâţa se întoarce şi mai fură o bucată de slănină, însă e prinsă de moş, care automat scoate un cheţ prelung, se ridică furios de lângă babă, merge la slănină, ia o bucată şi începe s-o mestece. Apoi se duce la cuier, îşi pune cojocul, îşi scoate portofelul din buzunar şi începe să-şi numere sutele, apoi şi-l bagă înapoi şi iese morocănind:
- Na-ţi-o bună! Este de scos barabule şi ea moare! Ptiu drace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu