9 februarie 2008, sâmbătă dimineaţa, 00:32
....E ciudat că nu regret încă. Ştiu c-o să vină şi-l aştept cu braţele deschise. Mă simt neom fără el, şi dacă stau să îmi aduc aminte, neom am fost de când m-am despărţit de Ea. Îi zic Ea pentru că a fost prima şi alta în afară de ea nu este încă…
....Aşa arată, aşa simte şi aşa trăieşte un om care din păcate şi-a văzut una dintre dorinţele obsesive îndeplinită. Am vrut să fiu cu ea, s-o sărut, s-o ţin de mână, să mă pierd în sălbăticie şi să dorm în acelaşi pat cu ea. Sexul nu l-am vrut şi poate de aceea nu s-a întâmplat. Nu pot înţelege, nici imagina un asemenea lucru cu Ea.
....Şi totuşi, s-a întâmplat şi s-a terminat sec. La aproape o lună de când ne-am despărţit încă nu pot realiza ca s-a sfârşit. Punctul a fost prea punct, totul s-a desfăşurat prea previzibil.
....Ea a vrut să fie cu mine poate, nu ştiu, nu pot decât bănui, dar eu am vrut. Nu mi-am imaginat niciodată cum am arăta noi doi după 1 an, doi sau 10 de stat împreună. O relaţie lungă sau o căsnicie cu ea mi-au părut şi încă par imposibile. Am fost simpatic până acum, a fost un moment de două luni care începea deja să-şi piardă farmecul, şi s-a destrămat. Eu l-am destrămat...poate pentru că ţineam prea mult la moment şi nu vroiam ca el să se piardă în monotoneitate...
....Vreau să reînceapă jocul? Nu cred. Nu ştiu! Nu pot zice un da sau un nu categoric! Ce-i drept începe să-mi fie dor de Ea. Mi-e dor să vorbim, să ne contrazicem şi să ne jignim în felurile noastre speciale de a jigni, ea cu sarcasmul, eu cu ironia...
....Încă nu-mi pasă cum se simte Ea! Dacă mai simte, dacă îi e dor, dacă mai vrea sau nu ceva de la mine.
....Singurătatea acestei luni, de pe 12 ianuarie şi până acum a fost plină de isterii, psihoze, resemnări şi plictiseli, însă nu am dat vina pe ea pentru aceste stări...
....Statul în faţa calculatorului 4 ore încontinuu m-a afectat psihic. Gândurile mi le simt împrăştiate, ţigara nu mai are efect calmant şi încredere n-am nici în ceai sau în romanul simpluţ al lui Sebastian Barry.
....Nebun n-am devenit, nici bolnav, însă am slăbit, am slăbit atât de mult încât am pierdut o lună întreagă nefăcând nimic.
....Lipsa ei de lângă mine m-a făcut să simt în fiecare zi nevoia unei femei cu care să stau, s-o privesc şi să-i vorbesc. Am băut multe cafele doar în compania unor fete, pe care în majoritate le cunoşteam de mult. În fiecare zi am stat la masă cu altcineva, fără să-mi propun asta. În general conversaţia se repeta de la o zi la alta. Am vorbit aceleaşi chestii cu fiecare în parte şi în mare am trezit sau retrezit simpatia în cele care nu mă cunoşteam sau care mă uitaseră. Sincer, nu mi-o păsat şi încă nu-mi pasă ce reputaţie mi-am creat în ochii fiecăreia, însă eu personal am rămas plictisit după fiecare întâlnire de acest gen. Nu m-o surprins niciuna, nu am aflat lucruri noi şi nimic nu m-o fascinat la ele. Adolescente simple, plictisite toate, drogate de rutina cu care s-au obişnuit: rutină în viaţa socială, şi-n aia sentimentală sau familială. Şi stau să mă întreb acum, chiar nimeni nu dă un semn de schimbare, de trezire? Sau asta n-o să se întâmple şi n-o să văd niciodată la nimeni.
....Eu nu sunt mai breaz ca ele, sau ca restul de acest tip. Şi eu mă simt copleşit de rutina pe care mi-am creat-o fără să vreau. Mă simt bântuit de 2 ani de aceeaşi femeie şi oscilez între ea şi cealaltă S la fel cum oscilez între Rynox şi Blue...
....Gândurile mi se dilată din ce în ce mai mult şi un lapsus mare de tot îmi acoperă toată memoria deja împăienjenită…
....Dar să mă reîntorc la subiectul Ea, dacă tot cu ea am început.
....Am mărturisit deseori ca nu vreau să vorbesc cu Ea pentru că nu am ce să-i spun. Nu aş avea puterea, curajul sau cheful de a deschide un subiect de discuţie. Ea poate-l va deschide, poruncindu-mi să-mi cer scuze pentru acea scenă care, posibil s-o bântuie încă. Poate cine ştie în felul ăsta ea n-a terminat cu mine, vrea să-mi cer scuze şi apoi se va împăca şi ea cu trecutul.
....Eu bineînţeles că n-am s-o fac. Nu din teribilism ci pentru că dacă aş face-o ar însemna să-mi cer scuze că am ţinut la ea, că am iubit-o şi că n-am vrut s-o las aşa pur şi simplu.
....A fost o dovadă de disperare din partea mea şi ea avea dreptate să mă dea dracului, însă nu în felul ăsta, nu hoţeşte, cu jumătate de gură şi de înţeles. Concluzia e că eu am avut voinţa să fac ceva: am ţinut-o strâns de mână, am bruscat-o, am urlat la ea, chestii radicale care trebuiau făcute într-un fel sau altul.
....E 01.15 noaptea iar eu mănânc castraveţi cu roşii. Oboseala persistă, însă starea de somnolenţă n-a apărut încă. Îmi voi face si un ceai până la urmă.
....Legumele mâncate îmi aduc aminte de vară. Mi-e dor de ea. Mi-e dor de-o noapte caldă când te poţi plimba pe-afară, te poţi întinde pe iarba pişată a vreunui solar, sau în cel mai bun caz te poţi duce pe deal fără să te înglozi. asta dacă ai noroc să nu se ia toţi câinii după tine.
....Cu cealaltă S am vorbit în mod obsedant, dar de-obicei pe mess şi mi-o dăunat. Cred c-am s-o las în pace şi până luni, la şcoală. I-am dat prea multe sfaturi, chiar prea multe. Şi chiar nu mai am ce vorbi cu ea pe mess...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu