Se afișează postările cu eticheta urbanisme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta urbanisme. Afișați toate postările

marți, 9 noiembrie 2010

Church tripping.

De când sunt în Cluj n-am intrat într-un muzeu. N-am mers la teatru, nici la operă, nici la filarmonică, nici la galeriile de artă, nici la TIFF(deși am văzut ceva imagini mișcătoare pe-un panou, în P.Unirii când treceam pe-acolo și am mers ulterior la concertele moca). Deci am dreptul să spun că am fost paralel, cu ceea ce înseamnaă viață culturală în orașul ăsta. Sincer până acum, la câte ocazii și intenții de culturalizare am avut, mă mir că n-am apucat. Eee, mă mir, e un fel de-a spune, doar știu prea bine de ce n-am apucat niciodată. În fine, n-aș să zice totuși că nu mă informam cu privire la viața culturală din oraș, dar o făceam doar la suprafață, prin crâșme din Zile și nopți și de pe site-uri de ziare. Chiar acum un an prin noiembrie știam ce se cântă săptămânal la operă, fără să am niciodată onoarea de a-i murdări mocheta de la intrare. Așadar se poate spune cu toate măselele că sunt un tăran incult și ipocrit, un fuckin poser etc. Însă culmea:
Luni, eu cu Neacșu ne-am hotărât să mergem la vizitat muzee. Pentru mine era o chestie de orgoliu(acum serios vorbind, nu cred că m-ar umple de emoție culturală vreun muzeu ori vreo expoziție din Cluj) iar pentru Neacșu era mai mult o plimbare chillărească cu potențial de convorbiri telectuale. Așadar am purces să ne înzestrăm cu cufere de cunoaștere și maldăre de înțelepciune.
Primul obiectiv de pe listă era Muzeul de istorie, care din câte știam noi ieșise din perioada de renovare. Dar bineînțeles că aceste supoziții fiind false, o trebuit să renunțăm la idee. Dezamăgiți profund, aproape lăcrimând, ne-am îndreptat spre Muzeul de artă, bătrâna clădire barocă a lui Banffy. Am intrat în curtea interioară și am remarcat nu cu prea multă veselie că muzeul arată jalnic, zidurile crăpate, tâmplăria ferestrelor putredă și buruieni la temelie. Părea și părăsit pe deasupra, nu-mi puteam imagina că sunt opere de mare valoare înăuntru. Portarul muzeului cam ursuz și suspicios ne-o informat că muzeul nu este deschis lunea și marțea și să revenim miercuri. Așadar am ieșit tot mai triști și mai plânși, în marea noastră foame culturală. Am intrat în biserica catolică(care nu-i catedrală!) și inițial vroiam să vedem cum se ajunge în turn, dar văzând că e destul de exclusive excursia am renunțat. Am ajuns și-n Avram Iancu, pentru că eu în țărănia mea, nu intrasem niciodată în catedrala ortodoxă. Mi-a lăsat o impresie bună deși părea pe dinăuntru mult mai mică decât de afară. După, am mers și-am intrat în Turnul termopanizat al croitorilor, unde cică erau expoziții. Într-adevăr la parter erau vreo trei mâzgâlituri cu culori sclipicioase, la etajul I nimic, la II vreo 3 pistoale și-un cavaler medieval, și mai sus încă vreo două pânze. Nu zic că surpriza cea mare a fost când am descoperit că la subsolul turnului este un bufet unde se vând hamburgeri, zis ”cafenea”. Ideea că sub un monument istoric ce apare în toate vederile, care pe deasupra este țigănit cu termopane și tablă lindab, stă pitit un fast food, mi se pare foarte tare. Lăsând turnul în termopanele lui, am vrut să intrăm în Biserica reformată, de pe Kogălniceanu, dar din lipsă de clanță, n-am putut intra. Am trecut pe lângă sediul central UBB și-am intrat în biserica lipită de clădirea universității, și anume Biserica piariștilor. Aici nah, domnind barocul, am văzut mult aur, atâta aur încât s-ar fi format șiroaie sensibile de lacrimi la ochii fiecărui țigan. Am terminat church trippingul cu biserica greco catolică, aia de pe eroilor de la weed shop. Înăuntru nimic pompos, dar în schimb un joc foarte interesant de icoane bizantine și catolice.
Apoi, fix când gâtlejele noastre se pregăteau să îmbrățișeze berea din Paint, îmi vine mie fascinanta idee de a merge în cimitirul central, care de altfel mi-a făcut o impresie foarte bună. Pentru un cimitir e chiar arătos. E locul ideal de făcut poze de facebook pentru zânele goth, de spânzurat mâțe negre, de jucat ascunsa ori de fumat un cui. Am văzut în cimitirul central arhitectură mai bună decât în restul orașului. Sumedenia de cripte, capele, obeliscuri și piramide, construite cât mai sobru cu putință îți umple inima de seninătate și optimism. Am stat mult în cimitir: am văzut unde sunt înmormântate câteva nume mari ale Clujului, am mers până la cimitirul militar și săturându-ne de toate semnele care ne aminteau că-i plin de morți în jur, am coborât încet și am luat-o calm dar sigur și neclintit înspre Paint. După a doua bere, deja uitasem de biserici și cimitire.

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Cum arăta Clujul, dacă nu era criza?!

Întrebare pe care bineînțeles că mi-am pus-o, dar nu mi s-o părut o chestiune interesantă decât de ceva timp încoace. În navigările mele zilnice, căutând proiecte de dezvoltare urbană, imobiliară, construcții de ansambluri rezidențiale și treburi din astea, am dat peste tot mai multe articole de ziar vechi, anterioare începerii crizei (sept.2008). Și din articolele respective am aflat că acum 2 ani, multă lume se pregătea să transforme Clujul într-o metropolă, să-l blindeze cu zgârie noare și trenuri suspendate. Prima dată am văzut proiecte de genul pe skyscrapercity unde arhiecții plănuiau un mare centru de afaceri în Mărăști, dar nu le-am prea băgat eu în seamă, crezându-le speculații. Dar se pare că 2008 oamenii vorbeau mai serios despre zgârie nori, ori vorbeau la fel de serios precum cei din 2010 despre lipsa pâinii. Așadar diverite companii mai mari ori mai mici, investitori de toate tipurile de burți, plănuiau mari proiecte imobiliare în municipiul Cluj Napoca. Astfel, bazându-mă pe ce informații am auzit, Kolozsvar-ul anului 2010 dintr-un univers fără crize financiare, arăta cam așa:
În Observator, ar trona falnic pe locul fostei clădiri Sigma și a clubului Obssesion, două turnuri a câte 35 etaje, zise nah evident Sigma towers, gemeni ai lui nenea Paszkany. Turnurile ar fi urâte și construite în stil chinezesc. Apoi în Bună Ziua, zisă cu entuziasm ”Pipera clujului”, compania Carmel Land development ar fi câcat deja un cartier cu 24 de blocuri de 6-9 etaje, unul de 30 și alte două de 24 de etaje. Și asta fiind doar o singură companie! În Bună ziua, din cîte știam eu se îngrămădeau mai multe. Mănășturul ar fi fost mai frumos cu 3 blocuri a câte 18 etaje fiind botezate cu multă aluzie ”Tower park”. Pe Calea turzii deasemenea niște englezi ar fi vrut să facă blocuri de 13 - 20 etaje dar nu le-o ieșit. În Gheorgheni se plănuiau două clădiri de 14 etaje. Dar spuma spumei, Manhattanul Manhattanurilor ar fi fost Mărăștiul. Les tours de Cluj ar fi fost un proiect destul de prea fantezist, care încă n-are ceva căuta în orașele din România, amplasat în Mărăști în Spatele turnului BRD. Așadar noul centru financiar ar fi trebuit să fie format în partea de nort dintr-o clădire cu două corpuri, de 21 și respectiv 20 etaje, apoi să continue cu o clădire de 12 etaje iar în est, despărțite de restul de o grădină publică vor fi încă două clădiri de 20 și respectiv 16 etaje. Plus, în planurile de dezvoltare a Clujului de dinainte de marea bubă financiară includea construirea cartierului Tineretului, ori a cartierului Lomb. Tineretului se vrea a fi la marginea orașului, la capătul Bld Muncii, dincolo de zona industrială și se vrea a fi foarte mare, you can see for yourself.

Cartierul Tineretului
Proiectul din câte știu este activ și o început ceva lucrări la el, dar în nici un caz nu văd să-l finalizeze fix cum arată în poză.
Cartierul Lombului este deasemenea un loc unde ne-am fi jucat acum dacă nu era criza: 30.000 loc. 10 cămine studențești, 5 hoteluri.
În fine, să zicem că astea două cartiere nu ar fi fost finalizate până în momentul de față, dar în rest, dacă e să credem ce zic investițiile, orașul ar fi arătat cu mult altfel. Deci cumva că doamna criză o fost și este destul de rea. Însă revenind la ideea de newyorkizare a Clujului, țin încă să-mi afirm nobilul scepticism. Orașul ăsta, trebuie întâi să-și recondiționeze clădirile vechi, să dezvolte zonele sărace, n on. Zgârie norii îmi plac, dar nu oricum și oriunde. În concluzie, mă bucur c-a venit criza și-a stricat multe planuri, pentru că a început lumea încet încet să nu-și mai facă planuri fanteziste și să nu se supraevalueze prost, pe ei și bunurile lor.
Clujul în anul 2010 - univers paralel