vineri, 27 februarie 2009

Ce bine ca nu mai esti, ce certitudine ca sunt.

....Normal, deja au aflat toţi ca tu ai rămas în oraşul cu spitale care nu se mai construiesc, iar eu am avut speranţa unei potenţiale lucidităţi burlăceşti pe care s-o savurez închizându-mă în iluzii ale libertăţii şi-n multe multe laşităţi. Şi totuşi nu-i vorba numai despre tine, tu aia din oraşul cu spitale care nu se mai construiesc, ci-i vorba de întreaga idee de "tine" ori "tu".Tu nu mai eşti, iar treptat cu cât eu realizez mai mult că tu nu eşti eu devin o certitudine.

...În seara asta mi-am luat suc în loc de ţigări. Nu înţeleg. Dar într-adevăr am dat 5,5 lei pentru o sticlă a 2 l de Fanta Madness, unul dintre cele mai proaste sucuri, rău dăunătoare şi care mie personal nu-mi place.Dar l-am luat, l-am luat pentru că era altfel de chestie naşpa. O chestie naşpa nouă, ce se deosebeşte cu mult de ţigările sau berea consumate până acum într-o continuă euforie. Mai mult, i-am găsit şi întrebuinţare sucului. Îl folosesc ca apaă de gură şi ca soluţie de eliberat mucoasa din trahee. Deci la urma urmei un medicament. În fine, ideea că eu prin cumpărarea sticlei de suc am realizat din nou că sunt om. O primă certitudine că-s om.

M-am dezumanizat treptat, pierzându-mi după fiecare beţie spontană încă puţin din luciditate, ajungând să trăiesc instinctual pentru a putea fuma şi bea beri primite pentru servicii de poştă. Am învăţat şah crezând că în acest fel ajung sa mă controlez mental şi să-mi deschid mintea şi am ajuns la fel din acest punct de vedere, plus c'o oboseală inexplicabilă, care înceţoşează multe, aproape totul. În concluzie se vede că valul m-a luat şi tot valul m-a adus la val în timpul refluxului.

Anca m-a certat că viaţa mea este goală şi fără fericire. Ideea fericirii şi a vieţii fericite am păstrat-o doar ca pe o iluzie, un basm ori mit. De multe ori pare glumă ori ceva plin de sarcasm, asociată cu pocăiţii ori comuniştii. Nu ştiu dacă îmi mai aduc aminte mi-am dorit ultima dată aşa ceva. În serios nu cred c-am afirmat niciodată ca vreau să fiu fericit. am insistat mereu pe ideea de linişte şi stabilitate, stăpânire socială şi autocontrol. Prin asta aş fi fericit.

marți, 17 februarie 2009

Resemnare.

Crâşma m-a obosit, alcoolul m-a măcinat. Luciditatea depinde acum din ce în ce mai mult doar de momentele de mahmureală când entuziasmul existenţial e mai mare. Mă întreb de viitor tot mai des vorbind deseori singur. Mi-am pierdut cheful de a merge la şcoală, de a mă pregăti pentru bacalaoreat şi admitere, de crâşme şi beţie, de fuga isterică după femei. Mă vait dar încerc să nu exagerez. Încerc să pară mai mult o analiză decat o văicăreală. Mă simt prost la propriu. Mi-am pierdut neuroni, kilograme, prieteni, femei, am câştigat renegări, ameninţări, compătimiri şi datorii de toate felurile. Mâine am şcoală dar faptul şstă mi-l aduc aminte tot mai rar. Mă sperii de mine, mă depărtez de mine, intrând într-o alienare tot mai consistentă. Am ajuns dependent de vise, de iluzii, de scenarii, de închipuiri şi numărul planurilor măreţe creşte. Mă gândesc la ce puteam să fac nu la ce fac sau ce voi face. Avem o oarecare linişte până adineaori. Vroiam să ies afară să mă plimb, să vorbesc rar, calm şi cu folos şi să revin să mă culc. Acum...e acum. Acum eu plec din nou.