Se afișează postările cu eticheta Suceava. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Suceava. Afișați toate postările

marți, 9 noiembrie 2010

Calm enervant.

În legătură cu ziua de azi, m-am dezbătut îndelung eu cu mine și am ajuns amândoi la concluzia că mai bine rămân acasă. M-o pălit din nou o stare de netezeală creierească care pare să rămână peste noapte. Aproape c-am uitat ce-a fost ieri, ce culori mi-au mângâiat ori zgâriat retina, ce grad de intensitate a avut vântul!? Dacă am văzut vreo tipă bună, ori dacă s-au spune glume faine. O fi fost și din alea.
 * Am plecat în Suceava miercuri seara, având bagaj mult îndesat cu chiloți foarte murdari. Ultimii chiloți pentru ultimul om, dar nu contează asta. Ideea care este, este că orașul era cu puțin mai săpat ca data trecută. Dar acum nu-mi mai păsa, am început să mă obișnuiesc cu el spart, cu eternele lui tranșee și capete de conducte și muncitori rotofei și foarte sârguincioși. Ca să rezum imaginea zic doar că o dărâmat Cinema-ul Modern, singurul cinematograf, măcar în teorie a Sucevei, loc față de care nu pot să zic că nu aveam un minim de atașament. Acolo am văzut primul film de cinematograf și în vreo două rânduri m-am alcoolizat pe acoperișul lui. În loc vor face un centrul cultural super pizdă plin de chestii și de cultură. În centru am observat că nenea Lungu s-o ținut de promisiunea lui milenară și o început să ne construiască, spre extazul nostru o ditamai parcarea subterană. Însă nu știu câți oameni știu de fapt pentru ce se sapă acolo. Majoritatea rămân pe ideea clasică cu pusul de conducte și țevi. Dar fără grijă încă se mai sapă pentru schimbat țevi. ”Marea canalizare” pare deja un proces veșnic, caracteristic pentru oraș și cu mare potențial turistic. În rest, crâșmele prosperă, țigăncile aleargă după tine să-ți vândă ”gratis” poze cu prea-sfinții și părinții își cumpără aparate de făcut pâine cu dulceață.
* Am ajuns înapoi în Cluj și am fumat mult.

joi, 23 septembrie 2010

Deci se pleacă la Cluj.

Deci se pleacă la Cluj și se profită de mica minune trimisă de Doamne Doamne. După cum mă lăudam la auzirea veștii, deja mi-am reglat conturile cu divinitatea: Dumnezeu există. Deci am cămin! În 16, ce-i drept dar fuck it, 40 lei pe lună. Acum așteptsă văd cât de mult o să-mi lipsească comoditățile burghezești din economica.
Deci se pleacă la Cluj. Însă acasă parcă tot e prea frumos. E frumos că-i comod, și după cum ziceam și mai devreme sper să nu-mi lipsească asta așa mult. Aș mai fi vrut măcar o săptămână în plus de făcut și gândit nimic.
Și dacă încep să mă apuc de tras linii, observ că apartamentul alor mei e cam singura chestie pe care-o las aici. Alex și Roxana pleacă în Anglia, ceilalți câțiva ce-o rămas prin preajmă au și ei la orașele lor de mers, iar Rynoxul pare tot mai îmbătrânit și mai trist. Mă întreb cum o să fie o venire acasă anul ăsta. Nu-mi propun să vin des, poate doar la crăciun, între semestre și la paști, dar și atunci mă tem că va fi ciudat. Ori va fi la fel și eu voi avea într-un sens mai mult sau mai puțin fals, alt aer și altă privire. Suceava nu se schimbă deloc, deși se sapă canalizări și se construiesc blocuri și șosele de centură. Ciudat. Aici timpul s-o terminat acum un an și ceva după ce-am dat bacul. Asta în cazul meu, fiecare cu timpul lui acuma, sunt și oameni care au timp și-n Suceava. But whatever n-are rost să nmă apuc de decojit pachete goale de țigări.
E interesant oarecum că anul trecut pe vremea asta era un adevărat ritual de plecare. S-a și bocit chiar. Anul trecut eram parcă încă un grup. Ne înțelegeam, ne vorbeam și ne vedeam nu doar întâmplător în Rynox. E trist când văd cât o rămas din vechiul grup. E trist când aud insistent de la cei din jurul meu că eu m-am închis și m-am distanțat de așa zis-ul grup. Și e trist când văd treaba asta pe fețele celorlalți. Eu m-am răcit de grup când am văzut că el nu mai este. De mult timp n-am mai mers în Rynox să stau cu oameni anume, ci am mers să stau în Rynox să fumez o țigară, să beau o bere și să schimb o vorbă.
...E interesant că eu devin mai optimist, mai stăpân pe mine și mai încrezător când aud povești triste și văd fețe mai triste decât a mea. Și am auzit multe povești triste în ultima vreme. Chiar iritant de multe. Fiecare îți sare în brațe și te întâmpină cu povestea lui tristă. Din seria de chestii complementare: berea și sticla, crâșma și bețivul, omul și povestea lui tristă; și multe alte armonii sociale care îți zglobesc inima.
Deci se pleacă la Cluj...