joi, 13 mai 2010

După ce-am evadat de la reintoxicare...

Şi totul începea să miroase a boală. Singura explicaţie rămânea boala. Era una cu tentă serioasă şi pe de-altă parte cuminte, şi la urma urmei simplă. E una să spui că te simţi puţin deprimat din cauza unor mici eşecuri şi neîmpliniri, şi e alta să spui că eşti bolnav. Închizi gura lumii şi te mulţumeşti şi pe tine...Însă totul începea să miroase a boală pentru că de data asta lipseau vechile raţiuni, vechile explicaţii, frământări, planuri de viitor, revolte şi entuziasme. Totul ajunsese într-o ciudată linişte, o nepăsare clară...
...Încă persista neputinţa de a povesti, de a prezenta ori a descrie un fapt, de a închega o propoziţie cu un predicat, dar în primul rând subiectul persista să absenteze.
....
Iaşiul e cuminte ca un sanatoriu. Aglomeraţie caldă, bătrâni târâtori de geamantane grele, oameni cu ochi curioşi, atenţi şi dubioşi. Aseară, după cele 9 ore jumate de apăsat canapele cfr-iste am ajuns în sfârşit în capitala uitată a Moldovei. Pe tren am văzut mulţi munţi, am numărat 12 tunele, 21 de staţii, şi-am privit soarele cum urcă şi coboară. Am fumat cu naşu, om care aducea a ţigan, însă cu un limbaj de învăţătoare bună, şi aspect îngrijit. Omul poate în conştiinţa lui puţin naivă ne-o avertizat că amenda pentru fumatul în tren e de 7,5 mil şi că sunt foarte mulţi tineri rebeli care fumează ţigări preparate în tren. Noi am promis că vom sta departe de ei iar el a zâmbit părinteşte. Când am ajuns în gară la Burdujeni m-am simţit foarte ciudat, creierul meu fiind obişnuit să coboare. Aşadar ajuns în Iaşi, m-o impresionat rugina tramvaielor şi viteza lor agale. Clădirile erau la fel amărâte ca şi-n iarnă, iar un ţigănel m-o întâmpinat cuviincios:
- Nenea, dă-mi un ban!
- Scuză-mă dar n-am!
- eee, cum n-ai? Cum n-ai bă?
şi dacă ţigănelul cu pricina nu avea 4 ani, cred că-mi luam bătaie. Am ajuns în burghezul nou cartier Green park şi soră-mea m-o băgat în duş pentru derapizare...
...Hope will be for the a best! Or at least a random best...