marți, 5 februarie 2008

Luv stori

...Dă bă o ţigară! vine Ea la El cu impresii de cartier cu blocuri turn şi-l împinge. El cade rostogolindu-se dar uită să spună au! Ea îl crede mort şi încearcă să fugă dar imediat el se trezeşte din lunga meditaţie asupra încălzirii globale şi spune AU! Se înroşeşte de la încălzirea globală şi încearcă să se ridice în coate, dar un cârcel îl aruncă din nou la pământ şi-l face să dea cu capul de-o piatră pusă acolo intenţionat şi să leşine. Ea se sperie, îl crede mort din nou şi se repede să-i ia buletinul ca nimeni să nu-l poată identifica, dar nu găseşte decât o gumă orbit, două monezi romane de aur pe care le aruncă că erau scoase din uz şi o ţigară pe jumătate fumată. Nu găseşte buletinul dar în schimb vede o legitimaţie oficială verde de ecologist pe care o ia drept bilet de autobuz pe linia 4 şi o bagă în buzunar.
...Deodată el se trezeşte şi aura de steluţe europene îi apare învârtindu-se în jurul capului. Îşi ridică puţin capul şi-o vede cum îi fumează jumătatea lui de ţigară şi rămâne îngrozit când observă în spatele ei un biciclist orb, pe jumătate beat şi daltonist care galopa cu viteza 26-a spre Ea. Izbitura nu prezintă nici un fel de interes pentru noi, Ea căzând din plin pe El iar biciclistul rămânând surd de la impactul c-o urechelniţă care traversa pe contrasens strada. Ea rămâne culcată pe El apoi revenindu-şi din shock se ridică în genunchi şi-i reproşează:
- Ce te-mpingi bă! Te ia mama dracu'!
...El încă în stare de convalescenţă crezând ca e întrebat de capitala Filipinei îi zice repede populaţia, suprafaţa şi coordonatele geografice. Imediat se trezeşte şi îi vede nasul şi sprâncenele şi se îndrăgosteşte instantaneu de ele. Ea reacţionează furioasă:
- Ce te uiţi bă!? Ai grijă că-mi chem fetele!
Dar fetele erau pe messenger sau făceau clătite şi nu au putut veni iar El şi cu Ea s-au îndrăgostit reciproc.
...El se lăsă pentru Ea de ecologie şi se apucă de culturism, iar Ea se îngrăşă.

Niciun comentariu: