joi, 25 martie 2010

Bucata de creier adoarme.

Borhotul vieţii prea frumos înmiresmat mă ia gingaş de gât şi mă strânge fără intenţii rele. Dar metaforele nu au roade îndeajunse încât să procreeze o imagine corectă. Sintamga NU, folosită deseori de copiii sugători de ţâţă prin oscilarea orizonală a capului, repetat şi ritmat, bineînţeles, apoi evoluată spre dimensiuni mai complexe, de genul: nu fac pipi la oliţă, nu mănânc brocoli(asta la americani), apoi nah, căpătând multe alte forme, conotaţii şi stilizări mai mult sau mai foarte mult estetice, a devenit finalmente, scop împărătesc în perfida existenţă. Prin urmare, NU mai ştiu ce vroiam să spun de fapt pentru că nu sunt în acel stadiu de absolută conştientizare zburdalnică social-înţeleasă. Nu vreau să adorm haiduceşte cu degetele unse de varză călită cu oase cărnoase(de la mama) pe tastatură, pentru că altfel voi fi nevoit să plâng bisericeşte a doua zi că nu am terminat.
...Clujul e splendid de mirific atunci când calci zgomotos pe trotuar şi nu te uiţi la el. Altfel urâţenia devine clişeic explicabilă. Şi deasemenea Calea Dorobanţilor e frumoasă ca o mireasă beată, îndestulată de gropi, taxiuri harnice şi pupături pe după blocuri...
...Când am ajuns la falnicele porţi ale căminului am constat cu tristeze că portarul, demn apărător al sanctuarului, ştergea pe jos, umplând de prea-curată zoaie podeaua. Femeile de servici ar trebui gazate cu mr. propper şi apoi împuşcate, pentru că l-au lăsat pe dumnealui portarul, să se ostenească cu treburi murdare de femei. Portarii trebuie să stea, să fumeze, să fugărească indivizi dubioşi şi să-i ciomăgească vitejeşte şi să ne lase pe noi, prea-credincioşii studenţi să intrăm cu alcooale frumos mirositoare, sacoje de droage şi fete dubioase. Prin urmare susţin drepturile tuturor portarilor morţi la datorie pentru căminele patriei. Portarii sunt şi ei oameni...
...Bucata de creier este câteodată mai uitucă chiar decât o găină petrecăreaţă. Eram adineaori şi fumam încruntat o ţigară boemă şi sociabilă şi mă gândeam la multe peripeţii cognitive, care mai de care mai viu colorate. Şi le-am uitat fix după ce-am băut apă din antica sticlă de poiana negri. O fi vreo legătură socio-culturală la mijloc dar momentan sunt prea buimac şi uitat prin plăpumi întortochiate pentru a mai da o bere pe cauze şi motive. N-am bani să dau o bere. Recunosc că nici nu m-am scărpinat în amintiri prea impulsiv ca să-mi aduc aminte ce vroiam eu de la viaţă atunci când fumam sus-citata ţigară, dar măcar am avut bunăvoinţa de a-mi aduce aminte, şi de a comemora momentul cu coroane de flori şi mici parade militare. Bucata de creier vrea să aţipească, dar în acelaşi timp mă înştiinţează, că dacă mai am bere, s-o trezesc. Dar eu cum n-am bani de bere o s-o mai amăgesc un pic, până se prinde.
Mă întreb oare morile de vânt cu care se bătea Don quijote, măcinau grâu, ovăs ori secară? Vroiam să iau în calcul şi porumbul, dar mi-am adus aminte că atunci era rar şi rezervat oamenilor spălaţi. Era un profanator al bunurilor statului, Don quijote. Mă mir cum de nu l-o luat garda!?
...Mâine va fi o zi neputincioasă şi sleită ca o ciorbă fără perişoare. Nu-mi pasă ce tip de soare vine mâine, preconizarea rămâne şi este neclintită. Mâine nu există şi poimâine e cu dubiu, dar totuşi în cazul lui pronosticul nu e sigur. Din partea mea să nu vină nici poimîine. Deşi mint, poimâine, pe limbajul acelor arătătoare din colţul plin de muşte al monitorului de fapt e vorba de mâine, o să cânte Phoenix pe moca la polus şi asemenea bogda-prosteală n-o să mai prind. Deci să fiu sănătos cu bucata de creier la mine...

marți, 23 martie 2010

Azi nu mă trezesc.

...Nu m-am trezit, şi azi nici nu prea am gând să mă trezesc. Statistica e amânată pe vineri,şi dacă nu-i statistică nu-i şcoală. Şi totuşi începe să-mi fi dor sa merg la facultă. Însă ar trebui să-mi păstrez dorul pentru pentru laboratorul lui Norbert.
...Am avut un vis demn de toată transpiraţia, definit în limbajul meu ca vis "fucked up". Iar visul fucked up e o combinaţie între simularea realităţii(spre ex. aşteptam banii de la mama; am îceput să-l înjur pe Făgă că mi-o furat o ţigară; am condus-o pe Andreea acasă, etc.), scene morbid-hardcorice de coşmar(am afirmat eu la un moment dat că "Mă cac eu în religia voastră!" - nu ţin minte cui mă adresam, ori de ce vroiam să mă cac în religia lor - şi imediat de la o casă vecină, o început să iasă ţigani, muncitori bărboşi şi alţi reprezentanţi ai plebei socialiste care mi-au spus că i-am jignit şi pentru trebuie să îndur o pedeapsă ritualică. Eu aflat sub pesiune, am acceptat. Şi fiecare din indivizii cu religia lezată au începu să mă bată, dar în mod organizat, pe rând, şi doar pentru 20 sec. maxim fiecare. Interesant că la scena de faţă era cumva şi Andreea, care venise să-i dau de mâncare, dar ea, când o începu ţiganii să mă bată o afirmat un ţipăt dubios şi o fugit.)şi bineînţeles la sfârşit, creierul meu o începu s-o dea pe SF-uri(Scăpat din mâinile religioase ale indivizilor, am mers s-o caut pe Andreea, şi într-un fel am luat autobuzul, unde am dat de Făgă - aici o intervenit scena când Făgă îmi cere o ţigară, şi eu îmi dovedesc jâdănia subconştientă -dar în paralel cu firul clasic al scenariului, o apărut un zgârie nor de 8mii şi nujtcât de metri înălţime, care era sediu unei puteri supranaturale, şi care înghiţea oraşul tot mai mult. Astea fiind spuse, eu cu Făgă, din autobuz am ajuns într-o staţie foarte mare de metrou, iar eu în toată splendoarea ţărăniei mele subconştiente am început să înjur ceva de-acolo, cred că lumea, ori am râs de moace, ce-i drept eu cu Făgă ne-am făcut loc prin mulţime şi am ajuns la o fereastră măricică de unde am observat că staţia de metrou se scufundă într-o gaură. Dacă nu mă lua cu înţepături la inimă poate vedeam şi unde ajungeam...
...Dacă tot am dat-o pe freodisme din astea, stau şi mă gândesc că am avut prea puţine vise pe care să le ţin minte, legate de frustrări, chestii intime ori obsesii prea extravagante. Nu mi se activat prea multe dorinţe dorinţe ascunse, ci doar mi s-au repetat înt-un fel încâlcit experienţele şi stările emoţionale din realitate...Poate sun prea chill şi am o viaţă prea monotonă pentru a inspira vise mai complexe. Ce-i drept, o să încerc să-mi mai scriu visele, o colecţie nu sună rău...

...Ca s-o dau şi pe mondenităţii: aseară am fost să beau pe chetă la "Sărbătoarea psihologiei" ori ceva de genul, care s-o ţinut în Irish. băieţii din Toy Machines o avut public mare şi ascultător ca de-obicei, şi o cântat piese psihologice, adecvate evenimntului. S-o ţinut un fel de rockotecă după aia, şi pe la 3 ne-o dat afară. Psiholoagele sunt simpaticele ele, dansează doar după min. 3 beri, şi sunt generoase la ţigări. S-o găsit şi specimene mai dubioase care au dat culoare şi bună dispoziţi atmosferei...

joi, 18 martie 2010

Seară aproximativ veselă.

I-am ajutat aseară pe băieţii din Toy Machines să-şi lipească prea-giganticele afişe, ce aveau scopul să anunţe cu entuziasm, noul lor concert de pe 23 martie(marţi) din Irish. Drept să spun afişele erau de fapt destinate formaţiei MOPA(My own private Alaska), trupă franţuzească, interesantă ea în felul ei, cu vocee urlătoare, tobe şi pian, şi care le oferă prea-mult merita onoare băieţilor, de a cânta în deschidere. Afişele erau mari, cât un neam prost, iniţialele trupei putând fi văzute de la 1 km depărtare. Însă, cineva cu-n ochi mai curios, dacă se apropia, putea citi, jos în colţul afişului, scris cu markeru, "toy machines" şi "alternative quartet"(formaţie foarte bine pusă la punct, care meriă toată ascultarea). Treaba în sine deşi nu pare prea plină de corectitudine morală, este în sine normală, băieţii fiind la început şi neavând dreptul să comenteze de felul cum sunt pe afişe. Deci dacă vedeţi prin centrul Clujului afişe mari cu MOPA, pe alocuri puse pe diagonală, să ştiţi că ele de fapt sunt destinate Toy Machines-ului, şi că o fost o greşeală de tipar.
...După ce-am stat să ne îngheţe tot ce putea fi îngheţat din noi, i-am luat pe Teiu şi pe Andy să-i îmbăt, ca un prieten plin de moralitate şi intenţii bune ce mă aflu, profitând de faptul că îmi venise simbria de pe tradus. Am făcut un mic crâşmă-scavenging şi în final am găsit o masă secsi în Insomnia.
...Scena care mi-o rămas în minte, e cea în care Andy cu Chiril s-o luat pe vorbe telectuale, polemizând despre moraliatea cheltuitului de bani. Şi normal că m-am simţit prost, că fix eu eram ăla risipitor de la masă. Toţi suţineau că e bine să cheltui banii cu măsură, că de la o vârstă începi să vezi altfel banul, că altfel îi cheltui cât îi munceşti tu, şi multe alte generalităţi, care pe mine începau să mă oftice. Adică eu, comparându-mi situaţia cu teoriile de faţă, am muncit, m-am chinuit să termin treaba, n-am dormit 3 zile, am primit banii şi mă găseam să-i folosesc la cinstirea celor de faţă. Şi ei vorbeau despre moralitatea banilor, toţi erau conştienţi de acţiunile lor, de evoluţia vieţii lor, doar eu eram prostul ăla beţiv care îşi bea banii munciţi fără nici o remuşcare. Tot mai mult încep să nu mi suport discuţiile pe teme "importante", "inteligente", schimburile înflăcărate de argumente şi principii, care rămân la urmei urmei vorbe goale, spuse la o bere. Asta nu se poate numi dovadă de cultură ori de maturitate. Dar trecând peste, eu am devenit melancolic şi am băut cu Teiu, care spre deosebire de restul intelectualilor, era fericit în lumea lui, ciocnea la fiecare 30 secunde, râdea, făcea glume proaste a la Teiu:
"Eu: Observ că deja m-am încălzit oleacă.
Teiu: Păi dezbracă-te!
Eu: Nu mă, m-am încălzit de la alcool.
Teiu: Păi dezbracă-te!"
...În final toţi erau prea beţi ca să mai polemizeze. În Cleopatra jucat sah cu Teiu, like the old times, am fumat narghilea cu vodka şi-am tras o macauă de neam prost.

marți, 16 martie 2010

Popa muncă nu.

...Recunosc că deşi n-am nici un drept să comentez, să mă bocesc ori să par măcar un pic că fac revoluţie pe subiect, dar mi s-o cam acrit de tradus îmbrobodeli despre şi cu Uniunea Europeană. Nu sunt nu un traducător cu carte de muncă, ci bineînţeles contrabanist ca de-obicei şi nici unul foarte entuziasmat de meserie. Dar am jurat că eu sunt batman şi pot stoarce limba englezească şi nu-mi permit să dau napoi. 10 lei pe pagină(sper :-s) sună oricum a salariu de senator pentru un student cu leafă obişnuită de la 50 bani în jos. Aşadar, după cum cu jale afirmam mai devreme, mă simt mai înăcrit decât orice borcan nespălat din frigider, şi încă am frică de cafea.
...Ieri, dis de dimineaţă(pe la 3 fără PM), după ce-am ieşit eu din entuziasmul zilei lui Andy şi al agăţatului de unguroaice prin Fire, am început să mă îngraş cu multă cafea, astfel pregătindu-mă să mă apuc de lucru. Textul, foarte simpatic şi interesant de-altfel, având rolul unei lucrări de licienţă(cică!), se respecta a include fiecare modalitate de linguşire îndoctrinatică a Uniunii Europene, care din ce în ce mai oficial devine Fratele mare de la apus. Spre deosebire de ăla răposat de la răsărit, ăsta nu-ţi intră în casă cu tancul ci cu zăhărelul şi limonada, deşi bineînţeles, scopul este tot acelaşi. Prin urmare(încep să am ticul conectorilor) m-am distrat eu cât m-am distrat cu măsurile "de obţinere a suportului şi a atenţiei publice", dar nu după mult timp o început să mă ia cu înţepături la inimă, şi să mă vai că nu-s bun de muncă şi viaţa nu are sens şi din astea. Ce-i drept, sincretismul dintre prea-iubita stalinskaie de c-o seară nainte şi chintalul de cafea băgat în isterie, m-o făcut să simt ca o cârpă, sau mai frumos, ca un prosop, şi mi-o trebuit încă pe atâta cafea ca să-mi revin...
....Seara deja mă făcusem om serios. Pentru prima oară de când tata şi sis m-o binecuvântat cu laptop, l-am luat pe ăla micu de pe eternul scaun, am făcut curat pe masă şi mi-am improvizat şi eu un birou ca omul, mi-am pus un număr de la Foreign policy pe post de mouse pad, o jumătate de ţigară stinsă, în bot(prin hotărâre de guvern, la noi în cameră nu se mai fumează) şi m-am repus oportunist pe treabă, având ecou de marşuri irlandeze în urechi. Am mai tradus ceva, şi pe la vreo ora 2 mă puteam lăuda că am ajuns la aproape un sfert din treabă. Am zis că-i semn bun şi optimist(deşi mă mişcasem c-o viteză apropiată de inexistenţă) şi mi-am mai făcut o cafea. M-o pus dracu. În jumătate de oră îmi tremurau ambele 4 membre plus capul şi dumnezeu ştie ce-am tradus eu acolo, mi-e şi frică să mă întorc să verific. Mi-am dat seama după un timp că randamentul meu de muncă ar falimenta toate companiile multinaţionale şi am zis să mă culc, era 4 fără, deci până la 9 aveam timp destul să dorm....hmm....nu mai ştiu, dar cred că era trecut de 8 când final am reuşit să adorm, păţind tipica scenă cretină, din Looney tunes, să-mi sune ceasul după câteva minute. Nu insist deloc să-mi aduc aminte alea 4 ore, când am avut sublima ocazie de a admira răsăritul şi primele ciripituri primăvăratice.
...Am dormit cam 2 ore, m-am sculat ca un muncitor din ăla supărat care într-o oră tre să fie pe şantier şi m-am pus pe diluat cafeaua, care încă predomina în stomac şi-n sânge...
....Azi chiar am rumgat cuvinte barbologice englezeşti ca ultima bovină flămândă de pe imaşul din sat de la bunica, dar acum câteva ore o trebuit să îndur ceva ruşine, implorând-o pe tipa căruia i-am promis traducerea, să mă mai amâne o zi. Nu-mi plac situaţiile astea de câcat în care mă bag cu atâta veselie mereu. Dar trecem peste. Începe să-mi treacă frica de cafea şi m-am plictisit să scriu...
ps. Iniţial vroiam să scriu despre unguri, despre ziua lor asta foarte plină de jovialitate intergalactică, dar mă umplu de prea multă milă şi compasiune inutilă, dă-i în...

duminică, 14 martie 2010

Doar pentru că am fost obligat, atât!

Sunt prea mahmur ca să văd rostul şi farmecul trebei respective dar fie. D-şoara Delia alias Pepuşe alias Chiloţi o iniţiat ea o chestie cu prima carte pe care-o vezi, nujce. Dau copy paste şi mă dumiresc şi eu.
1.Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseşte a 5-a propoziţie/frază.
4. Postează pe blog textul urmatoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
6. Dă leapşa mai departe la alţi 6 prieteni

Deci, deşi nu mi se pare încă funny dar Jew Lee m-o pălmuit şi trebe să fac chestia asta. So:


"După 2 campanii victorioase (754, 756), Pepin îl sileşte pe AISTULF să retrocedeze teritoriile cucerite (Exarhatul Ravenna, Pentapolis), pe care le dăruieşte papei (Donaţia lui Pepin). Aceste teritorii, împreună cu Ducatul Romei, formează Statul Papal (p. 140)
760-768 După campanii victorioase, anexarea Principatului Aquitania.
768 Pepin împarte regatul între fiii săi CAROL şi CAROLMAN; acesta din urmă moare îainte de izbucnirea unui conflict deschis (771)."
Andreea your it!

sâmbătă, 13 martie 2010

Mic tratat de antropologie

Că tot mă plângeam că am o viaţă monotonă de beţivan încuiat şi uitat de societate, aşa de ciudă, ca să rezolv cumva situaţia şi să mă trezesc şi eu cumva oleacă-oleacă la realitate ghici ce-am făcut?!? Evident că am continuat să beau şi să profit de faptul că tata o fost dubios de darnic cu mine în ceea ce priveste paralele. Şi normal, ca un om monoton ce mă respect şi mă auto-stimez, m-am dus în mult prea băutul şi fumatul Fire. Aceeaşi mâncare de peşte cu usturoi şi mămăligă. Ne-am pus navetele (goale unfortunately) sub cur, ne-am luat fiecare rachiul în pumn şi-am început să drojdim însetaţi ca nişte jite neadăpate ce ne respectăm şi ne auto-stimăm. Muzica mult mai proastă ca de-obicei, şi nu dau de înţeles că altădată ar fi mult mai bună, care te făcea doar să te legeni anemic doar aşa ca să pari de-al casei, să nu pari roacker supărat cu tricou cu Maiden(acea rară categorie de exemplare umane sunt foarte bine văzuţi mereu mai ales în rândul preacuratelor d-şoare şi au de-obicei ataşată o coadă şi-un inel supărat cu craniu). Altfel spus un blackerist, un deathrist şi-un Popa nu prea erau potriviţi pentru cântecele reghe despre floricele, iarbă, pace mondială, Che Guevara ori despre ce plm cântă ăia. Deci legănându-ne anemic încontinuare am început să belim ochii la lume şi să aşteptâm să ne-mbătăm. 
...Mi-am propus deseori să încep un tratat antropologic despre diversitatea acelui adevărat plancton cârciumăresc ce se află, se respectă şi se auto-stimază Fire-ul. Dar subiectul nu merită chiar aşa de multă atenţie, e mişto să faci doar câteva catalogări mici. Spre exemplu, detaliul care în mod biologic e firesc să-mi capteze interesul când belesc ochii cu rachiu-n pumn sunt prea-curatele şi mult prea gingaşele d-şoare, care luminează îmbelşugat Fire-ul şi îl umlu de iubire şi pace mondială. Ca s-o luăm pe scurt, sunt câteva tipuri de prea-curate d-şoare mai interesante:
1. cele de tip Predator-Xena: sunt pe departe cele mai fioroase şi mai temute prădătoare ale junglei. Se împart în genere în două subclase: cea masivă, bolovănoasă şi pusă pe treabă şi cea mică şi slabă, prăpădită, bătută de soartă şi de viitorul bărbat dar mereu pusă pe şotii.  Se poate spune că provin din familia cornutelor, având prelungiri dubioase ale capului, care după unele cercetări, sunt folosite la auto-apărare. (mă refer la dreduri) Figura facială e ori total inexpresivă ori hâdă ca ula, sunt cele mai active social, având o vocee războinică dar iritantă. Capacitatea neuronală nu a fost încă studiată dar ea în nici un tratat serios de specialitate nu a arătat interes ori importanţă. 
2.Fata din coşciug: este o specie introvertită, iese rareori din cuib şi se reproduce pe durata vieţii doar cu-n singur mascul, care de cele mai multe ori este imaginar. Penajul este asemănător ciorii, iar atitudinea este comparabilă cu a cucuvelei, dar cele două specii pomenite sunt mai demne de studiat. Ascultă neapărat muzică cu soprane ori burzumăială cu tăiat de vene şi poveşti de de iubire nemuritoare.
3. Fata din coşciug cu perdeaua pe dânsa: e o subclasă importantă a speciei prezentate anterior, doar că în acest  nefericit caz se obşnuieşte o ţinută cât mai ştergătoare pe jos. De-obicei părul este în conformitate cu rochia, având şi el un aspect de perdea. S-a observat în jurul lor este foarte curat şi din acest motiv sub apreciate în spaţiul public, fiind chiar angajate în salubrizare.
4. Grasa înflăcărată: ca s-o luăm şi fără formalităţi, grasele din Fire sunt, în ciuda aspectului ieşit total din limitele esteticii, printre cele mai îndrăgite reprezentate feminine, iar motivel sun numeroase. O grasă înflăcărată duce mereu lipsă de sex, deci sunt foarte dispuse să accepte chiar şi cel mai lăbăreşti mijloace de agăţare, oferă mereu bere, ţigări şi servicii financiare. Când vă apropiaţi de aşa un specimen să nu-i spuneţi niciodată că-i frumoasă, cazurile au arătat reacţii total opuse, deci la fel de violente: ori te ia în braţe şi te duce acasă, loc de unde nu vei mai ieşi niciodată ori începe să bocească şi se sinucide pe loc. 
5. Magazinul de haine, obiecte religioase şi de ocazie: personal, mi se pare cel mai fascinant specimen dar şi cel mi greu de analizat. Niciodată nu te plictiseşti doar privind o tipă de genul. Găsesc agăţate pe ea, într-un mod sau altul, o gamă uriaş de mare de chestii. Descriu acum foarte pe scurt aspectul uneia de genul: obligatoriu minim 3 feluri de fuste de mărimi şi culori total diferite, min. 3 eşarfe, automat ceva pe cap: palărie Michael Jackson bonetă poponărească de franţuzi, ciorapi etc. min. 3 inele pe deget, min. 234546778875 de brăţări la mână, min. 3 tipuri ştranguri la gât. De-asemenea e nelipsită geanta rustică, ce trebuie să fie destul de încăpătoare să încapă o cantitate de chestii de min. 3 ori mai mare decât suma tuturor chestiilor de pe ea. De-asemenea poţi căra foarte lejer cartofi în acele genţi. 
...Enciclopedia completă ar trebui să includă şi multe alte specii rare, dar se pierde farmecul. Cel mai frumos e să mergi la faţa locului să le admiri în habitatul lor natural. 
...În seara asta e ziua lui Andy(happy 20 dude!) deci ghici unde voi merge din nou...     

vineri, 12 martie 2010

Culturalisme

Nu-mi pot abţine entuziasmul de a descoperi în sfârşit un set de site-uri inteligente în tot maglavaiţul ăsta de net. Obsesia mea conştient crescândă faţă de istoria oraşelor şi în special a câtorva anume, poate fi acum hrănită de câteva bloguri care studiază clădirile vechi, prezentându-le uimitor de inteligent istoria. La adresa prea-frumoasei capitale am găsit mai multe surse decât mă aşteptam, şi mi-e ciudă când ştiu că până acum am fost prost şi nu m-am prins câte poţi găsi pe net într-adevăr.
...Cel mai muncit site în domeniu de care am dat până acum e http://bwshots.blogspot.com/ . Colecţia de poze de epocă e enormă, caliatea e bună şi comentariile demne de citit.
http://bucurestiinoisivechi.blogspot.com/ se axează detaliat pe clădirile uitate alte capitalei, şi e burduşit cu poze arhitecturale, explicate pe rând foarte frumos.
Alte linkuri nu dau, pentru că oricum fiecare din astea două au la rândul lor multe ramnificaţii. Nu am deloc pretenţia ca această postare să intereseze, am scris-o doar pe post de reminder. Recunosc că nu multă lume împărtăşeşte obiceiul de a studia şi fotografia clădiri şi a citi istorii de oraşe şi nu mă laud că eu obişnuiesc, mă întristez că n-am cu cine.

miercuri, 10 martie 2010

Calm normal alcoolizat.

8 martie o trecut cu destulă nebăgare de ori în seamă.Vorba lu Gheorghe, pentru noi ăştia girlless 8 martie e doar   zi inofensiv de neimportantă pe care o bem. Nici de bere nu pot zice c-am avut parte. O fost trist de-a binelea. 3 peturi amărâte, culese aleatoriu de la trecătorii 501-ului şi băute anemic printre veşnice gunoaie şi glume obligatoriu amuzante. Nu pot să zic că m-o apucat sentimentăraia nici când am ajuns în contact cu umblătoarea societate. Se cunoştea de-altfel că-i 8 martie: oameni şi femei plimbându-se cu mâinile încâlcite între ele, oameni care îşi aşteptau îngrijoraţi femeia la colţuri de stradă mondene, femei care alergau îngrijorate spre colţuri de stradă mondene, babe care îşi lichidau stocul de uscăciuni înflorate, şi alţi oameni îngrijoraţi care profitau de lichidările de stoc. Noi mergeam să căutăm robinete, n-aveam nici o treabă cu ce se întâmpla în jur. Ori am fi vrut să avem. Nu mai luasem robinete din vară, de când făcusem combinaţia cu Hrib şi nu pot zice că acum aveam un dor deosebit de dureros faţă de chestiile alea, dar 8 martie părea un moment destul de prielnic de a lua. De dragul neîmplinirii noastre spirituale, farmaciile erau închise, farmacistele grăbindu-se îngrujorate să ajungă la colţuri de stradă boeme...Aşadar ne-am supărat iar eu mi-am luat un pet de bere şi m-am dus acasă şi am plâns toată noaptea că n-am ţigări.
...A doua zi zicea lumea că-i ziua bărbatului, că atuncea is 40 de mucenici şi se beau 40 de pahare, şi simbolistica e simpatică ea aşa. Adică de ziua femeii, e o abundenţă roz de ghiocei şi multe alte floricele foarte frumoase, e plin de dragoste şi renaştere spirituală şi all that crap. De ziua bărbatului se bea! Simplu şi practic, fără prea multe formalităţi şi complicaţiuni birocratice. Şi recunosc că mahmureala de azi dimineaţă mi-o povestit că într-adevăr aseară-am băut. Iar eu mahmur întreb mahmureala: Ok, am băut, asta-i clar, asta fac în fiecare seară, dar aseară cu ce-o fost mai special? Măi n-o fost ceva anume, aţi băut, aţi cântat, aţi băut jucat poker ori aţi comentat la jocul altora, nah, ce vrei să-ţi spun mai mult? A, nah, e bine atunci!
O fost câţiva oşteni conservatori din armata noastră de beţivi care au respectat tradiţia şi au băut 40 de şoturi, dar nah, şoturi de bere, vorba aia, rachiul îi scump...
...Prea cinstita gazdă care şi-a riscat la pierzanie mândrul bârlog chemând o gaşcă haotică de derbedei însetaţi, trăia destul de burghez acolo pe Dorobanţilor. Apartamentul era mai mult decât mare, şi avea multe gadgeturi care îţi trezeau pofta curiozităţii. Se găseau chitări, bâte de baseball, gantere, statui din Micronezia şi multe alte jucării pentru copii.  Eu am adormit la un moment dat, dar sun sigur că restul au simţit multe miracole.
...Concluzia este tot legată de faptul că viaţa mea e o cocină tristă, nesătulă de evenimente monotone, deprimante şi seci. O agonie leneşă, şi o eternă aşteptare de şuturi în cur ori de alcool. Aş vrea multe chestii să   fie altfel colorate. Aş vrea la un moment să fiu eu în locul oamenilor grăbiţi pe care-i primesc cu atâta delectare. Să aştept o tipă la un clţ monden de stradă şi un tâmpit să mă vadă şi să scrie pe blogul lui necitit despre mine, iar eu să nu aflu niciodată cin e el şi ce scrie el. Lamentabil într-adevăr...
...Şi aşa va rămâne...schimbarea e încă vag percepută.

duminică, 7 martie 2010

Când am plecat eu la țară...

Și s-o dus și treaba cu Bucureștiul. O fost o plimbare simpatică, plină de metrouri și țigani precupeți, cu bere prețioasă și crâșme mai mult sau mai puțin banale. Castrații câini ai capitalei nu erau mânioși pe tine, ci te admirau ca pe-un turist respectabil, iar patronii afro-români de pe pod în Unirii îți vindeau șervețele la sacrul preț de 3 la 10 mii...Dar să fim mai detaliați...
...Momentul anume nu mi-l reamintesc clar, dar știu că după a 2a bere în Insomnia m-am hotărât să acompaniez Toy Machines-ul în frumoasa capitală. Băieții cântăreți proaspăt introduși în birocrațiile muzicale, trebuiau să cânte în Suburbia la un concurs de rockeriști, și puțin suport moral din partea mea și cadetului Costi era profund îmbrățișabil. Mai ales că eu aveam țigări, deci puteam oficial să mă laud că-s cu trupa!
...Am strâns eu la nimereală câteva hârtiuțe cu moaca lui Grigorescu și am alergat spre tren. Alergarea o fost totuși oleacă încetinită când Andy și-o uitat chitara acasă (ha! ha! laughable) și cu ocazia respectivă, ne-am plimbat și cu taxiul. Trenul de București chiar te făcea să-ți scoți pălăria în fața lui, și dacă n-aveai pălărie merita să-ți cumperi apoi să repeți ritualul. Am avut un compartiment de fiecare omuleț, am avut chiar și curent, deși evident, în rații foarte mici dar bine intenționate, am putut să și fumăm lejer, și-am tot fumat...
...Gara de nord e mai curată decât spun legendele. Fiecare părinte conștiincios își sperie educativ copilul cu povești monstruos de înspăimântătoare despre gara de nord. Pe mine cel puțin nu m-o mușcat nimic...Din gară, ne-am împrăștiat fiecare în treaba lui, într-o amplă încercare de colonizare a Bucureștiului. Eu mi-am început una dintre micile mele plimbări urbane, și l-am cărat pe Costi după mine. Am făcut 40 km și am aberat 5 ore despre arhitectură și istorie. Îl compătimesc pe Costi, dar fiecare soldat are nevoie de inițirea lui...Seara ne-am învârtit anemic prin Lipscani. Foarte trist Lipscaniul. Unele zone chiar nu mai aveau străzi, ci doar ganguri pitorești, colorate frumos în glod. În rest e vesel că are multe crâșme. Am fost în Fire, dar automat mi s-o făcut dor de Fire-ul din Cluj, după mine nu prea merită atenție locul. October-ul mi s-o părut simpatic, cu cele 100 de doze de bere de jur împrejur și cu halbe de bere la prețuri aproape studențești. Oricum în prima seară am capitulat devreme, duhnea prea mult a oboseală...
...Prea mult lăudabila, complimentabila, și atot-onorabila Sânziană, asta ca să nu-i spun gazdă că supăr lumea, binevoiește să locuiască într-un bârlog foarte secsi, în piața Regina Maria, la nici o flegmă de Măgăloaia aia mare. Așadar, am fost primit mult mai călduros decât mă așteptam, și am fost copleșit de atmosfere boeme și comportamente delicate. Înconjurat de atâta farmec, am ațipit repede.
...Am fost sculat la oră inxistentă a ceasului meu biologic și de nevoie am continuat plimbarea căscătoare de gură. Și într-adevăr, Bucureștiul continua să mă încânte subtil cu străduțe franțuzești și blocuri interbelice, dar parcă deja ochiul obosea mai repede, și entuziasmul primei zile, când rămâneam chiar și-un minut să salivez calumea o clădire, parcă pălea acum. Începeam să fiu sătul de clădiri vechi și importante. De aia, plimbările mele au început să fie tot mai scurte. Seara o trebuit să pun la bătaie toate mijloacele de persuasiune învățate ori furate, citite ori inventate pentru a o convinge pe d-șoara Bârsanu să vină la concertul băieților. Sânziana veni vidi vici: a venit, a dat din cap, a urlat, a aplaudat și-a plecat.
...Băieții o cântat cu strufocare și cu punere de sentiment. Au avut public mic dar ascultător. Și din câte-am înțeles o fost și cam cei mai blânzi cu publicul, dintre toate trupele participante. Ce-i drept e c-o câștigat etapa, și merg în semifinale. Dacă câștigă finala li se înregistrează EP jmecher, deci au nevoie de multă dragoste și afecțiune în continuare, și noroc și baftă și alea alea...
...După concert am fost în October, și din October în A. A-ul e mișto așa, auzeam că are și tradiție mare. Skol-ul la 4 lei m-o făcut din nou să-mi fi dor de Fire-ul din Cluj, dar în genere o fost oki. Am dansat otzâră, am băut...nothing much...
...Ziua de vineri o fost mai scurtă decât mă așteptam. Aveam tren la 6 și n-am apucat să mai fac mare lucru. Am făcut o ultimă plimbare și o ultimă fugă spre gară prin proaspăta zăpadă și ne-am urcat în tren aproape când să-l pierdem. O fost prima dată când mă rugam să întârzie trenul, ca să pot prinde primele autobuze în Cluj. Și în ciudă trenul o ajuns la 4 jumate. Am mers pe jos până la cămin, și prima parte o fost urât că mă pișcau urechile și mă dureau picioarele. Pe la jumate oricum nu-mi mai simțeam nimic....dar am ajuns.

*
Bucureștiul dacă e să-l iau ca pe-un mic tablou, e frumos tocmai pin mizeria lui, prin furnicăria mecanizată de oameni, prin multitudinea oamenilor colorați, a cerșetorilor profesioniști și a câinilor mereu emblematici. Recunosc că în nici un alt oraș n-am văzut mai multă mizerie, dar fără doar și poate Bucureștiul e cel mai frumos oraș din România. Pe când celelalte orașe se chinuie frustrate să se impună c-o biserică mai șlefuită ori c-o firmă mai răsărită care vinde bomboane, capitalase impune și nu merită contestată. Ai tot ce vrei aici, și faza frumoasă e că pe lână asta ai tot ce nu vrei. Încă nu pot înțelege oameni care urăsc Bucureștiul. Nu vreau să fiu prea descriptiv ori să mă cac în argumente, dar eu cel puțin, păstrându-mi o naivitate sinceră, de-abia aștept să-mi fac masterul acolo.

marți, 2 martie 2010

Retrospective de martie

În mod straniu și bizar, m-o apucat melancoliile de dimineață. Nimic care să sară în ochi de deprimant, dar cert e ceva mă foiește. O venit martie, cu tot tacâmul de veselie virtuală de care tot vorbeam, și spre nedreptatea mea, chiar e chizdă afară. Mărțișoare n-am dat nici n-am primit, și respect lipsa de formalism. În liceu, 1 martie era mereu pont de chiul, de băut săniuțe după internat și alte năzdrăvănii năstrușnice. Colegele mă blindau de mărțișoare înfipte adânc, violent, dar cu dragoste...
...Azi în prima jumătate a laboratorului de statistică vine herr Chiribucă, ză ultimate decan al prea-prestigioasei facultăți, să ne ofere personal, nouă de la studii urbane, cele mai profunde condoleanțe, pentru decizia ministerului de a nu oficializa secția noastră. Cu alte cuvinte o să fim niște sociologi cu-n P.S. la urmă ”specializat în studi urbane”. Mă întreb oare viitorul burtos ochelarist la care o să merg eu peste 4 ani să cerșesc slujbă, ce plm o să înțeleagă prin diploma mea, și părințește pe după ochelari o să-și exprim dilema: Mă tu ce știi să faci? și o să-și imortalizeze o moacă de bou holbat. Iar eu bineînțeles foarte indimidat și făcut boț o să-mi iau toate inimile-n dinți și-n măsele și-o să-i spun poezia învțată în facultate: Eu analizez societatea urbană de la mahala până-n centru! Dar nenea respectiv va da o crâncenă dovadă de inteligență și imi va prezenta niște informații dureroase: Eu știam că urbaniștii se ocupă ce treaba asta, tu ești sociolog, specializat pe studii urbane, tu ce poți să faci până la urmă? Răspunsul final mereu aceleași la fiecare angajator presupun că va fi: Păi eu sunt ajutor de urbanist... Și bineînțeles urbaniștii se pot ajuta și singuri. În concluzie ori ajung poștaș ori punător de cabluri la RDS. Las că-i bun și-așa...
...Și ca o ultimă supărare, țigările alea cu inscripții chirilice pe ele s-o scumpit. Niște ucraineni cu simțul patriotic reaprins s-au hotărât într-o bună zi să cucerească Siretul, mare fortăreață și metropolă multicontinentală. Și nu știu cum o procedat ei misiunea că s-o încheiat totul cu vreo 3 victime și o ceată răzbunătoare de polițai emancipați care au cam confiscat multe din jucăriile ucrainenilor. Astfel în piețile pline de mafioți cu batic ale Sucevei marfa sacră luată de la ucraineni, s-a împuținat și partea rămasă s-a scumpit. Au ajuns țigările de contrabandă să fie cât erau acum un an alea din magazin și bineînțeles pe plan local treaba încă convine. Dar eu personal care trebuie să cumpăr marfă de la un oltean bărbos și chel ce-și păstrează și el un comision simbolic, nu prea îmi surâde evluția evenimentelor. De lăsat nu se pune problema, chiar din contră, încep să fiu ot mai scârbit de campaniile to mai retardate antitutun. Mă oftică tenta aia nesimțită de solidaritate națională care predomină orice campanie publicitară anti-tutun. Tipica replică: Tutunul ucide! este foarte adevărată dar e inutil să enumăr ce alte chestii ucid. Eu nu înțeles de ce guvernul ori organizațiile alea poponărești ce promovează viața sănătoasă insistă tot mai prost pe ideea că le pasă de tine, de organismul tău, de banul tău. Guvernul ar trebui să fie fericit - cu cât mai mulți fumători, cu atât mai multi bani la buget, iar restul care militează împotriva fumatului trebui lămuriți că ei nu sunt mai conștienți și mai înțelepți decât tine, că e alegerea ta dacă vrei să continui să fumezi ori să te lași. Vorba lui Badea: Dacă o pui pe rădulească crăcită pe-un afiș antitutun, nu cred c-o să se lase prea mulți. Personal, eu ca fumător cunosc cel mi bine părțile nașpa ale țigării dar cât m-or ține plămânii o să continui să fumez și să-i înjur pe toți cretinii care tremură pentru atenție...