luni, 25 ianuarie 2010

Nu știu exact ce-i chestia asta, o fi vreo critică...

...Dubioasa frică față de sesiune și examene, șansa tot mai puțin probabilă de a învăța serios măcar un curs, valurile sistematice de auto-mustrări și tipicele conștentizări de eșecuri și incapacitatea de a le rezolva într-o manieră zâmbăreață, mă obligă să-mi descarc neuronii rămași pe meditări existențiale.
...Aud acum, la prea cinstita oră a3a din dimineață, involuntar și fără acordul meu, sănătoasele sforăieli ale unuia dntre colegii mei de cameră. Bunăstarea sufletească a omului mă copleșește. Pot încerca să ghicesc că visează găleți de bere și de țâțe, tufe întregi de marijoana pârjolite de-un soare numai bun de mâncat. O imagine a unui rai decent, dorit de orice student muritor. Celălalt locuitor al 501-ului doarme mort, savurându-și somnul în acel mod pragmatic al capitalistului mult ocupat. Fiecare după cum reiese își vede de treaba lui într-un durism în pulă demn de mult respect.
....Prin urmare, rămas singur să mă bucur de această oră încântătoare, încep să mă întreb despre lume și viață, afirmând numeroase prostii:
1. Câți dintre toți acești studenți oropsiți de fericirile mediocre ale vieții lor au habar pe ce lume trăiesc? Și nu pot fi ipocrit să nu mă vâr și pe mine în oala despre care vorbesc. Câți își pot răspunde sincer de ce au ajuns în acest oraș, la această facultate, în acest cămin? Câți înțeleg ori își au formată o oarecare definiție despre a fi student, definiție care să cuprindă statutul unui student, scopul unui student și viitorul unui student....Or fi câțiva. Și eu unul sigur nu sunt printre acei onorați, eu doar pun întrebările. În nici un caz nu vreau acum să-i număr, să-i categorizez și să-i pun într-un sondaj de opinie, așa cum sunt învățat să fac la facultă, nici să dau exemple rele și bune. Vreau totuși să știu că acei oameni totuși există.
2. Mulți dintre studenți, de orice an ar fi ei, au fost și sunt luați de un val continu, care pute bine și care se cheamă viață. Ajunși la facultate, de-obicei într-un oraș nou pentru ochișorii lor, s-au văzut puși într-o mașină de spălat în care nu mai fuseseră spălați până acum. Și-au găsit culcușe mai mult sau mai puțin comode, au văzut locuri dubios de decente, au cunoscut oameni noi. Au avut de plătit facturi, de cumpărat și făcut mâncare, au rămas fără bani și apoi au îndurat până au făcut din nou rost de bani. Acum revenind la metafora de dinainte, au devenit niște rufe puse în mașină și învârtite sistematic, în același mod robotic în fiecare săptămână. Au venit parțiale, au învățat sau deloc, au venit examene, au învățat sau deloc, au revenit parțialele, au revenit examenele, anul s-a terminat. Următorul an, cu eternele lui așteptări de schimbare, a venit tot cu parțiale, apoi examene, apoi parțiale...
3. Ce nu-mi place mie e că văd oameni de vârstă cu mine, și mă văd pe mine, trăind o lume tot mai naivă și mai limitată, o lume care începe la ora aia târzie la care te scoli și se termină la ora aia târzie la care te culci. O lume tristă în care luatul unui examen este motiv de mers la băut, și primirea pachetului sfânt de la mama un moment de-o valoare inestimabilă. O lume cu valori mici și zilnice.
4. Dacă printr-un impuls inițiac, indus în prealabil de alcool, îi voi întreba aleatoriu pe studenți, tocilari ori depravați, rockeriști împuțiți pletoși ori manelari dușmănatici dolcegabaniști, atei sau pocăiți, ce au de gând să facă după ce au diploma în mână, ce valoare pentru ei are un examen, cu ce a contribuit o dezbatere de seminar la formarea lor ca oameni, cum au evoluat ei în mod practic, social, profesional ori psihic de când sunt studenți etc. etc. etc. tind să cred că nu voi obține răspunsuri spuse cu toată gura. Oricum n-o să fac asta pentru că o să primesc înjurături și blesteme, care mai mult ca sigur îmi vor deregla armonia sufletească. Unii poate vor răspunde că nu au timp să se gândească la metafizici, că au multe pe cap, și într-adevăr nu-i pot condamna. Alții, mai emancipați spiritual ca restul plebeilor vor recita cu intonație o poezie pionierească, dovedind o sinceră tărie de caracter, și nici ei nu pot fi desconsiderați, că unii poate chiar sunt conștienți și ambițioși în legătuă cu viitorul lor. Categoria cea mult îndrăgită de mine, în care mă afiliez și eu deseori, e cea a studenților cu ceva capacitate de percepție a obiectelor dar care, resemnați pe soarta perfidă și nedreaptă vor răspunde pesimistic că nu au ce face în domeniul lor, că viitorul e incert, că nu-și pot dovedi o valoare anume, și că berea și țigara sunt bune.
5. La urma urmei e imposibil să răspunzi la asemenea întrebări și nimeni nu ar trebui să-și găsească un răspuns bătut în cuie la asemenea chestii. Părerea mea e că se pot răspunde întrebări mai mici, iar atunci răspunsul poate fi pus în aplicare în timp scurt. De ce merg la facultate? Pentru că altfel voi primi absențe și voi fi exmatriculat/ pentru că ai mei se vor supăra și nu-mi vor mai da bani, și banii sunt buni/ pentru că pot cunoaște oameni noi și m-am săturat să-l miros pe colegă-miu când se beșește/ pentru că proful va conștientiza că eu exist și poate îmi va da oarecare valoare. Să zicem că astea sunt câteva din motivele generale pentru care și alți studenți merg la facultate, motive mici și provizorii, care formează acel stil de viață banal și simplu, pe care eu îl criticam mai devreme. E indispesabil mai mult sau mai puțin, recunosc, și într-un fel așa încetul cu încetul devii și tu odată om. Cu toate acestea o gândire de ansamblu, clară dar teoretică, care să analizeze și să compare viața cu idealul, nu văd de ce ar strica.
....Entuziasmul revoluționaro-filozofic a trecut. Nu prea mai știu de la ce-am început și care treaba cu concluzia pe care am pus-o. Important e că am scris eu ceva acolo, am mestecat ceva mămăligi. E bine, e bine...

Niciun comentariu: