duminică, 17 ianuarie 2010

mămăligisme

M-am obișnuit cam de la ceva vreme înainte de Crăciun să îmi sedendarirez și eu ca studentul conștient, viața în Cluj. Cu alte cuvinte clocesc ca mămăliga în cameră, pe pat, lângă laptop, uitându-mă încontinu la Family guy, memorând episoadele după nume și secvențele după minut. Nu-i lăudabil dar e un oarecare trai de viață. Camera de cămin, cea pe care n-o suportam mai mult de 2 ore pe zi înainte, a devenit un adevărat sanctuar, ce mă stăpânește prin comoditatea lui. Este băutură aici, este țigări, este un om, doi cu care schimbi o vorbă, o înjurătură șlefuită, ori doar căruia îi furi mâncarea. Nu în ultimul rând e jeg. Un jeg absolut și foarte viu colorat care dă voie bună atmosferei. Deseori se face simțit mai pronunțat ca un animal de casă, el în termeni metafizici este entitatea atotcuprinzătoare, un prieten invizibil dar puternic, esența pentru care acest sanctuar este ridicat.
Motive așadar sunt nenumărate pentru care nu văd centrul orașului decât o dată pe săptămână. Nu înțeles cum de puteam fi atât de entuziasmat în prima lună. Mergeam câte 25 km prin oraș până cădeam pe bănci aletorii și oriunde scria mare CRÂȘMĂ mă băgam. Și stam frate, beam bere, fumam plante de aromat camere și stam. Stam cu pretenarii mei, vorbeam lucruri inteligente și indispensabil importante pentru evoluția naturală a societății. Acum când mă gândesc, nu pot zice că nu-mi înțeleg fostul meu stil de viață dar nu-l mai găsesc atractiv în nici un fel. Dacă ies în oraș mă duc ori la Familia dp Plopilor ori la cea din Grigorescu ori în Fire. Deși Fire-ul e o crâșmă din ce în ce mai împuțită și mai monotonă, e comod acolo. Te pui cu curu pe-o navetă, dezbraci o Timișoreana și râzi de moace. Și râsul de moace e într-adevăr o activitate foarte distractivă în Fire. Sunt atâtea intenții de oameni, fiecare cu dredul lui, cu pălăria lui de superstar mort, toți într-un veșnic entuziasm existențial, dansând de ani buni, cu aceeași sinceritate, pe aceeași muzică. Nu se diferă decât puțin de VOX-ul natal. Apoi, dacă moacele lor te-o făcut să te gândești prea mult la viitorul incert al României, te scoli, te duci acasă și te culci.
...Recunosc, pierd într-adevăr o grămadă de chestii în orașul ăsta. Dar eu bou prost, am trecut de la socializare inutilă la introvertire treptată, în loc să-mi reformez și eu oleacă viața din afara sanctuarului, am dus-o aproape la inexistență. Dar nu mă plâng, sunt încă multe episoade din Family guy încă neanalizate calumea. Sunt multe lucruri comode de făcut.

Niciun comentariu: