Termometrele tremurau cuminți cu mercurul adormit. Erau minus sute de mii de trilioane de kile de tone de grade afară. Însă ciorile miraculos rezistau, savurându-și plimbarea agale de seară. Țopăiau cu pași mândri, de-obicei în cupluri – desigur cioroiul cu minim două țopăituri în spatele ciorii, ori în găști croncăitoare de câte trei, admirând egoist viața dubioasă din jurul lor. Cuplurile evitau politicos orice posibilă apropiere de găștile mai mari, penru că deseori acestea aruncau croncăieli jignitoare la adresa domnișoarelor sau chiar provocau pierderi de pene și implicit de onoare altor găști similare. Cu toate acestea toate ciorile, fie ele în găști ori în cupluri, de origine evreiască sau de influență nordică aveau fără excepții deosebita plăcere de a râde de oamenii care se urinau pe ei de frig, și se grăbeau aburiți spre locuri unde temperatura era mai mare de 0.
”Ha ha fraiere, eu am pene tu n-ai! Eu am straturi de grăsime protectoare, tu n-ai! Eu sunt neagră și pot să te norocesc pe cap, tu nu! Ha ha!
Dar oamenii trăiau o dramă existențială prea mare pentru a băga în seamă ciorile. Înveliți cu toate țoalele primite zestre de la bunica, cu părul nazal făcut țurțuri aceștia se grăbeau cu ultimul strop de energie mecanică într-un sens sau altul al falezei, înjurând temperatura, textila trădătoare și în final se înjurau pe ei că au făcut nedreapta alegere de a ieși pe-așa o bucurie atmosferică, afară. Oamenii fără de casă și fără de baie o duceau totuși mai bine. Ziceau ei că de când sunt prieteni cu natura, prinseseră ierni mai aspre. Noroc de spirt și de câini că le mai dădeau o impresie de căldură, altfel îi păștea de mult groapa comună ori laboratorul de biologie.
Totuși o creatură pe care ciorile încă n-o băgaseră încă în seamă, nici n-o binecuvântară cu noroc gălbui, era un pui de femeie, mai puțin zgribulit dar dubios de îmbrăcat, care se vedea că nu prea intră în acel tablou comercial, numai bun de dat la TV. Îmbrăcămintea ei aducea aminte, după spusele multor babe, de primăverile anilor 30: mantou bej presărat cu puține dungi și guler foarte lat, fular roșu, fabricat din niște cârpe necunoscute, mănuși la fel de bej ca mantoul dar din piele fragedă de căprioară. Pe cap nu avea decât un păr pieptănat în fugă cu o perie la fel interbelică precum restul ținutei. Nu se poate spune totuși că nu avea ochi ochioși, de culoarea spirtului diluat, împâienjeniți cu sprâncene sălbatice, nas de senator roman și obraji de culoarea cocainei, dar buzele erau carachios de vopsite, cu-n roșu lavabil, și iritau chiar și de a distanță, ca un semafor pe stop. Domnița cu pricina ar fi putut da impresia clară că a ieșit de curând dintr-o mașină a timpului autentică, dacă în loc de skate shoes și-ar fi pus altceva în picioare, nu știu, ceva mai roșu poate. Așa, era doar una din multele prietene ale naturii și ale cățeilor, des întâlnite prin marele oraș. Avea fața oleacă mai spălată decât a altor boschetari...
Crivățul măsii, după denumirea dată de localnici, alerga sadic, jucând prinsa cu orice vietate ce încerca să-i provoace prezența. Pe faleza cu pricina, mai rămaseră doar vreo 2,3 ciori și tipa cu buze stridente, în rest toți muriseră ori se puseră pe foc reciproc. Lângă un canal puteai vedea un porumbel înghețat și lângă el o pisică înghețată care încercase să-l mănânce. Pentru a se încălzi domnișoara începu să fredoneze cântece de joc și voie bună, rotindu-se pe ritm de tango. Ciorile o reperară repede și râseră de ea. Surprinzător, de după o clădire viu colorată dar rece, ieși gâfâind un bărbat aproape elegant, cu bocanci proaspăt lăcuiți, ce inspira și expira mult bun simț. Se îndrepta cu pași hipotermici spre stația de taxiuri, când fata cu intenții interbelice îi tăie politicos calea:
- Cumpărați țigări ieftine monsieur?
Omul era 100% sigur că pe vremea asta nu răsuflă nici o vietate și că el e singurul prost ce s-a aventurat pe cancerul ăsta. Așadar, faptul că teoria lui nu fusese adevărata, îl enervă:
- Tu copilă, ce-i cu tine în halul ăsta de vreme? Aici îți arde de prostituat?
Fata, simțindu-se doar un pic jignită, răspunse pe-un ton oratoric plin valoare etică și morală:
- Vai monsieur, ați greșit, eu nu-mi vând trupul pentru nimic în lume, eu doar vând țigări, și, și brichete la nevoie! Însă nimic rușinos!
Bărbatul, încă șocat și zăpăcit de la frig:
- Pe vremea asta ți-ai găsit? Nu vezi că de-abia mă pot mișca, nici până la primul taxi nu ajung și tu vinzi țigări cu capul gol!
Cuvintele aspre ale domnului înfrigurat o îmbărbătară și mai mult pe tânăra interbelică, sporindu-i entuziasmul în nobila misiune ce-o avea:
- Eu vând pe orice vreme monsieur, nu mă las înfrigurată...
- Auzi-o, mă ia cu monsieur și din astea! Ce prințesă te mai crezi și tu?
- Vă înșelați din nou monsieur, eu nu sunt decât o biată precupeață, să mă ferească bunul dumnezeu să fac mofturi la mai mult!
- Măi copilă, du-te acasă, nu te mai prosti, c-o să te măture ăia de la rosal mâine dimineață! Ai casă măcar?
- Casa mea e departe monsieur! Eu sunt studentă, stau la cămin!
- Păi cum măi tu ești nebună fato! Tu în loc să stai acolo unde ai căldură, ai un pat, poți învăța să ai și tu un viitor, tu stai în gerul ăsta, îmbrăcată ca ultima târâtură, printre câini și printre ciori! Du-te tu acasă!
- Nu pot monsieur, trebuie să strâng bani ca să-mi pot plăti taxa la facultate. Părinții mei nu au de unde să-mi dea. Mam a murit călcată de tramvai, anul trecut, și tata bea încontinu de dinaine să moară mama. De atunci mă descurc singură! Așa că vă rog, dacă sunteți fumător, nu vreți să-mi cumpărați un pachet de țigări? Vă dau unul fără mesaj jignitor și poze morbide. Ori de nu măcar o brichetă! nu sunt scumpe, chiar ați face o economie mare!
Brusc, bărbatul arătă semne de înduioșare. Toată familia lui era alcoolică deci îi înțelegea situația fetei. Singura diferență era că mam lui fusese călcată de-un biciclist grăbit, nu de tramvai, în rest parcă își retrăia studenția văzând fața anemică a fetei. Atitudinea parentală nu întârzie să apară:
- La ce facultate ești?
- Fata răspunse cu mândrie, rujul de pe buze strălucindu-i mai cu putere:
- La medicină, în al 4-lea an!
- La medicină? Cam rar văd studenți la medicină vânzând țigări în haine vechi pe stradă. Să înțeleg că e cam piperată taxa!?
- 8500 lei! Și crește...
- Da știu, am auzit că la medicină e printre cele mai mari. Și să înțeleg că până acum te-ai descurcat singură?
- Așa cum vedeți că încerc să mă descurc monsieur!
Bărbatul rămase deplin înduioșat. Își imagina cu groază că fata fusese violată cu cruzime de nenumărate ori, că se pocăise pentru bani, iar apoi se măritase de 2 ori cu un moș lepros și fără de puță care sigur i-a făcut viața un chin. Toate aceste imagini negre se învârteau acum în mintea înghețată a omului. Nu știa cum să-și șlefuiască mai bine cuvintele pentru a nu jigni, dar în final o compătimi verbal:
- Păi atunci vai de capul tău!
Fata schiță un oftat sincer și îl privi pe individ lung și rugător. Acesta, rămas cu puține cuvinte, se uită un pic în gol, meditând din nou la perfiditatea existențială, apoi, deși nu mai plânse din 1989, lăsă să i se vadă un gram din așa zisa lacrimă, la fel de sincer precum oftatul fetei. Simțul civic începu să-l mănânce atât de mult, încât la un moment dat, în loc să-l scarpine, vorbi:
- Ascultă, 8500 n-am acum, că ți-a da! Dar ține aici 250, și îmi promiți că ai grijă de ei și te duci imediat la cămin! Ne-am înțeles?
- Monsieur...! Mulțumesc, dar...nu cred că am destule țigări și brichete la mine care să poată echivala acești bani. Dacă așteptați puțin mă pot duce să mai fac rost...nu va dura mult, vă promit!
- Taci, lasă țigările! Ia banii și du-te și învață că ești în sesiune! Oricum nu fumez, și nici tu n-ar trebui...
- Mă scuzați, dar în acest fel nu pot primi banii. Eu nu cerșesc, eu fac negoț, dacă dumneavoastră nu-mi cumpărați nimic eu nu pot primi bani...
Omul deja nu-și mai simțea o bună parte din corp, întârziase la o importantă întâlnire cu alcool, și simțul civic plus compasiunea se transforma într-o disperare enervantă:
- Bine, atunci dă-mi o brichetă! Nu contează de care, de care vrei tu. Ia de-aici cartea mea de vizită, și mă suni când ai să-mi dai înapoi banii, în brichete, în țigări, cum știi tu! Mă scuzi că nu te pot conduce până la cămin dar trebuie să mă grăbesc altundeva! La revedere, sper că am putut să te ajut!
Fata rămase c-o tristețe infantilă pe față. Nu prea înțelgea ce vroia tipul respectiv de la ea. Ea vroia doar să vândă țigări și brichete.
- Sigur nu vreți țigări la brichetă?
Individul cel darnic deja se îndepărtase tremurând, forțându-și picioarele să accelereze în orice fel. Nu-i mai răspunse, pentru a nu risca nici o prelungire a discuției cu mult agreabila domnișoară. Intră cu-n ultim efort într-un taxi, și nu mai fu văzut. Fata rămase din nou doar cu ciorile.
Se uită încă odată în direcția taxiului plecat, apoi privi atent banii primiți. Deschise o mică borsetă, îi puse cu grijă într-un colț, scoase o țigară și o aprinse, analizând atent faleza. Nici o vietate nicăieri. Nici măcar ciori. Nimic. Mai luă două fumuri, o aruncă, apoi scoase un șervețel și își șterse în grabă rujul, își potrivi părul și schimbă skate shoes-zii cu niște cizmulițe din piele de antilopă în carouri, păstrate în geantă. Termină procedura, se uită la ceas, apoi scoate din nou borseta cu bani. Îi numără atent cu glas tare.
- 1000, 1100, 1150, 1200. Hmm, e bine. Mai bine o fost ieri, dar asta este, să nu fiu mofturoasă acum. Noroc de frig, că altfel nu-mi ieșea treaba și de data asta. Se pare însă că proști sunt destui...totuși dacă mai stau mult, chiar că mă mătură ăia de la rosal mâine! Gata serviciul...
Cu pas grăbit de domnișoară, frumoasa damă interbelică se cuibări repejor într-un taxi și dispăru. Rămase în urma mașinii, ciorile se ciufuleau de zor, tranșându-și penele una celeilalte. Era clar că cioara unui cioroi fusese croncănită necuvincos, și fapta trebuia plătită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu