joi, 25 martie 2010

Bucata de creier adoarme.

Borhotul vieţii prea frumos înmiresmat mă ia gingaş de gât şi mă strânge fără intenţii rele. Dar metaforele nu au roade îndeajunse încât să procreeze o imagine corectă. Sintamga NU, folosită deseori de copiii sugători de ţâţă prin oscilarea orizonală a capului, repetat şi ritmat, bineînţeles, apoi evoluată spre dimensiuni mai complexe, de genul: nu fac pipi la oliţă, nu mănânc brocoli(asta la americani), apoi nah, căpătând multe alte forme, conotaţii şi stilizări mai mult sau mai foarte mult estetice, a devenit finalmente, scop împărătesc în perfida existenţă. Prin urmare, NU mai ştiu ce vroiam să spun de fapt pentru că nu sunt în acel stadiu de absolută conştientizare zburdalnică social-înţeleasă. Nu vreau să adorm haiduceşte cu degetele unse de varză călită cu oase cărnoase(de la mama) pe tastatură, pentru că altfel voi fi nevoit să plâng bisericeşte a doua zi că nu am terminat.
...Clujul e splendid de mirific atunci când calci zgomotos pe trotuar şi nu te uiţi la el. Altfel urâţenia devine clişeic explicabilă. Şi deasemenea Calea Dorobanţilor e frumoasă ca o mireasă beată, îndestulată de gropi, taxiuri harnice şi pupături pe după blocuri...
...Când am ajuns la falnicele porţi ale căminului am constat cu tristeze că portarul, demn apărător al sanctuarului, ştergea pe jos, umplând de prea-curată zoaie podeaua. Femeile de servici ar trebui gazate cu mr. propper şi apoi împuşcate, pentru că l-au lăsat pe dumnealui portarul, să se ostenească cu treburi murdare de femei. Portarii trebuie să stea, să fumeze, să fugărească indivizi dubioşi şi să-i ciomăgească vitejeşte şi să ne lase pe noi, prea-credincioşii studenţi să intrăm cu alcooale frumos mirositoare, sacoje de droage şi fete dubioase. Prin urmare susţin drepturile tuturor portarilor morţi la datorie pentru căminele patriei. Portarii sunt şi ei oameni...
...Bucata de creier este câteodată mai uitucă chiar decât o găină petrecăreaţă. Eram adineaori şi fumam încruntat o ţigară boemă şi sociabilă şi mă gândeam la multe peripeţii cognitive, care mai de care mai viu colorate. Şi le-am uitat fix după ce-am băut apă din antica sticlă de poiana negri. O fi vreo legătură socio-culturală la mijloc dar momentan sunt prea buimac şi uitat prin plăpumi întortochiate pentru a mai da o bere pe cauze şi motive. N-am bani să dau o bere. Recunosc că nici nu m-am scărpinat în amintiri prea impulsiv ca să-mi aduc aminte ce vroiam eu de la viaţă atunci când fumam sus-citata ţigară, dar măcar am avut bunăvoinţa de a-mi aduce aminte, şi de a comemora momentul cu coroane de flori şi mici parade militare. Bucata de creier vrea să aţipească, dar în acelaşi timp mă înştiinţează, că dacă mai am bere, s-o trezesc. Dar eu cum n-am bani de bere o s-o mai amăgesc un pic, până se prinde.
Mă întreb oare morile de vânt cu care se bătea Don quijote, măcinau grâu, ovăs ori secară? Vroiam să iau în calcul şi porumbul, dar mi-am adus aminte că atunci era rar şi rezervat oamenilor spălaţi. Era un profanator al bunurilor statului, Don quijote. Mă mir cum de nu l-o luat garda!?
...Mâine va fi o zi neputincioasă şi sleită ca o ciorbă fără perişoare. Nu-mi pasă ce tip de soare vine mâine, preconizarea rămâne şi este neclintită. Mâine nu există şi poimâine e cu dubiu, dar totuşi în cazul lui pronosticul nu e sigur. Din partea mea să nu vină nici poimîine. Deşi mint, poimâine, pe limbajul acelor arătătoare din colţul plin de muşte al monitorului de fapt e vorba de mâine, o să cânte Phoenix pe moca la polus şi asemenea bogda-prosteală n-o să mai prind. Deci să fiu sănătos cu bucata de creier la mine...

marți, 23 martie 2010

Azi nu mă trezesc.

...Nu m-am trezit, şi azi nici nu prea am gând să mă trezesc. Statistica e amânată pe vineri,şi dacă nu-i statistică nu-i şcoală. Şi totuşi începe să-mi fi dor sa merg la facultă. Însă ar trebui să-mi păstrez dorul pentru pentru laboratorul lui Norbert.
...Am avut un vis demn de toată transpiraţia, definit în limbajul meu ca vis "fucked up". Iar visul fucked up e o combinaţie între simularea realităţii(spre ex. aşteptam banii de la mama; am îceput să-l înjur pe Făgă că mi-o furat o ţigară; am condus-o pe Andreea acasă, etc.), scene morbid-hardcorice de coşmar(am afirmat eu la un moment dat că "Mă cac eu în religia voastră!" - nu ţin minte cui mă adresam, ori de ce vroiam să mă cac în religia lor - şi imediat de la o casă vecină, o început să iasă ţigani, muncitori bărboşi şi alţi reprezentanţi ai plebei socialiste care mi-au spus că i-am jignit şi pentru trebuie să îndur o pedeapsă ritualică. Eu aflat sub pesiune, am acceptat. Şi fiecare din indivizii cu religia lezată au începu să mă bată, dar în mod organizat, pe rând, şi doar pentru 20 sec. maxim fiecare. Interesant că la scena de faţă era cumva şi Andreea, care venise să-i dau de mâncare, dar ea, când o începu ţiganii să mă bată o afirmat un ţipăt dubios şi o fugit.)şi bineînţeles la sfârşit, creierul meu o începu s-o dea pe SF-uri(Scăpat din mâinile religioase ale indivizilor, am mers s-o caut pe Andreea, şi într-un fel am luat autobuzul, unde am dat de Făgă - aici o intervenit scena când Făgă îmi cere o ţigară, şi eu îmi dovedesc jâdănia subconştientă -dar în paralel cu firul clasic al scenariului, o apărut un zgârie nor de 8mii şi nujtcât de metri înălţime, care era sediu unei puteri supranaturale, şi care înghiţea oraşul tot mai mult. Astea fiind spuse, eu cu Făgă, din autobuz am ajuns într-o staţie foarte mare de metrou, iar eu în toată splendoarea ţărăniei mele subconştiente am început să înjur ceva de-acolo, cred că lumea, ori am râs de moace, ce-i drept eu cu Făgă ne-am făcut loc prin mulţime şi am ajuns la o fereastră măricică de unde am observat că staţia de metrou se scufundă într-o gaură. Dacă nu mă lua cu înţepături la inimă poate vedeam şi unde ajungeam...
...Dacă tot am dat-o pe freodisme din astea, stau şi mă gândesc că am avut prea puţine vise pe care să le ţin minte, legate de frustrări, chestii intime ori obsesii prea extravagante. Nu mi se activat prea multe dorinţe dorinţe ascunse, ci doar mi s-au repetat înt-un fel încâlcit experienţele şi stările emoţionale din realitate...Poate sun prea chill şi am o viaţă prea monotonă pentru a inspira vise mai complexe. Ce-i drept, o să încerc să-mi mai scriu visele, o colecţie nu sună rău...

...Ca s-o dau şi pe mondenităţii: aseară am fost să beau pe chetă la "Sărbătoarea psihologiei" ori ceva de genul, care s-o ţinut în Irish. băieţii din Toy Machines o avut public mare şi ascultător ca de-obicei, şi o cântat piese psihologice, adecvate evenimntului. S-o ţinut un fel de rockotecă după aia, şi pe la 3 ne-o dat afară. Psiholoagele sunt simpaticele ele, dansează doar după min. 3 beri, şi sunt generoase la ţigări. S-o găsit şi specimene mai dubioase care au dat culoare şi bună dispoziţi atmosferei...

joi, 18 martie 2010

Seară aproximativ veselă.

I-am ajutat aseară pe băieţii din Toy Machines să-şi lipească prea-giganticele afişe, ce aveau scopul să anunţe cu entuziasm, noul lor concert de pe 23 martie(marţi) din Irish. Drept să spun afişele erau de fapt destinate formaţiei MOPA(My own private Alaska), trupă franţuzească, interesantă ea în felul ei, cu vocee urlătoare, tobe şi pian, şi care le oferă prea-mult merita onoare băieţilor, de a cânta în deschidere. Afişele erau mari, cât un neam prost, iniţialele trupei putând fi văzute de la 1 km depărtare. Însă, cineva cu-n ochi mai curios, dacă se apropia, putea citi, jos în colţul afişului, scris cu markeru, "toy machines" şi "alternative quartet"(formaţie foarte bine pusă la punct, care meriă toată ascultarea). Treaba în sine deşi nu pare prea plină de corectitudine morală, este în sine normală, băieţii fiind la început şi neavând dreptul să comenteze de felul cum sunt pe afişe. Deci dacă vedeţi prin centrul Clujului afişe mari cu MOPA, pe alocuri puse pe diagonală, să ştiţi că ele de fapt sunt destinate Toy Machines-ului, şi că o fost o greşeală de tipar.
...După ce-am stat să ne îngheţe tot ce putea fi îngheţat din noi, i-am luat pe Teiu şi pe Andy să-i îmbăt, ca un prieten plin de moralitate şi intenţii bune ce mă aflu, profitând de faptul că îmi venise simbria de pe tradus. Am făcut un mic crâşmă-scavenging şi în final am găsit o masă secsi în Insomnia.
...Scena care mi-o rămas în minte, e cea în care Andy cu Chiril s-o luat pe vorbe telectuale, polemizând despre moraliatea cheltuitului de bani. Şi normal că m-am simţit prost, că fix eu eram ăla risipitor de la masă. Toţi suţineau că e bine să cheltui banii cu măsură, că de la o vârstă începi să vezi altfel banul, că altfel îi cheltui cât îi munceşti tu, şi multe alte generalităţi, care pe mine începau să mă oftice. Adică eu, comparându-mi situaţia cu teoriile de faţă, am muncit, m-am chinuit să termin treaba, n-am dormit 3 zile, am primit banii şi mă găseam să-i folosesc la cinstirea celor de faţă. Şi ei vorbeau despre moralitatea banilor, toţi erau conştienţi de acţiunile lor, de evoluţia vieţii lor, doar eu eram prostul ăla beţiv care îşi bea banii munciţi fără nici o remuşcare. Tot mai mult încep să nu mi suport discuţiile pe teme "importante", "inteligente", schimburile înflăcărate de argumente şi principii, care rămân la urmei urmei vorbe goale, spuse la o bere. Asta nu se poate numi dovadă de cultură ori de maturitate. Dar trecând peste, eu am devenit melancolic şi am băut cu Teiu, care spre deosebire de restul intelectualilor, era fericit în lumea lui, ciocnea la fiecare 30 secunde, râdea, făcea glume proaste a la Teiu:
"Eu: Observ că deja m-am încălzit oleacă.
Teiu: Păi dezbracă-te!
Eu: Nu mă, m-am încălzit de la alcool.
Teiu: Păi dezbracă-te!"
...În final toţi erau prea beţi ca să mai polemizeze. În Cleopatra jucat sah cu Teiu, like the old times, am fumat narghilea cu vodka şi-am tras o macauă de neam prost.

marți, 16 martie 2010

Popa muncă nu.

...Recunosc că deşi n-am nici un drept să comentez, să mă bocesc ori să par măcar un pic că fac revoluţie pe subiect, dar mi s-o cam acrit de tradus îmbrobodeli despre şi cu Uniunea Europeană. Nu sunt nu un traducător cu carte de muncă, ci bineînţeles contrabanist ca de-obicei şi nici unul foarte entuziasmat de meserie. Dar am jurat că eu sunt batman şi pot stoarce limba englezească şi nu-mi permit să dau napoi. 10 lei pe pagină(sper :-s) sună oricum a salariu de senator pentru un student cu leafă obişnuită de la 50 bani în jos. Aşadar, după cum cu jale afirmam mai devreme, mă simt mai înăcrit decât orice borcan nespălat din frigider, şi încă am frică de cafea.
...Ieri, dis de dimineaţă(pe la 3 fără PM), după ce-am ieşit eu din entuziasmul zilei lui Andy şi al agăţatului de unguroaice prin Fire, am început să mă îngraş cu multă cafea, astfel pregătindu-mă să mă apuc de lucru. Textul, foarte simpatic şi interesant de-altfel, având rolul unei lucrări de licienţă(cică!), se respecta a include fiecare modalitate de linguşire îndoctrinatică a Uniunii Europene, care din ce în ce mai oficial devine Fratele mare de la apus. Spre deosebire de ăla răposat de la răsărit, ăsta nu-ţi intră în casă cu tancul ci cu zăhărelul şi limonada, deşi bineînţeles, scopul este tot acelaşi. Prin urmare(încep să am ticul conectorilor) m-am distrat eu cât m-am distrat cu măsurile "de obţinere a suportului şi a atenţiei publice", dar nu după mult timp o început să mă ia cu înţepături la inimă, şi să mă vai că nu-s bun de muncă şi viaţa nu are sens şi din astea. Ce-i drept, sincretismul dintre prea-iubita stalinskaie de c-o seară nainte şi chintalul de cafea băgat în isterie, m-o făcut să simt ca o cârpă, sau mai frumos, ca un prosop, şi mi-o trebuit încă pe atâta cafea ca să-mi revin...
....Seara deja mă făcusem om serios. Pentru prima oară de când tata şi sis m-o binecuvântat cu laptop, l-am luat pe ăla micu de pe eternul scaun, am făcut curat pe masă şi mi-am improvizat şi eu un birou ca omul, mi-am pus un număr de la Foreign policy pe post de mouse pad, o jumătate de ţigară stinsă, în bot(prin hotărâre de guvern, la noi în cameră nu se mai fumează) şi m-am repus oportunist pe treabă, având ecou de marşuri irlandeze în urechi. Am mai tradus ceva, şi pe la vreo ora 2 mă puteam lăuda că am ajuns la aproape un sfert din treabă. Am zis că-i semn bun şi optimist(deşi mă mişcasem c-o viteză apropiată de inexistenţă) şi mi-am mai făcut o cafea. M-o pus dracu. În jumătate de oră îmi tremurau ambele 4 membre plus capul şi dumnezeu ştie ce-am tradus eu acolo, mi-e şi frică să mă întorc să verific. Mi-am dat seama după un timp că randamentul meu de muncă ar falimenta toate companiile multinaţionale şi am zis să mă culc, era 4 fără, deci până la 9 aveam timp destul să dorm....hmm....nu mai ştiu, dar cred că era trecut de 8 când final am reuşit să adorm, păţind tipica scenă cretină, din Looney tunes, să-mi sune ceasul după câteva minute. Nu insist deloc să-mi aduc aminte alea 4 ore, când am avut sublima ocazie de a admira răsăritul şi primele ciripituri primăvăratice.
...Am dormit cam 2 ore, m-am sculat ca un muncitor din ăla supărat care într-o oră tre să fie pe şantier şi m-am pus pe diluat cafeaua, care încă predomina în stomac şi-n sânge...
....Azi chiar am rumgat cuvinte barbologice englezeşti ca ultima bovină flămândă de pe imaşul din sat de la bunica, dar acum câteva ore o trebuit să îndur ceva ruşine, implorând-o pe tipa căruia i-am promis traducerea, să mă mai amâne o zi. Nu-mi plac situaţiile astea de câcat în care mă bag cu atâta veselie mereu. Dar trecem peste. Începe să-mi treacă frica de cafea şi m-am plictisit să scriu...
ps. Iniţial vroiam să scriu despre unguri, despre ziua lor asta foarte plină de jovialitate intergalactică, dar mă umplu de prea multă milă şi compasiune inutilă, dă-i în...

duminică, 14 martie 2010

Doar pentru că am fost obligat, atât!

Sunt prea mahmur ca să văd rostul şi farmecul trebei respective dar fie. D-şoara Delia alias Pepuşe alias Chiloţi o iniţiat ea o chestie cu prima carte pe care-o vezi, nujce. Dau copy paste şi mă dumiresc şi eu.
1.Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseşte a 5-a propoziţie/frază.
4. Postează pe blog textul urmatoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
6. Dă leapşa mai departe la alţi 6 prieteni

Deci, deşi nu mi se pare încă funny dar Jew Lee m-o pălmuit şi trebe să fac chestia asta. So:


"După 2 campanii victorioase (754, 756), Pepin îl sileşte pe AISTULF să retrocedeze teritoriile cucerite (Exarhatul Ravenna, Pentapolis), pe care le dăruieşte papei (Donaţia lui Pepin). Aceste teritorii, împreună cu Ducatul Romei, formează Statul Papal (p. 140)
760-768 După campanii victorioase, anexarea Principatului Aquitania.
768 Pepin împarte regatul între fiii săi CAROL şi CAROLMAN; acesta din urmă moare îainte de izbucnirea unui conflict deschis (771)."
Andreea your it!

sâmbătă, 13 martie 2010

Mic tratat de antropologie

Că tot mă plângeam că am o viaţă monotonă de beţivan încuiat şi uitat de societate, aşa de ciudă, ca să rezolv cumva situaţia şi să mă trezesc şi eu cumva oleacă-oleacă la realitate ghici ce-am făcut?!? Evident că am continuat să beau şi să profit de faptul că tata o fost dubios de darnic cu mine în ceea ce priveste paralele. Şi normal, ca un om monoton ce mă respect şi mă auto-stimez, m-am dus în mult prea băutul şi fumatul Fire. Aceeaşi mâncare de peşte cu usturoi şi mămăligă. Ne-am pus navetele (goale unfortunately) sub cur, ne-am luat fiecare rachiul în pumn şi-am început să drojdim însetaţi ca nişte jite neadăpate ce ne respectăm şi ne auto-stimăm. Muzica mult mai proastă ca de-obicei, şi nu dau de înţeles că altădată ar fi mult mai bună, care te făcea doar să te legeni anemic doar aşa ca să pari de-al casei, să nu pari roacker supărat cu tricou cu Maiden(acea rară categorie de exemplare umane sunt foarte bine văzuţi mereu mai ales în rândul preacuratelor d-şoare şi au de-obicei ataşată o coadă şi-un inel supărat cu craniu). Altfel spus un blackerist, un deathrist şi-un Popa nu prea erau potriviţi pentru cântecele reghe despre floricele, iarbă, pace mondială, Che Guevara ori despre ce plm cântă ăia. Deci legănându-ne anemic încontinuare am început să belim ochii la lume şi să aşteptâm să ne-mbătăm. 
...Mi-am propus deseori să încep un tratat antropologic despre diversitatea acelui adevărat plancton cârciumăresc ce se află, se respectă şi se auto-stimază Fire-ul. Dar subiectul nu merită chiar aşa de multă atenţie, e mişto să faci doar câteva catalogări mici. Spre exemplu, detaliul care în mod biologic e firesc să-mi capteze interesul când belesc ochii cu rachiu-n pumn sunt prea-curatele şi mult prea gingaşele d-şoare, care luminează îmbelşugat Fire-ul şi îl umlu de iubire şi pace mondială. Ca s-o luăm pe scurt, sunt câteva tipuri de prea-curate d-şoare mai interesante:
1. cele de tip Predator-Xena: sunt pe departe cele mai fioroase şi mai temute prădătoare ale junglei. Se împart în genere în două subclase: cea masivă, bolovănoasă şi pusă pe treabă şi cea mică şi slabă, prăpădită, bătută de soartă şi de viitorul bărbat dar mereu pusă pe şotii.  Se poate spune că provin din familia cornutelor, având prelungiri dubioase ale capului, care după unele cercetări, sunt folosite la auto-apărare. (mă refer la dreduri) Figura facială e ori total inexpresivă ori hâdă ca ula, sunt cele mai active social, având o vocee războinică dar iritantă. Capacitatea neuronală nu a fost încă studiată dar ea în nici un tratat serios de specialitate nu a arătat interes ori importanţă. 
2.Fata din coşciug: este o specie introvertită, iese rareori din cuib şi se reproduce pe durata vieţii doar cu-n singur mascul, care de cele mai multe ori este imaginar. Penajul este asemănător ciorii, iar atitudinea este comparabilă cu a cucuvelei, dar cele două specii pomenite sunt mai demne de studiat. Ascultă neapărat muzică cu soprane ori burzumăială cu tăiat de vene şi poveşti de de iubire nemuritoare.
3. Fata din coşciug cu perdeaua pe dânsa: e o subclasă importantă a speciei prezentate anterior, doar că în acest  nefericit caz se obşnuieşte o ţinută cât mai ştergătoare pe jos. De-obicei părul este în conformitate cu rochia, având şi el un aspect de perdea. S-a observat în jurul lor este foarte curat şi din acest motiv sub apreciate în spaţiul public, fiind chiar angajate în salubrizare.
4. Grasa înflăcărată: ca s-o luăm şi fără formalităţi, grasele din Fire sunt, în ciuda aspectului ieşit total din limitele esteticii, printre cele mai îndrăgite reprezentate feminine, iar motivel sun numeroase. O grasă înflăcărată duce mereu lipsă de sex, deci sunt foarte dispuse să accepte chiar şi cel mai lăbăreşti mijloace de agăţare, oferă mereu bere, ţigări şi servicii financiare. Când vă apropiaţi de aşa un specimen să nu-i spuneţi niciodată că-i frumoasă, cazurile au arătat reacţii total opuse, deci la fel de violente: ori te ia în braţe şi te duce acasă, loc de unde nu vei mai ieşi niciodată ori începe să bocească şi se sinucide pe loc. 
5. Magazinul de haine, obiecte religioase şi de ocazie: personal, mi se pare cel mai fascinant specimen dar şi cel mi greu de analizat. Niciodată nu te plictiseşti doar privind o tipă de genul. Găsesc agăţate pe ea, într-un mod sau altul, o gamă uriaş de mare de chestii. Descriu acum foarte pe scurt aspectul uneia de genul: obligatoriu minim 3 feluri de fuste de mărimi şi culori total diferite, min. 3 eşarfe, automat ceva pe cap: palărie Michael Jackson bonetă poponărească de franţuzi, ciorapi etc. min. 3 inele pe deget, min. 234546778875 de brăţări la mână, min. 3 tipuri ştranguri la gât. De-asemenea e nelipsită geanta rustică, ce trebuie să fie destul de încăpătoare să încapă o cantitate de chestii de min. 3 ori mai mare decât suma tuturor chestiilor de pe ea. De-asemenea poţi căra foarte lejer cartofi în acele genţi. 
...Enciclopedia completă ar trebui să includă şi multe alte specii rare, dar se pierde farmecul. Cel mai frumos e să mergi la faţa locului să le admiri în habitatul lor natural. 
...În seara asta e ziua lui Andy(happy 20 dude!) deci ghici unde voi merge din nou...     

vineri, 12 martie 2010

Culturalisme

Nu-mi pot abţine entuziasmul de a descoperi în sfârşit un set de site-uri inteligente în tot maglavaiţul ăsta de net. Obsesia mea conştient crescândă faţă de istoria oraşelor şi în special a câtorva anume, poate fi acum hrănită de câteva bloguri care studiază clădirile vechi, prezentându-le uimitor de inteligent istoria. La adresa prea-frumoasei capitale am găsit mai multe surse decât mă aşteptam, şi mi-e ciudă când ştiu că până acum am fost prost şi nu m-am prins câte poţi găsi pe net într-adevăr.
...Cel mai muncit site în domeniu de care am dat până acum e http://bwshots.blogspot.com/ . Colecţia de poze de epocă e enormă, caliatea e bună şi comentariile demne de citit.
http://bucurestiinoisivechi.blogspot.com/ se axează detaliat pe clădirile uitate alte capitalei, şi e burduşit cu poze arhitecturale, explicate pe rând foarte frumos.
Alte linkuri nu dau, pentru că oricum fiecare din astea două au la rândul lor multe ramnificaţii. Nu am deloc pretenţia ca această postare să intereseze, am scris-o doar pe post de reminder. Recunosc că nu multă lume împărtăşeşte obiceiul de a studia şi fotografia clădiri şi a citi istorii de oraşe şi nu mă laud că eu obişnuiesc, mă întristez că n-am cu cine.