Church tripping.

De când sunt în Cluj n-am intrat într-un muzeu. N-am mers la teatru, nici la operă, nici la filarmonică, nici la galeriile de artă, nici la TIFF(deși am văzut ceva imagini mișcătoare pe-un panou, în P.Unirii când treceam pe-acolo și am mers ulterior la concertele moca). Deci am dreptul să spun că am fost paralel, cu ceea ce înseamnaă viață culturală în orașul ăsta. Sincer până acum, la câte ocazii și intenții de culturalizare am avut, mă mir că n-am apucat. Eee, mă mir, e un fel de-a spune, doar știu prea bine de ce n-am apucat niciodată. În fine, n-aș să zice totuși că nu mă informam cu privire la viața culturală din oraș, dar o făceam doar la suprafață, prin crâșme din Zile și nopți și de pe site-uri de ziare. Chiar acum un an prin noiembrie știam ce se cântă săptămânal la operă, fără să am niciodată onoarea de a-i murdări mocheta de la intrare. Așadar se poate spune cu toate măselele că sunt un tăran incult și ipocrit, un fuckin poser etc. Însă culmea:

Luni, eu cu Neacșu ne-am hotărât să mergem la vizitat muzee. Pentru mine era o chestie de orgoliu(acum serios vorbind, nu cred că m-ar umple de emoție culturală vreun muzeu ori vreo expoziție din Cluj) iar pentru Neacșu era mai mult o plimbare chillărească cu potențial de convorbiri telectuale. Așadar am purces să ne înzestrăm cu cufere de cunoaștere și maldăre de înțelepciune.

Primul obiectiv de pe listă era Muzeul de istorie, care din câte știam noi ieșise din perioada de renovare. Dar bineînțeles că aceste supoziții fiind false, o trebuit să renunțăm la idee. Dezamăgiți profund, aproape lăcrimând, ne-am îndreptat spre Muzeul de artă, bătrâna clădire barocă a lui Banffy. Am intrat în curtea interioară și am remarcat nu cu prea multă veselie că muzeul arată jalnic, zidurile crăpate, tâmplăria ferestrelor putredă și buruieni la temelie. Părea și părăsit pe deasupra, nu-mi puteam imagina că sunt opere de mare valoare înăuntru. Portarul muzeului cam ursuz și suspicios ne-o informat că muzeul nu este deschis lunea și marțea și să revenim miercuri. Așadar am ieșit tot mai triști și mai plânși, în marea noastră foame culturală. Am intrat în biserica catolică(care nu-i catedrală!) și inițial vroiam să vedem cum se ajunge în turn, dar văzând că e destul de exclusive excursia am renunțat. Am ajuns și-n Avram Iancu, pentru că eu în țărănia mea, nu intrasem niciodată în catedrala ortodoxă. Mi-a lăsat o impresie bună deși părea pe dinăuntru mult mai mică decât de afară. După, am mers și-am intrat în Turnul termopanizat al croitorilor, unde cică erau expoziții. Într-adevăr la parter erau vreo trei mâzgâlituri cu culori sclipicioase, la etajul I nimic, la II vreo 3 pistoale și-un cavaler medieval, și mai sus încă vreo două pânze. Nu zic că surpriza cea mare a fost când am descoperit că la subsolul turnului este un bufet unde se vând hamburgeri, zis ”cafenea”. Ideea că sub un monument istoric ce apare în toate vederile, care pe deasupra este țigănit cu termopane și tablă lindab, stă pitit un fast food, mi se pare foarte tare. Lăsând turnul în termopanele lui, am vrut să intrăm în Biserica reformată, de pe Kogălniceanu, dar din lipsă de clanță, n-am putut intra. Am trecut pe lângă sediul central UBB și-am intrat în biserica lipită de clădirea universității, și anume Biserica piariștilor. Aici nah, domnind barocul, am văzut mult aur, atâta aur încât s-ar fi format șiroaie sensibile de lacrimi la ochii fiecărui țigan. Am terminat church trippingul cu biserica greco catolică, aia de pe eroilor de la weed shop. Înăuntru nimic pompos, dar în schimb un joc foarte interesant de icoane bizantine și catolice.

Apoi, fix când gâtlejele noastre se pregăteau să îmbrățișeze berea din Paint, îmi vine mie fascinanta idee de a merge în cimitirul central, care de altfel mi-a făcut o impresie foarte bună. Pentru un cimitir e chiar arătos. E locul ideal de făcut poze de facebook pentru zânele goth, de spânzurat mâțe negre, de jucat ascunsa ori de fumat un cui. Am văzut în cimitirul central arhitectură mai bună decât în restul orașului. Sumedenia de cripte, capele, obeliscuri și piramide, construite cât mai sobru cu putință îți umple inima de seninătate și optimism. Am stat mult în cimitir: am văzut unde sunt înmormântate câteva nume mari ale Clujului, am mers până la cimitirul militar și săturându-ne de toate semnele care ne aminteau că-i plin de morți în jur, am coborât încet și am luat-o calm dar sigur și neclintit înspre Paint. După a doua bere, deja uitasem de biserici și cimitire.