joi, 25 martie 2010

Bucata de creier adoarme.

Borhotul vieţii prea frumos înmiresmat mă ia gingaş de gât şi mă strânge fără intenţii rele. Dar metaforele nu au roade îndeajunse încât să procreeze o imagine corectă. Sintamga NU, folosită deseori de copiii sugători de ţâţă prin oscilarea orizonală a capului, repetat şi ritmat, bineînţeles, apoi evoluată spre dimensiuni mai complexe, de genul: nu fac pipi la oliţă, nu mănânc brocoli(asta la americani), apoi nah, căpătând multe alte forme, conotaţii şi stilizări mai mult sau mai foarte mult estetice, a devenit finalmente, scop împărătesc în perfida existenţă. Prin urmare, NU mai ştiu ce vroiam să spun de fapt pentru că nu sunt în acel stadiu de absolută conştientizare zburdalnică social-înţeleasă. Nu vreau să adorm haiduceşte cu degetele unse de varză călită cu oase cărnoase(de la mama) pe tastatură, pentru că altfel voi fi nevoit să plâng bisericeşte a doua zi că nu am terminat.
...Clujul e splendid de mirific atunci când calci zgomotos pe trotuar şi nu te uiţi la el. Altfel urâţenia devine clişeic explicabilă. Şi deasemenea Calea Dorobanţilor e frumoasă ca o mireasă beată, îndestulată de gropi, taxiuri harnice şi pupături pe după blocuri...
...Când am ajuns la falnicele porţi ale căminului am constat cu tristeze că portarul, demn apărător al sanctuarului, ştergea pe jos, umplând de prea-curată zoaie podeaua. Femeile de servici ar trebui gazate cu mr. propper şi apoi împuşcate, pentru că l-au lăsat pe dumnealui portarul, să se ostenească cu treburi murdare de femei. Portarii trebuie să stea, să fumeze, să fugărească indivizi dubioşi şi să-i ciomăgească vitejeşte şi să ne lase pe noi, prea-credincioşii studenţi să intrăm cu alcooale frumos mirositoare, sacoje de droage şi fete dubioase. Prin urmare susţin drepturile tuturor portarilor morţi la datorie pentru căminele patriei. Portarii sunt şi ei oameni...
...Bucata de creier este câteodată mai uitucă chiar decât o găină petrecăreaţă. Eram adineaori şi fumam încruntat o ţigară boemă şi sociabilă şi mă gândeam la multe peripeţii cognitive, care mai de care mai viu colorate. Şi le-am uitat fix după ce-am băut apă din antica sticlă de poiana negri. O fi vreo legătură socio-culturală la mijloc dar momentan sunt prea buimac şi uitat prin plăpumi întortochiate pentru a mai da o bere pe cauze şi motive. N-am bani să dau o bere. Recunosc că nici nu m-am scărpinat în amintiri prea impulsiv ca să-mi aduc aminte ce vroiam eu de la viaţă atunci când fumam sus-citata ţigară, dar măcar am avut bunăvoinţa de a-mi aduce aminte, şi de a comemora momentul cu coroane de flori şi mici parade militare. Bucata de creier vrea să aţipească, dar în acelaşi timp mă înştiinţează, că dacă mai am bere, s-o trezesc. Dar eu cum n-am bani de bere o s-o mai amăgesc un pic, până se prinde.
Mă întreb oare morile de vânt cu care se bătea Don quijote, măcinau grâu, ovăs ori secară? Vroiam să iau în calcul şi porumbul, dar mi-am adus aminte că atunci era rar şi rezervat oamenilor spălaţi. Era un profanator al bunurilor statului, Don quijote. Mă mir cum de nu l-o luat garda!?
...Mâine va fi o zi neputincioasă şi sleită ca o ciorbă fără perişoare. Nu-mi pasă ce tip de soare vine mâine, preconizarea rămâne şi este neclintită. Mâine nu există şi poimâine e cu dubiu, dar totuşi în cazul lui pronosticul nu e sigur. Din partea mea să nu vină nici poimîine. Deşi mint, poimâine, pe limbajul acelor arătătoare din colţul plin de muşte al monitorului de fapt e vorba de mâine, o să cânte Phoenix pe moca la polus şi asemenea bogda-prosteală n-o să mai prind. Deci să fiu sănătos cu bucata de creier la mine...

Un comentariu:

ultimulgolan spunea...

eusebiu, vreau sa vad povestioare, unde sunt?