miercuri, 20 ianuarie 2010

Mormane de câcat. Și mâzgă.

...Măcar s-au dus nervii, deși în mare nu e bine. Câcatul urât mirositor se audă din ce în ce mai cu tupeu, și începe să-și impună parfumul.
....Am făcut curat în cameră c-o nespusă părere de rău. Pare mai rece și neprimitoare acum, dar ăsta-i formalismul. Admina și găozarul popândău (șeful de cămin) încep să ne tragă cu ochiul, și să ia seamă la năzbâtiile noastre. Am scăpat ieri dimineață dintr-o minune alcoolicească de amenzi și mustrăzi verbale și non verbale. Eram prea rupți ca să auzim soneria la 7 dimineață, pluteam nestingheriți în peturile noastre goale, cu pereții mânjiți de vin și graffiti-uri non conformiste și rebele ce ne țineau de urât, veghindu-ne somnul. Căminul trebuie plătit, ca semn de reconciliere și pace între noi și admină.
....Reiau un ritual ce mi se părea dispărut din propria-mi societate. Azi o să fie nevoit după 2 săpt. să merg la magazin să-mi iau țigări scumpe, din alea cu 5 mii rest de la 100. era mereu un ritual trist, care pe de-o parte te făcea să regreți că ești fumător, te făcea să te înverșunezi împotriva sistemului murdaro-capitalist care îți scumpește lunar sursa de fericire existențială. Mereu stai la magazin și admiri îndelung raftul cu țigări sperând absurd să găsești țigări din vechiul stoc, ori mai ieftine de 9 lei, măcar așa simbolic. N-o să-mi placă și-o să regret dar de dragul îmbolnăvirii de cancer, trebuie s-o fac...
....Examenul de Administrație publică nu sună tentant. Nici o emoție, nici o definiție învățată, nici un sictir. Nici nu merită pus pe lista lucrurilor nașpa de azi. E doar o umplutură inutilă care trebui să fie de dragul vitoruli profesional. Pentru prima dată am atitudine cocălărească față de școală și zic hotărât că voi copia. dacă sunt nevoit să-mi iau țigări de a magazin, atunci pot s-o fac și pe asta.
.....Iarna se așterne din nou, ca o lenjerie de spital de bolnavi de hetapită, la fel de pitoresc precum țăranul mulgându-și vaca. Ideea oricum e că de aseară s-a repus pe ninsoare. Nu zic că nu-i simpatic acum, e chiar arhi-superb, însă peste trei zile o să apară crocodili de noroi și negrii pe lacustre cântând blues. M-am săturat să mă fu prin noroaie, prin bălți, să mă împroaște băieții rebeli cu volane străine și accelerație fără fund, să nu pot ieși și eu ca omul dimineața în șlapi până la magazin, după cafea și pâine. Nu vreau să fiu irațional dar aștept primăvara.
....Tipa din cămin pe care-am ochit-o și vrăjit-o cu țigări ieftine are prieten.
....Aștept precum așteaptă calul fân banii ”investiți” în chestia aia top secret și foarte bănoasă. Ăsta dintre toate câcaturile e cel mai câcat, pentru că e vorba de banii mei, de mine, de faptul că sunt jâdan și nu mă pot calma în nici o circumstanță când vine vorba de ei. Din discreție pentru respectivul omul care îmi posedă banii nu voi detalia....

luni, 18 ianuarie 2010

Jurnal de sesiune, ziua a2a

...Sper să iau examenul. Mă rog nah, cât mai știu și eu să mă rog, că poate îl iau. Ne-o f**t proful, ne-o dat fix din paragrafele alea palmate de la urmă, la care n-o ajuns cu privirea nici un student până acum. Nah, el e șmecher, își permite să ne dea subiecte care nu erau in programă. Noi, din păcate nu suntem la fel de șmecheri și nu ne-am permis să învățăm ce nu era în programă. acum ce să zic, să vorbesc urât nu pot că mama mea și doamne doamne se supără, îi urez stimatului profesor bărbos multă sănătate, la cât mai mulți studenți picați, și studente sănătoase și dispuse să negocieze nota.
....Eroicii mei colegi erau toți bălegați la cur. Toată lumea era solidară, se pupau se îmbrățișau, se consolau: Lasă mă c-ai făcut bine, lasă că trece, mergem noi la mărire, le arătăm noi lor, văd ei de ce suntem noi în stare! s-au fumat multe țigări și s-au vărsat multe lacrime, dar s-a trecut peste. Toți se simțeau mai întăriți, renăscuți...Da kkt, n-o fost nici o dramă. o fost ceva înjurături, niște resemnări și mici scântei de revoltă pe ici pe colo, nu mare lucru...se obișnuiește lumea...
...Acum mi-am amintit că n-am dormit. mâine am pauză, azi timp de voie bună și alcoale ieftine...

duminică, 17 ianuarie 2010

Jurnal de sesiune, ziua I

... 17 ian 2010, 20:50 în seara dinainte de primul examen,

-e trist că deja simt oboseala. Mi-am propus eroic să stau treaz până la examen. M-am răzgândit de-abia acum câteva minute și am zis să rămân măcar până la 6 și să dorm de la 6 la 8.
-la ora 3 am făcut rost de cursuri de la un om dubios de altruist. Până la trei am visat la vremea când eu voi învăța. Parial visul mi se îndeplinește. sunt aproape la jumătatea primului capitol dintre alea 4 sau 5 pe care le am de învățat. Încă nu știu cum se cheamă restul, dar o să aflu. Percepția e mai detaliată decât îmi imaginam. Fiecare caracteristică, se împarte în alte caracteristici scrise mai mic dar la fel de importante. Și fiecare are copiii ei tot mai mici și mai mulți. Momentan am 3 pagini de notițe lângă mine. am uitat deja tot ce-am scris, dar dacă trag oleacă cu ochiul îmi aduc aminte. totul e logic.
...21:45 - Am jucat șah și am câștigat datorită supradozei de cafea. N-am optimism încă dar se vede că învățatul mi-a pus neuronii în mișcare. Nu știu dacă e un lucru bun asta, dar ce-i drept, e un lucru nou. Mi-e frică să mă reapuc de citit. Imaginea devine gălbuie. În focuri de la Paraziții.
Mi-am updatat share-ul pe rețea. Mi-am făcut cont pe picasa, mi-am selectat cele mai răsărite poze și mi s-o reactivat talentul fotografic. am dat link pe mail, și am așteptat ca o fetiță la pubertate să primesc atenție. Nu mi s-a dat atenție. Counterul de pe blog mi s-a stricat și pozele de pe slide au un format prea mic - motive în plus de stres. Nu se mai poate. M-am plictisit și mă reîntorc la învățat.
...23:43 - Mircea Badea deja imi intră în urechi într-un mod negativ. Nu mă mai pot concentra pe cel de-al doilea capitol de-abia început. Pe primul l-am lăsat. Oricum mai aveam doar 3 foi. Imaginea a rămas la fel de gălbuie, în schimb aud prea aiurea. Fiecare tastare de literă îmi dă neliniște, nervozitate. Mintea mea e din ce în ce mai plată, memoria aproape inexistentă. Citesc o propoziție de 3 ori până s-o pot scrie. Deja nu mai vorbim de preluat esența paragrafului, așa cum ne învăța profa de română la rezumate. am mâncat o portocală și aștept lupta dinre ea și cafea și apă pentru supremația stomacului. Cel mai probabil o să văd lupta pe budă. dar în caz de, o să-mi iau foile cu mine acolo, să nu pierd timpul. Trebuie o revigorare. dușul rece îl las totuși pentru ora 3 ca pe-o ultimă redută. reintru în infern...
....01:05 - sunt mult mai calm și mai treaz decât mă așteptam. Mă mir, parcă am învățat destul ca să mă pot prezenta fără emoții la examen. Practic nu e așa dar măcar să trăiesc cu impresia. E bine să fii optimist. E o evoluție față de învățatul de pentru parțiale. Ăla începea de la ora 02:30 și termina la 5, pe când procesul acutal are deja 10 ore. Nu mă pot conforma încă. Progresul patriei nu a fost realizat prin conformare ci prin muncă sistematică. Trebuie să continui. Eu depind de asta.
....02:29 Am dat dracului (ptiu drace) și capitolul cu Învățarea. Andy m-a convins să-mi fac cafea. Într-un fel e bine că mă ține pe mess. Îmi activează spiritul concurenței: cine își bagă primul pula pierde:
pff, ai terminat invatarea?
deaddan: nu
deaddan: ma chinui la ai operanta
Smokey Smoke: eu acuma am terminat-o
Smokey Smoke: iau pauza de cafea
deaddan: si mai am si aia complexa
deaddan:
Smokey Smoke: da trebuie complexa?
Smokey Smoke: CAP7Invatarea si conditionarea (conditionarea clasica si operanta) CAP8 :Memoria de
Smokey Smoke: asa o scris unu pe grup
deaddan: a
deaddan: da
deaddan: stai
Smokey Smoke: deci trebuie sau nu?
deaddan: eu -am luat dupa tipurile aea 3 de invatare
deaddan: ma gandeam ca tre sa fie si aia complexa
Smokey Smoke: eu nici macar la psiho n-am facut aia complexa
Smokey Smoke:
Smokey Smoke: pula mea
Smokey Smoke: imi dai palpitatii
deaddan:
Smokey Smoke: imi fac o cafea
deaddan: nu-i bine
deaddan: la ora asta iti da doar nervozitate
deaddan: nu energie pe bune
Smokey Smoke: om vedea
Smokey Smoke: oricum simt nevoia de-o cafea
Smokey Smoke: tie-ti da nervozitate ca tu ai baut cred ca jumate de galeata de cafea pana acuma
Smokey Smoke: da la mine asta e abia a doua
deaddan: cam asa
deaddan: oricum nu mai duc la invatare
deaddan: o dau dracului
deaddan: trec la altceva
Smokey Smoke: capitolul noua
Smokey Smoke: ba nu
Smokey Smoke: 8
Smokey Smoke: memoria de scurta si de lunga durata
Smokey Smoke: imbunatartirea
Smokey Smoke: pff
Smokey Smoke: suna lung si mult de citit
deaddan: dar
deaddan: an vazut si eu
Smokey Smoke: ce-ai vazut?
deaddan: ca e mult
deaddan: dar o faza ciudata
deaddan: nu vad unde incepe
deaddan:
deaddan: zi pagina
Smokey Smoke: da nu te-ai prins ca avem pagini diferite?
Smokey Smoke: ii memoria de scurta durata
deaddan: a
deaddan: nah
Smokey Smoke: sau memoria de lucru
deaddan: pai la mine incepe la tipuri de memorie
deaddan: e ceva inainte?
Smokey Smoke: ii mai mult inainte de memoria de scurta durata
Smokey Smoke: da eu citesc numa de la aia de scurta durata
Smokey Smoke: ca restu ii un preview
Smokey Smoke: si ma fut eu pe el la ora asta
deaddan: nah
deaddan: oki
Smokey Smoke: eu nu gasesc treaba cu imbunatatirea memoriei
deaddan: eu nu stiu dak mai duc mult
deaddan: oricum ceva notinui vreau sa am
deaddan: macar in mare
Smokey Smoke: eu mai citesc asta cred
Smokey Smoke: si la restu frunzareala
Smokey Smoke: mai mult chestiile subliniate am inteles ca conteaza
deaddan: alea le-am notat si eu
deaddan: sa vad
deaddan: sa zicem ca inca e devreme
Smokey Smoke: pana la 4, 4 si ceva nici n-ai ce cauta la somn
Smokey Smoke: altfel nu esti student
deaddan: dar dak imi ac acm o cafea o sa-mi fut si restul de somn potential
Smokey Smoke: eh pula
Smokey Smoke: tu nu cred ca ai luat in considerare
Smokey Smoke: ca o cana de cafea
deaddan: dar imi bag pula
deaddan: imi fac una
deaddan: imi faci pofta
Smokey Smoke: nu are nici o sansa in fata a unui capitol de asta
Smokey Smoke:
Smokey Smoke: we
Smokey Smoke: adevarul e ca sunt putin egoist
Smokey Smoke: adica nah
Smokey Smoke: tre sa-mi intelegi frustrarea determinata de cantitatea mare de invatare in lipsa contactului social
Smokey Smoke: tu de bine de rau
Smokey Smoke: ai cu cine schimba o vorba acolo
Smokey Smoke: mai cu gheorghe
Smokey Smoke: mai cu cata
Smokey Smoke: se mai trezeste unu
Smokey Smoke: fute o injuratura
Smokey Smoke: eu pula
Smokey Smoke: am noroc ca mai invata unu si mai vorbesc pe mess
Smokey Smoke:
deaddan: kkt asta doarme ne rupe
deaddan: si cata ii acasa
deaddan: ma simt si eu singurel
Smokey Smoke: da macar il vezi
Smokey Smoke: mai face o fata comica
Smokey Smoke: mai razi
Smokey Smoke: eu pula
Smokey Smoke: acelasi peisaj
Smokey Smoke:
deaddan: same forrest si aici, ce sa zic
deaddan: dar nu ma plang
Smokey Smoke: in fine, pe mine ma ajuta ca am cu cine sa mai discut
Smokey Smoke: helps me make it through the night
Smokey Smoke:
deaddan: hmm
deaddan: eu imi scriu un jurnal de sesiune
deaddan: ca sa ma ina treaz
deaddan: si optimist
Smokey Smoke:
Smokey Smoke: suna interesant
Smokey Smoke: intre timp am mai gasit un client
deaddan: hmm, ma intreba si cpac adineaori
deaddan: daca n-am tigari mai emancipate
deaddan:
Smokey Smoke:
Smokey Smoke: ceva de genul mi-a zis tipa respectiva
Smokey Smoke: cica nah
Smokey Smoke: ashima is naspa
Smokey Smoke: winston merge
Smokey Smoke: da cumva cica
Smokey Smoke: merg de fumat doar acasa
Smokey Smoke: ca in pat la o cafea
Smokey Smoke: merge sa fumezi
Smokey Smoke: da prin oras sau ceva
deaddan:
Smokey Smoke: iti dai seama ca nu merge
Smokey Smoke: doar kent
deaddan: auleo fitzele masii
Smokey Smoke: si de-astea
Smokey Smoke:
Smokey Smoke: cand am auzit
Smokey Smoke:
deaddan: cumva ca winston se asorteaza cu rochia de noapte
Smokey Smoke: dada
deaddan: si kent cu costumul de calatorie
Smokey Smoke: cu perdelele de la camera
Smokey Smoke: )
deaddan: incep sa am ciuda mare pe oamenii care cumpara tigari de la magazin
Smokey Smoke: si eu
Smokey Smoke: incep sa-i privesc cu o tenta de-aia gen :fucking damn rich spoiled kids
Smokey Smoke:
deaddan: snobi
Smokey Smoke: si cand ma gandesc
Smokey Smoke: ca intr-o vreme fumam marlboro
Smokey Smoke: ehee
Smokey Smoke: vremuri
Smokey Smoke: in vama dunhill
Smokey Smoke: pfff
Smokey Smoke: bunastare
deaddan: intr-un fel parca nu m-e mai frica ca n-am bani
Smokey Smoke: acuma vremurile alea par atat de departe
deaddan: ca stiu ca mancare si tigari am
deaddan: mai mult nu prea imi trebe
Smokey Smoke: te invata sa supravietuiesti faculta asta
deaddan: auleo tu stii ca da
Smokey Smoke: pana si faza asta
Smokey Smoke: cu contrabanda de tigari
Smokey Smoke: te invata cum sa te bagi in seama
Smokey Smoke: sa pretuiesti aia 5 lei care-ti ies la un cartus
Smokey Smoke: 5 lei
Smokey Smoke: o bere in fire
Smokey Smoke: deja o grija acoperita fara sa sugi din banii parintii
Smokey Smoke: *parintiilor
Smokey Smoke is typing...
Smokey Smoke: clar, daca nu mai vorbesc coerent se anunta cu oboseala

...03:50 Andy a capitulat fix după ce-a afirmat cu oratorism că nici un spartan nu moare în noaptea asta. Nah, nu toți spartanii știu când își vor avea sfârșitul. Prea obosit nu mă simt, dar deja văd inutilitatea de a mai sta treaz. Mai am foarte mult și deja mă resemnez cu faptul că voi ști niciodată ce scrie pe foile de dedesupt. E o dimineață grea la orizont.
...În concluzie, ajunul sesiunii n-a fost așa spectaculos cu pivire la nevrotisme, disperări și alte rahturi. Cam prea calmă atmosfera, și nu-mi place. Mi-e frică de examen dar e ceva latent încă. să sperăm că totul iese bine. Mai mult nu mai pot face. Capitulez, noapte bună.

mămăligisme

M-am obișnuit cam de la ceva vreme înainte de Crăciun să îmi sedendarirez și eu ca studentul conștient, viața în Cluj. Cu alte cuvinte clocesc ca mămăliga în cameră, pe pat, lângă laptop, uitându-mă încontinu la Family guy, memorând episoadele după nume și secvențele după minut. Nu-i lăudabil dar e un oarecare trai de viață. Camera de cămin, cea pe care n-o suportam mai mult de 2 ore pe zi înainte, a devenit un adevărat sanctuar, ce mă stăpânește prin comoditatea lui. Este băutură aici, este țigări, este un om, doi cu care schimbi o vorbă, o înjurătură șlefuită, ori doar căruia îi furi mâncarea. Nu în ultimul rând e jeg. Un jeg absolut și foarte viu colorat care dă voie bună atmosferei. Deseori se face simțit mai pronunțat ca un animal de casă, el în termeni metafizici este entitatea atotcuprinzătoare, un prieten invizibil dar puternic, esența pentru care acest sanctuar este ridicat.
Motive așadar sunt nenumărate pentru care nu văd centrul orașului decât o dată pe săptămână. Nu înțeles cum de puteam fi atât de entuziasmat în prima lună. Mergeam câte 25 km prin oraș până cădeam pe bănci aletorii și oriunde scria mare CRÂȘMĂ mă băgam. Și stam frate, beam bere, fumam plante de aromat camere și stam. Stam cu pretenarii mei, vorbeam lucruri inteligente și indispensabil importante pentru evoluția naturală a societății. Acum când mă gândesc, nu pot zice că nu-mi înțeleg fostul meu stil de viață dar nu-l mai găsesc atractiv în nici un fel. Dacă ies în oraș mă duc ori la Familia dp Plopilor ori la cea din Grigorescu ori în Fire. Deși Fire-ul e o crâșmă din ce în ce mai împuțită și mai monotonă, e comod acolo. Te pui cu curu pe-o navetă, dezbraci o Timișoreana și râzi de moace. Și râsul de moace e într-adevăr o activitate foarte distractivă în Fire. Sunt atâtea intenții de oameni, fiecare cu dredul lui, cu pălăria lui de superstar mort, toți într-un veșnic entuziasm existențial, dansând de ani buni, cu aceeași sinceritate, pe aceeași muzică. Nu se diferă decât puțin de VOX-ul natal. Apoi, dacă moacele lor te-o făcut să te gândești prea mult la viitorul incert al României, te scoli, te duci acasă și te culci.
...Recunosc, pierd într-adevăr o grămadă de chestii în orașul ăsta. Dar eu bou prost, am trecut de la socializare inutilă la introvertire treptată, în loc să-mi reformez și eu oleacă viața din afara sanctuarului, am dus-o aproape la inexistență. Dar nu mă plâng, sunt încă multe episoade din Family guy încă neanalizate calumea. Sunt multe lucruri comode de făcut.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Dilematică problemă

Interesantă și enervant de dilematică problemă, mă roade șobolănește uneori. Ochii-mi personalizați de propria poezie proastă, au câteodată trista oportunitate de a întâlni cadre sociale cel puțin ciudate. Contopindu-se armonios în mirosul de carne tocată al României, oamenii culți/cultivați/inteligenți/intelectuali etc-ți/etc-li inspiră și expiră un deosebit interes. Eu și gașca mea îmbătrânită de adolescenți am avut rara onoare de a vedea, citi, ori chiar discuta cu oameni de această spiță nobilă. Îi respectăm pe puțini, îi înjurăm argumentat pe marea parte, ajungem chiar în halul în care să ne fie ciudă că ei sunt mari și respectați și noi ne chinuim cu examene neinteresant de ieftine. Trebuie să recunosc că noi cei care visăm profund după sticle de alcooluri diversificate suntem frustrați de propria persoană și furioși pe ăia mari și cu brand. Ne e lene, iar uneori chiar ne susținem și ne apărăm lenea. Nu am avut norocul de a crește sub Nicu&Leana, de a fi căliți de acel aprig sistem de învățământ, nu știm ce-i munca pentru că n-am fost obligați să culegem cartofi de pe câmpurile patriei și nici nu vorbim frumos ori corect gramatical că n-am prins cenzura. Ne-am născut în perioada cea de glorie a libertății, când prea celebrul câine fugea cu creierii Ceaușeștei în bot, pe când cohortele falnice de mineri mărșăluiau prin București hotărâți să-i distrugă pe fasciștii de hipioți drogați din Piața universității, care mai mult ca sigur îl aduceau înapoi pe rege...

Să înțeleg că acum formal ne reproșează că suntem analfabeți, trântori, nesimțiți și bineînțeles, inculți. Și suntem, mulți, extrem de foarte mulți dintre noi...dar fiecare incult are motivul lui...Oamenii culți nu au motive. Ei, ca niște dumnezei există și atât. Sunt acolo. Acolo sus, sus sus, jucând cuminte, pe rând, ca la rotația agricolă, rolul de hyperion. Dar vai de hyperionul lor, cât de triști sunt. Bătrâni, tociți de frustrări ascunse în poezioare și tablouașe, căptușiți în hârtiuțe și table spoite care le reconfirmă profesia, trăiesc într-o lume binecuvântată a artei. Ei creează în fiecare zi câte ceva cu multă pasiune și stropi de sudoare de un miros ademenitor, apoi plini de încredere în sine, dau foaia la colegul din stânga și se apreciază reciproc, solemn și sincer. Mai mare dragul când îi vezi, dar nu le-ai da mai mult de 5 ani, ori 5 ani de trăit. E un circ deprimant, bolnav, în care ne împiedicăm, ori chiar cădem mulți dintre noi. Acei tineri îmbujorați de darul genialității, care au luat mulți de foarte bine la școală, care se chinuiau inconștient de sârguincios cu teme sacre, și cărora o serie de frustrări din copilărie i-a sfătuit că au simț artistic, sunt aplaudați azi de marii noștri maeștrii. O olimpiadă reușită, un concurs literar ori de desene poate influența banal de ușor mintea zăpăcită de adolescent. Sunt introduși subtil, cu acadele și mângâieri în jocul lumii artistice. Li se dau sfaturi blânde de îmbunătățire a activității: ”nu e bine”, ”nu se cade”, ”nu se mai folosește demult”, ”mai bine ai”, ”eu îți spun sincer și fără supărare că trebuie să”, sfaturi care provoacă plânset și agonie în viețile micilor artiști. Bineînțeles că dacă ai noroc vei primi o bulină cu-n smiley face de genul: ”ai venă de scriitor”, ”ține-o tot așa”, ”felicitări și mulți de bravo”, ”ai adus o doză de prospețime și sensibilitate în”. Și pentru că într-adevăr ăștia mici aduc cu ei și sensibilitatea proaspătă sau mai puțin, se pierd treptat până în stadiul în care își pierd adevărata imagine de sine, nu se mai pot evalua corect și își pierd capacitatea de socializare prin egoism, elitism nefondat și paranoia.

Cei care din greșeală se trezesc din respectivul vis ori au deosebita frustrare de a nu fi chiar de acord cu ceata veselă de mari artiști, sunt ignorați sarcastic ori exterminați canibalicește. Prima reacție critică a celor incriticabili e poziția de compătimire: ”Uite-te la el, revoluționar mic, cât curaj în cuvinte are. Lasă CĂ CREște el mare și va ști mai bine.” A doua și cam cea mai cunoscută e atacul direct, supranumit și ”urecheala”: ”Cum îți permiți să tratezi cu atât de multă nesimțire o operă de artă. Habar nu ai ce este arta! Eu la vârsta ta...” Însă, pentru că trăim într-o epocă de libertate primăvăratică, iar critica e o lalea de-abia îmbobocită, mulți maeștri au renunțat la acest tip de contraofensivă foarte riscantă și cu adevărat patetică, înlocuindu-l cu exprimări mai bine șlefuite. Spre exemplu atacul psihanalitic am observat că e ultimul răcnet în materie de critică. Prea apreciații domni și prea gingașele doamne nu se pot abține să-ți reamintească că pubertatea e o perioadă dificilă și foarte instabilă, iar unele gânduri chiar nu pot fi controlate: ”Înțeleg că ești frustrat, dar chiar nu rezolvi nimic prin teribilisme. Învață să-l accepți pe celălalt și doar așa te poți accepta pe tine.” Sunt deosebit de frumoase aceste maxime, trebui să recunoașteți, și merită apreciate. Însă unii critici sunt mai practici, ei nu se folosesc de construcții stilistice, nici de dogme chinezești, dar cu un sadism ieșit din comun îți scoate în evidență greșelile gramaticale și te etichetează ca fiind incult. Oricum, nebănuite sunt căile intimidării...

Puțini însă mai au puterea de a râde de artiști. Mulți s-au săturat, îi ignoră, îi înjură neîmpliniți la rândul lor, toți cei din prea frumoasa familie de creaturi bipede își au și își susțin punctul de vedere cu privire la artiști. Dar nimeni nu râde. E bine să râzi, să râzi de toată sudoarea cu care își îmbibă laptopurile când scriu, de mama lor – patroană a veșnicii frustrări sexuale și bineînțeles a creației și de povestea plină de aventuri a vieții lor. Dar niciodată să nu le dorești răul în timp ce râzi. Totul trebuie să decurgă cât mai bine intenționat posibil, că altfel ajungem toți artiști.

marți, 15 decembrie 2009

Zacuscă cu zăpadă

...Un copil de indian cu pielea ca de la jeg, lingea o pată de zacuscă de pe zăpada virginic căzută. Un student zăpăcit şi nemâncat îl privea cu rasism de la geamul cristalin al căminului. Îi era ciudă. El îşi terminase zacusca. Linsese şi borcanul, apoi din economie clătise borcanul şi bău apa cu ultimele bucăţele de zarzavat rămase pe margini. Fiind un student optimist, el le mărturisi colegilor că mâncase supă. De fapt el băuse zacuscă, şi imaginea rămase oricum neclară, colegii lui neînţelegând această acţiune, şi nici conceptul de supă.
...Dar copilul indian era acum sătul. Acum parcă pantalonii nu-i mai cădeau, ceva misterios de bun umpluse spaţiul. Imediat după ce se şterse grijuliu cu-n şerveţel proaspăt luat de la uscat, copilul indian porni conştiincios înspre portarul căminului care îl aştepta după colţ în tot acest timp. Copilul scoase mulţi bani din gaura de la geacă, îi intinse portarului şi schiţă un mulţumesc cuminte.
-Eşti moldovean? îl întreabă portarul nedumerit şi gânditor.
Copilul rămâne blocat într-o dilemă de ordin etnic. Se vedea clar că-i indian, dar nu ştia dacă adevărul va fi bine primit. Însă moldovean suna mult mai rău deci nu ştia ce să răspundă.
-Nu! Sunt ţigan evreu, răspunse copilul indian după un moment iritant de pauză.
-A! Bine. Scuză-mă, m-o zăpăcit accentul. Sper că n-ai luat-o ca pe-o jignire. Portarul de fapt în tinereţe dorise să fie diplomat. Terminase academia, îşi luase doctoratul, făcuse şi sondaje de opinie, fusese şi gay, şi evreu, lucrase şi-n Spania la căpşuni, dar se hotărâse să rămână în mod surprinzător în sânul studenţilor. Din acest motiv poate, deşi nimeni nu garanta, portarul luă o atitudine corporala şi verbală prietenească în faţa copilului indian.
-Domnule portar o să mă trimiteţi după ţigări dacă vă întreb de ce vă purtaţi aşa frumos cu oamenii? E o întrebare ciudată, dar toţi portarii pe care îi cunosc îmi cer cel puţin dublu pentru a linge mâncarea aruncată de studenţi în spatele căminelor. Bunătatea dumneavoastră mă înfioară.
-Lucky Strike roşu! Şi vezi ai grijă. Cumperi pachetul şi scoţi filtrele din fiecare ţigară cu dinţii, şi le scuipi pe rând cu silă. Apoi testezi o ţigară, o fumezi cu răbdare şi între timp te gândeşti la fosta mea prietenă, apoi arunci mucul spre nord şi te uiţi atent cum cade. În felul ăsta îţi poţi da seama dacă nu vreau alt tip de ţigări. Ţigara fumată o să mi-o plăteşti subtil după aceea, fără să văd, şi fără să dau de bănuit, apoi sigilezi pachetul cu flegma unui câine maro. Trebuie să te lupţi bineînţeles cu câinele, şi în cel mai sigur caz te va muşca. Muşcătura te va slăbi treptat, dar până ajungi înapoi la mine, n-o să mori. Înţeles?
-Da domnule, dar...
-Ştiu! Urăsc moldovenii, fosta mea prietenă, aia la care tre să te gândeşti când fumezi ţigara ca să testezi gustul, avea un văr de-al doilea moldovean. Nu l-am cunoscut pe om, dar după cum sună toată povestea, am dreptul să urăsc moldovenii.
...În nările intens folosite de pe faţa portarului, întră un miros de ceai de fructe pădure, fumat. Sprânceana cea mai stufoasă se ridică, nasul în totalitatea lui piramidală începu să se foiască...
-Fructe de pădure...hmm....grav! Grav şi tipic în acelaşi timp...
...
Copilul indian muri eroic după îndeplinirea sistematică a misiunii. Toţi actorii mari ce jucară până la acel moment roluri de doctori, încercară să-l resusciteze, dar în zadar. Lacrimile curgeau în gramaj mare, reci, triste, existenţa însăşi suferea, simţindu-se violată de moartea copilului indian. Portarul era palid, se simţea gol pe dinăuntru și o sudoare molcomă de toamnă începu să-i picure de pe frunte și de la subsuori. Sub torentele puternice sprâncenele i se încruntară brusc. Copilul indian îl trădase, nu ținuse cont de indicații. Nu se gândise la fosta lui prietenă, nici nu aruncă mucul cu furia necesară momentului. Nu trebuia să-i ia Lucky Strike. Se simtea ca și cum ar fi fost otrăvit, blestemat, deocheat.
Trase aer cu praf adânc în stomac, apoi în piept, apoi scoase din gaura pantalonului un ou pe jumătate clocit și-l mâncă cu tot cu coajă. Din cealaltă gaură scoase un borcan de sana pe care îl bău cu poftă apoi repetă de trei ori respirația alternativă de mai nainte. Era un ritual de purificare învățat de la un copil chinez, și el mușcat de câinele maro acum ceva timp.
...Deja mirosul de fructe de pădure devenise prea iritant și portarul trebui să-și întrerupă tratamentul.

marți, 3 noiembrie 2009

Pereţi?!!?

Aşa, muşcă pereţii băi! Muşcă pereţii! Fii nervos bă! Sparge. rupe tot, distruge, ucide, ucide-o! Omoară-i pe toţi bă. Şi la urmă tremură-ţi piciorul ca handicapatu'. Foieşte-te dacă nu poţi urla. Hai, repede şi haotic, când pe-o parte, când pe cealaltă. Fugi Bă! Du-te să nu te prindă, să nu te faci de râs bă! Du-te şi şterge-ţi flegma de pe faţă!...Aşa...nu mai ai ce face altceva...continuă să-ţi tremuri piciorul, aşa spasmatic! Hai fă pe schizofrenicul, mândreşte-te cu frustrarea! Tu esşi frustratul! Tu eşti geniul şla insomnic, paranoic şi mai şi deştept pe deasupra. Acum laudă-te că eşti treaz la ora asta şi nu poţi să dormi. Laudă-te mâine la facultă că n-ai dormit toată noaptea. O ă prindă la pizde băi! O să te ia drept boem! E fain bă, merită! E super tare ce faci. Adică plm, ai insomnie, păi eşti un gânditor, ai mintea prea încărcată de gânduri mistuitoare, âmpovărătoare şi adânci. Da bă, e bine...e bine! Super tare...
*
Gata? Nu mai? Nu mai zgârii pereţii? Dar cum de băi n-ai aruncat cu pereţi pe geam? Cum dracu să nu faci asta? Adică eu aş face-o dacă aş fi în locul tău. Nu mai tremuri piciorul....hai că evoluăm! Cica, cica...Ne calmîm? aşa, uşurel, uşurel, să nu rănim pe cineva. Evităm cu grijă pereţii, nu-i muşcăm că nu-i frumos. ei sunt cuminţi. Hai să fim la fel de cuminţi ca ei. Respirăm, respirăm adânc. Nu, nu, nu încercîm să ne aducem aminte nimic urât. Câmp cu flori, mulţi bani, casă veche cu bibliotecă mare, cea mai mare biliotecă. Gândeşte-te la România mare mare...de la Tisa până la Bug, din Pocuţia până în Balcani. Bucureşti cu 6 mil. de locuitori şi clădiri de 300m înălţime. Păi cred şi eu că ustură ochii, e 6 dimineaţa. Oră de culcare. Lasă ti Iaşiul, că erai tu la Andreea şi stăteai treaz şi te jucai la calc, nu miroase ca la Andreea, nu miroase a nimic, nu trebuie să te gândeşti la ce miroase. Poezia? Nu, lăsăm şi poezia. Asta nici măcar nu-i poezie. am scris-o ca să mai transpirăm oleacă, să adormim ochii. Lasă! Nu, n-o publicăm pe roliteratura ca nu ne-o primeşte. O punem pe blog. Băi, vezi dimineaţă ce-ai scris, lasă acum. Lasă pixul jos bă, nu înţelegi? gata, ajunge omule! Nu mai bei cafea la ora 12!