vineri, 15 octombrie 2010

Început de dicționar de crâșme

Așadar de când am ajuns în Cluj toamna asta am reluat în parte procesul de crâșming masiv început cu entuziasm și speranță anul trecut. Și precum zice expresia ”în Cluju cela e tăt o casă ș-un bufet”, marea capitală ardelenească are cu ce se mândri la capitolul crâșme, cărciumi, baruri, cafenele, bufeturi, bodegi, cluburi, restaurante, localuri. Și culmea la cât de bețiv împuțit am fost până acum încă mi-au scăpat o bună parte din locurile în care poți bea. Prin urmare mă tentează să trec în revistă, ziar și-n cartea de bucate niște locuri unde am șezut în ultima vreme și care înainte nu erau pe lista mea de băut:
Casa Taufer - jazz cafe: e un loc destul de fancy, unde principalii respiratori de aer sunt oameni bine îmbrăcați și care miros burghez. Prin urmare și prețurile sunt la fel de bine îmbrăcate. Timișoreana e 5 lei, un preț care iese clar din standardele studențești de max. 4 lei. Însă nu se poate spune că locul nu-și merită prețurile. Decorațiile sunt de bun gust, predominând țambale pe pereți și multe alte gadget-uri trendy pe care mintea mea umilă nu le poate descrie. Atmosfera e și mai interesantă mai ales dacă îl ai pe Teiu lângă tine să-ți spună bancuri cu negrii. Locul e între Casa Matei și Piața muzeului, perete-n perete cu Krajczar(Croița).
HLC - High light cafe: Cafenea care după nume bineînțeles că sună pițiponecește și te-ai aștepta să vezi mulți indivivizi cu ceafa atârnândă. Dar din ce-am văzut nu-i chiar așa. Crâșma cumva deasupra Fire-ului cum dai colțul spre Casa Matei și e un loc destul de chill ziua. În genere aduce mult a Zorki, Le general ori altele de tipul lor doar că are o cameră super-secsi cu saci dă șezut și mese joase. Muzica e ambientală și merge mai bine dacă pe lângă cafea ai la dispoziție și-un cui. Cafeaua m-o cam dezamăgit, eu care în fiecare cafenea cu nume pompos caut cafea bună, n-am prea avut ce alege. Mi-am luat o cafea vieneză, la 6 lei(deasemenea mult prea scumpă pentru standardele studențești) care în afară de frișca în abundență și gustul asemănător cu al cafelei nu prea m-o impresionat. E fain totuși că poți inspecta Piața Unirii de pe geam și poți vedea cine traversează pe trecerea de pe Memo.
Paint: crâșmă împuțită de rockeriști pletoși cu TIMI LA 3 LEI, fapt care bineînțeles mă convinge să respect locul foarte mult. Paint-ul e pe Clinicilor, cum vii de la BCU fix înainte să ajungi la Tavernă. Lumea zice că locul e viitorul Fire, chestie pe care nu pot zice c-o cred și nici c-o vreau, dar într-adevăr e tot aceeași brânză grotă cu multe cămăruțe. Se cheamă Paint pentru că vei găsi mâzgâlituri ce se vor a fi psichodelice pe pereți. Oricum e urât că dau muzica prea tare și nu te poți înțelege cu nimeni. Dar n-ai ce-i cere, Timi la 3 lei și 100 de vodkă cu 6 lei.
Deși nu vreau eu să le fac concurență la ăia din Zile și Nopți, dar văd că-i simpatic să descrii crâșme, la urma urmei la ce naiba is bun eu pe lumea asta. So, o s-o mai fac.

joi, 14 octombrie 2010

Nu se întâmplă nimic.

Nu știu, nu-mi vin cuvinte frumoase ori care să imite un tip de inteligență. Nu-mi vine un subiect interesant. Și interesant e un cuvânt destul de plictisitor și numai bun pentru a descrie toată treaba. Însă treabă e unul cu substrat și cu potențial de inside joke. Mi-o crescut prea mult unghiile și scriu mai incomod ca de-obicei. Și n-am unghieră, și dacă aș avea unghieră mi-ar fi lene să-mi tai unghiile. Deci voi aștepta să-mi cadă.
...Clujul se poartă mai frumos cu mine toamna asta. Și bineînțeles din respect și bună cuviință am început și eu să mă port mai frumos cu el. N-aș putea încă să-l descriu într-o culoare de orice fel. Nu știu ce s-a schimbat, nici nu-mi bat capul să-mi dau seama. Oricum am început să nu mai văd așa de mult. Și într-un mod ciudățel e bine că nu mai văd atâta. Am chiorât, deci vreau câine și baston.
Deși timp de 3 săptămâni până acum nu mi-am mai dat nicio impresie de scriitor, continui să-mi scriu romane de succes în unele tripuri. Dar încă nu mă las impresionat de puterea imaginativă a fumatului. Tripurile bune oricum le uiți, iar cele care atunci ți se par bune și te chinui să ții minte, îți apar a doua zi dimineața mult prea infantile. Poate nu ție, dar la mine așa se întâmplă. Și asta e printre puținele chestii pe care le mai iau în considerare. În rest nu prea știu ce mi se întâmplă.
așadar toamna o început dacă nu chiar promițător, măcar ok și calm. N-am ce să mă plâng referitor la colegi, la budele nu chiar curate ale 16-lui, ori de faptul că niciodată nu prea am bani. La noua facultă merg încă cu entuziasm, fac doar acele chestii pe care le vorbesc în cârciumă cu oamenii. E ok și e legal. Dar în ciuda entuziasmului existențial îmi rămâne frustrarea scrisului. Nu îmi mai plâng, nici critic postările de umplutură, începuturile de proze ori ideile pe care nu le pot exprima din lipsă de cultură. Nu mă mai critic pentru mi-e lene, și oricum încerc să mă lăcuiesc de atitudinea asta.
Deci totul e bine, deși nu se întâmplă nimic.

joi, 23 septembrie 2010

Deci se pleacă la Cluj.

Deci se pleacă la Cluj și se profită de mica minune trimisă de Doamne Doamne. După cum mă lăudam la auzirea veștii, deja mi-am reglat conturile cu divinitatea: Dumnezeu există. Deci am cămin! În 16, ce-i drept dar fuck it, 40 lei pe lună. Acum așteptsă văd cât de mult o să-mi lipsească comoditățile burghezești din economica.
Deci se pleacă la Cluj. Însă acasă parcă tot e prea frumos. E frumos că-i comod, și după cum ziceam și mai devreme sper să nu-mi lipsească asta așa mult. Aș mai fi vrut măcar o săptămână în plus de făcut și gândit nimic.
Și dacă încep să mă apuc de tras linii, observ că apartamentul alor mei e cam singura chestie pe care-o las aici. Alex și Roxana pleacă în Anglia, ceilalți câțiva ce-o rămas prin preajmă au și ei la orașele lor de mers, iar Rynoxul pare tot mai îmbătrânit și mai trist. Mă întreb cum o să fie o venire acasă anul ăsta. Nu-mi propun să vin des, poate doar la crăciun, între semestre și la paști, dar și atunci mă tem că va fi ciudat. Ori va fi la fel și eu voi avea într-un sens mai mult sau mai puțin fals, alt aer și altă privire. Suceava nu se schimbă deloc, deși se sapă canalizări și se construiesc blocuri și șosele de centură. Ciudat. Aici timpul s-o terminat acum un an și ceva după ce-am dat bacul. Asta în cazul meu, fiecare cu timpul lui acuma, sunt și oameni care au timp și-n Suceava. But whatever n-are rost să nmă apuc de decojit pachete goale de țigări.
E interesant oarecum că anul trecut pe vremea asta era un adevărat ritual de plecare. S-a și bocit chiar. Anul trecut eram parcă încă un grup. Ne înțelegeam, ne vorbeam și ne vedeam nu doar întâmplător în Rynox. E trist când văd cât o rămas din vechiul grup. E trist când aud insistent de la cei din jurul meu că eu m-am închis și m-am distanțat de așa zis-ul grup. Și e trist când văd treaba asta pe fețele celorlalți. Eu m-am răcit de grup când am văzut că el nu mai este. De mult timp n-am mai mers în Rynox să stau cu oameni anume, ci am mers să stau în Rynox să fumez o țigară, să beau o bere și să schimb o vorbă.
...E interesant că eu devin mai optimist, mai stăpân pe mine și mai încrezător când aud povești triste și văd fețe mai triste decât a mea. Și am auzit multe povești triste în ultima vreme. Chiar iritant de multe. Fiecare îți sare în brațe și te întâmpină cu povestea lui tristă. Din seria de chestii complementare: berea și sticla, crâșma și bețivul, omul și povestea lui tristă; și multe alte armonii sociale care îți zglobesc inima.
Deci se pleacă la Cluj...

marți, 21 septembrie 2010

Picări de restanțe și alte povestiri.

A venit toamna și-o trebuit să-mi acopăr inima cu-n pulovăr să nu crap la dracu de frig. Dar nu mi-o ieșit prea estetică intertextualitatea cu Stănescu. Și intertextualitate e un cuvânt prea lung, deci fuck it! O să mă abțin să mai scriu asemenea cuvinte pe multe viitoruri de-acum încoace.
Dar trecând peste inutilități, vreau să punctez niște detalii apărute în ultima vreme în fabuloasa mea viață.
La sfârșitul lui august, pe 30 ori 31, am plecat la Cluj cu speranțe și emoții, fiind hotărât să-mi iau restanța la statistică. După cum tot m-am plâns până acum, aveam ceva câcaturi de recuperat, câcaturi care negate ori exagerate, trebuiau scoase și trimise la locul lor, în gaura budei. Așadar, dacă nu luam statistica, nu primeam 50% reducere pentru taxa celei de-a doua facultăți, nu aveam șansă să prind cămin, riscam scandal urât și piperat cu ai mei, etc. Și nu am luat statistica. M-am chinuit eu să mă chiorăsc pe niște foii trase la xerox, am mai întors o problema pe orizontală și diagonală, am mai zis vreo două de ”Câcat! Câcat! Pizda măsii!” dar n-o prea ajutat. Am ajuns la examen cu mintea albă și imaculată, având încă niște ”iarbă a lui Dumnezeu printre dinți, m-am uitat la subiect, la întors pe orizontală și diagonală - treaba asta n-o avut din nou niciun efect, și-am început să întorc un gât, un ochi, să mă uit că poate alții îs mai deștepți ca mine, cine știe poate o să-mi dea și mie să copiez din salba lor cu înțelepciune. Dar nah, după cum se zice prin satele Maramureșul de munte, toată treaba o fost un epic fail. N-am reușit să pun prea multe mărgele pe salba înțelepciunii.
...Și pe lângă examen, nu m-am dus nici să-mi semnez contractul de muncă la firma cu practica, chestie destul de simplă ce necesita un bilet de autobuz dus întors și aprox 30 min. timp pierdut. Dar nu, la momentul respectiv sarcina era epopeic de imposibil de colosală și am preferat să-mi ocup timpul cu alte jocuri de societate. Pe de-altă parte, toată excursia cu restanțe din Cluj o fost foarte mișto. S-au întâmplat multe evenimente prevăzute și neprevăzute, s-au curs lacrimi și s-au auzit multe râsete, dar nu vreau să detaliez acum, cine are de știut, știe ce și cum o fost.
...Ajuns înapoi în Suceava, având încă sechele vizuale de la PDP, am fost brusc întristat de moartea unei cunoștințe, mama unei vechi prietene, femeie care merita tot respectul din lume. Înmormântarea a fost cât de poate de sad, și toată imaginea morții în sine m-a făcut încă odată să-mi reiau feedback-ul tipic, și toate câcaturile de până atunci s-au organizat frumos și armonios în gânduri nașpa. Condoleanțe încă odată familiei respective.
...Vreo 3 zile după, le-am petrecut cu taică-miu și cu frate-miu la Breaza, la niște rude, timp în care m-am străduit să inhalez cât mai mult aer curat. Am făcut poze la viței și la stimabilele lor mame, la bordeie și grajduri de-o dărăpănătură impecabilă și la alte multe landscape-uri demne de orice desktop de Windows.
...Înapoi în mondena capitală a județului Suceava, am fost întâmpinat de multe chestii mondene: am stat în Rynox și am băut cât am putut de mult pe datorie, am mers să-i iau lui Săndel iaurt și mici și am asistat la rockoteci cu sold out-uri record. Nu vreau să detaliez din nou faptul că orașul e depressing, boring, bored, urât, îngropat în propriile canalizări, colorat de fețe triste și momente goale. nu de alta dar nu mai merită să detaliez. Mi-e frică într-un fel să merg înapoi în Cluj, deși pe de-altă parte de-abia aștept. Mă așteaptă multe chestii ce necesită un pic de maturitate, însușire pe care acum încă n-o vreau. Mi-s încă comod la ai mei acasă, cu broadband internet, shitty soap operas and long hours of sleep. Încep să simt toamna și asta nu-i bine.

luni, 30 august 2010

Introducere de septembrie.

Începe să-mi fie frig la picioare, în semn de toamnă. Într-un fel sau altul am așteptat să treacă vara, perioadă pe care am comparat-o deseori cu o internare fără succes într-un sanatoriu. Recunosc că am avut nevoie de vară, anul devenind prea greu și iritant la începutul lui iunie.
M-am obișnuit ca începutul unui an să nu fie în decembrie ci în septembrie. Așadar am entuziasmul de New Years eve acum. În septembrie de-obicei se începe ceva: un nou an școlar/universitar, o nouă facultate un nou loc de muncă. În septembrie se adună lumea de la mări și țări și repopulează respectabilele crâșme. În cazul meu încep să se reînfiripească mici bucățele de entuziasm pierdute de ceva vreme. Sunt curios cum va fi noua facultate, dar nu înainte de a fi curios dacă voi putea copia la restanță și dacă domnișoara/doamna Fizeșan va onora increatul meu proiect cu 5. O chestie nouă pe care o credeam principiu inviolabil înainte e faptul că acum îmi place Clujul. Nu i-am simțit dorul pe parcursul verii, știam doar că o să trebuiască să mă întorc acolo cândva și sincer mă cam deprima gândul plecării. Clujul era sinonim cu restanțe, cu frica de a primi loc la cămin, cu ruperea din nou de lenea extrem de comodă a Sucevei. Dar acum deși niciuna din aceste chestii nu s-a rezolvat mă bucur mult c-am revenit. Mi-am adus aminte plimbându-mă până la primul magazin de pe Plopilor în cumpărare de țigări, de toate momentele nice and warm din orașul ăsta. Și de-abia după ce am fost copleșit de politețea mai mult decât ardelenească a vânzătorului de la magazin, o început să-mi fie dor de Cluj.
Entuziasmul meu de toamnă ține de-obicei ceva timp, pierzându-se după Revelion. E o situație care văzută în ansamblu poate fi considerată drept disperantă, deoarece oricât de fericit sunt în septembrie ajung mereu la fel de bolnav de viață în iunie. Și jocul e interesant că de fiecare dată sinceritatea entuziasmului de toamnă e la fel. Sper mereu că anul ăsta mă voi pune pe picioare, voi reuși chestii, voi scăpa de pesimism și deprimare. Și chiar sper și cred în asta. Însă într-un mod mereu tipic dar totdeaun a diferit față de data trecută, mi se fute fenq shui-ul. Observ că din chestiile propuse nu m-am ales decât cu încercări eșuate și cad în zilnice prosteli existențiale care mă îngroapă la rândul lor și mai mult.
Cu toate astea reușesc să mă târâi, să plutesc în semi-inundație dar să nu mă scufund.

luni, 23 august 2010

Vara asta...reabilitare fail, here we are again...

Sevrajul vămii se întinde leneș peste timpul alocat restanței. Și într-adevăr restanța vine grăbită dar serioasă, adunând nori mult prea negrii pentru studenția mea fragilă. Deci încep să mă gândesc să învăț...
...Mi-am înviat blogul din regretata lui comă și mă gândesc să-l reumplu cu prostioarele mele tipice. Dar înainte de toate mă tentează să mâzgâlesc o mică recapitulare a celor întâmplate:
- De stimata mea zi de naștere am băut pe Zamca din lipsă de imaginație financiară. O fost o tipică zi a lui Popa, în sensul că s-o băut bătrânește din obligație pentru gazdă. Gazda apoi o avut plăcerea de a cădea ca sacul de barabule prin râpi, și-a completat colecția de belituri, și-a pierdut geaca secsi dă firmă Loto iar în rest nu-mi amintesc nimic.
- Am mers la Iași și m-am chinuit să respir un aer copt ori fiert. Mi-am vizitat rudele și pe soră-mea. Am mers la Ciric și nu prea m-am bucurat de manele și de veșnicele nunți îngrămădite printre gunoaie. Locul e frumos dar oamenii îl sugrumă.
- Pe la jumătatea lui iulie m-o apucat stresul practicii. Am mers la Cluj unde mi-am făcut o idee în ceea ce înseamnă viața de om muncitor. Am observat acolo lucruri noi și interesante: se poate trezi la 7, se poate trăi cu un pachet la 3 zile, se poate rezista cu o bere la 2 zile. Dar luându-mă după faptul că încă nu mi-am terminat practica, ajung la concluzia că încă nu sunt pregătit ori deloc făcut pentru așa ceva. Am avut noroc de Nemo care mi-o ținut de urât și mi-am reamintit că bonzaiul rupe suflete. M-am înscris la a doua facultate, Istorie - Studii de securitate și oricât de nesigur sunt că mă voi ține calumea de ea, sunt măcar entuziasmat. Am plecat destul de împlinit din Cluj și am rămas până în momentul de față fără niciun chef să revin, deși voi fi nevoit.
- Ajuns în Suceava m-am apucat de făcut chestionare, pe care însă le-am lăsat unor oameni mai practici decât mine. Am mers la țară, am stat la țară, m-am deprimat la țară, n-am fumat la țară, am asudat la țară, nu mai vreau să plec la țară.
- M-o apucat cheful de Vamă și am apucat să merg în Vamă, asta bineînțeles după un sacrificiu de 3 zile la țară. Însă nu-mi vine să povestesc, imaginea încă mi-e prea proaspătă ca s-o despic. Pot zice că m-o impresionat oarecum atmosfera. De 2 de ani de zile lumea mi-o umplut urechile cu multe basme sadice la adresa Vamei. Eu am văzut în mare ceea ce-am lăsat acum doi ani doar cu ceva asfalt mai mult, lucru care nu m-o incomodat neapărat. Am prins un camping bun, la Nea Ilie (cel puțin așa am reținut eu că-l cheamă), nene simpatic în felul lui dobrogean de-a fi, dar cu-n umor mult prea subtil pentru urechile mele. Un exemplu de umor a la nea Ilie ar fi:
Nea Ilie:- Ooo dar ce cort mare și frumos aveți. Aici cumva o cameră e pentru fete și una pentru băieți nu?
Eu: Nu, nu neapărat o să stăm cum apucăm.
Nea Ilie:- Păi da, lasă că știu eu c-o să vă amestecați!
...Dar spre dezamăgirea lui Nea Ilie nu ne-am amestecat între noi. În mare am stat ca mămăligile în cur pe plaja cu promoționalul pet de Skol și-am admirat admirabilii vamaioți mai mult sau mai puțini spălați. Am consumat substanțe dubioase și am încercat să agăț domnișoare, chestie care fără nicio mirare nu prea mi-o mers. Am încercat eu să fiu cocălar cu o poloncă care sădea singurică pe plajă dar din păcate avansurile mele foarte bine puse la punct nu prea au rodit. Per total Vama n-o fost ceva de povestit la nepoți. O fost fain că era Vamă, și că erau jâdanii lângă mine. Și normal, ca după fiecare drog bun, sevrajul Vămii va continua destulă vreme...
...Acum, acum trebuie să învăț, să iau imposibilul 5 și să reînvăț să scriu, pentru că încă mă oftic să scriu nimicuri. Spor tuturor aflați în agonia curentă...

luni, 28 iunie 2010

Gărgări flegmate-n ploaie...

...Ploaia câteodată are civicul rol de a spăla chestii. Dar ea, de cele mai multe ori, nu spală, ci udă și năclăiește...
...Așadar primul an universitar, dacă se poate numi așa, a fost năclăit și trimis la canal de ploile de iunie. Examenele cele ușoare au fost date, iar cele grele așteaptă cu nerăbdare luna septembrie. Și fără restanța/ele din toamnă,anul tot nu pare gata. Nici dacă scot și practica din calcul. Pare c-o fugit neterminat, și a lipsit ceva tot acest timp.
...M-am făcut c-am terminat anul și-am fugit acasă, lăsând în Cluj multe peturi de bere înăcrită, o cameră goală și încă jegoasă, datorii și multe amintiri neclare. Acasă am găsit ce-am vrut să găsesc. Lume adormită într-un Rynox atemporal, ploaie, mai multe străzi sparte ca de Paște, net bun și părinți care-și continuă divorțul început acum 25 de ani. Am ajuns în halul în care văd Suceava ca pe-o crâșmă în care mă ascund de chestiile alea de om mare. Și un mă refer la Rynox, la băut, la vorbării inutile, mă refer la un tot din ce în ce mai dubios pentru mine, în care mă simt tot mai laș. Și ajung să mă ascund tot mai mult, până în momentul când n-o să mă mai caute nimeni. Interesant moment va fi ăla.
...Ajung nu doar să fiu trist, ci pe deasupra să par trist. Asta mă oftică și mî face să fumez și să beau mult. Faptul că nu mai pot ieși între oameni cu moaca mea de om trist, că e prea tristă. Iar tristețea feței mele se bagă în seamă și îi provoacă pe ceilalți la socializare: Dar ce-ai pățit bă? Până acum nu erai așa. Eu cred că înnebunești, am văzut ceva nelalocul lui la tine...etc. Prin urmare tendința e de a rări ieșirile. Dacă tristețea mea îi inundă pe toți și răbufnește atât de violent, înseamnă că mai bine stau în casă. E totuși ironic să fii catalogat de trist, în rynox! Unde nah, nu pentru asta e crâșma? A sad guy, walking with he-s sad steps, going inside the bar, picking a table, ordering a beer, lighting a cigarette, drinking the beer, thinking about he-s fucking miseries while drinking the beer, listening some gibrish to forget about the shit, and on. Eu de asta vin în crâșmă cel puțin. Și presupun că nu-s ăla special...
...Am venit acasă pentru a reveni la vechile obișnuințe, pentru a sta cu ai mei, pentru a mânca mâncare caldă, pentru a mai vorbi cu vechile cunoștințe, și a asculta veșnicele sfaturi repetative ale lui tata. Și deși știam că fix asta se va întâmpla, totuși ajung să mă întreb, de-abia după 3 zile de când am venit, De ce dracu am venit? Ajung la concluzia că la mine în casă nu s-a întâmplat nimic, cât timp am fost eu plecat, că toți m-au așteptat 2 luni jumate pe mine, ca să-și continue vorbele...
...Nu-i așa ciuat cum pare la prima reacție, ironic e că așa ciudat trebuie să fie. Without a fucking sense...