marți, 21 septembrie 2010

Picări de restanțe și alte povestiri.

A venit toamna și-o trebuit să-mi acopăr inima cu-n pulovăr să nu crap la dracu de frig. Dar nu mi-o ieșit prea estetică intertextualitatea cu Stănescu. Și intertextualitate e un cuvânt prea lung, deci fuck it! O să mă abțin să mai scriu asemenea cuvinte pe multe viitoruri de-acum încoace.
Dar trecând peste inutilități, vreau să punctez niște detalii apărute în ultima vreme în fabuloasa mea viață.
La sfârșitul lui august, pe 30 ori 31, am plecat la Cluj cu speranțe și emoții, fiind hotărât să-mi iau restanța la statistică. După cum tot m-am plâns până acum, aveam ceva câcaturi de recuperat, câcaturi care negate ori exagerate, trebuiau scoase și trimise la locul lor, în gaura budei. Așadar, dacă nu luam statistica, nu primeam 50% reducere pentru taxa celei de-a doua facultăți, nu aveam șansă să prind cămin, riscam scandal urât și piperat cu ai mei, etc. Și nu am luat statistica. M-am chinuit eu să mă chiorăsc pe niște foii trase la xerox, am mai întors o problema pe orizontală și diagonală, am mai zis vreo două de ”Câcat! Câcat! Pizda măsii!” dar n-o prea ajutat. Am ajuns la examen cu mintea albă și imaculată, având încă niște ”iarbă a lui Dumnezeu printre dinți, m-am uitat la subiect, la întors pe orizontală și diagonală - treaba asta n-o avut din nou niciun efect, și-am început să întorc un gât, un ochi, să mă uit că poate alții îs mai deștepți ca mine, cine știe poate o să-mi dea și mie să copiez din salba lor cu înțelepciune. Dar nah, după cum se zice prin satele Maramureșul de munte, toată treaba o fost un epic fail. N-am reușit să pun prea multe mărgele pe salba înțelepciunii.
...Și pe lângă examen, nu m-am dus nici să-mi semnez contractul de muncă la firma cu practica, chestie destul de simplă ce necesita un bilet de autobuz dus întors și aprox 30 min. timp pierdut. Dar nu, la momentul respectiv sarcina era epopeic de imposibil de colosală și am preferat să-mi ocup timpul cu alte jocuri de societate. Pe de-altă parte, toată excursia cu restanțe din Cluj o fost foarte mișto. S-au întâmplat multe evenimente prevăzute și neprevăzute, s-au curs lacrimi și s-au auzit multe râsete, dar nu vreau să detaliez acum, cine are de știut, știe ce și cum o fost.
...Ajuns înapoi în Suceava, având încă sechele vizuale de la PDP, am fost brusc întristat de moartea unei cunoștințe, mama unei vechi prietene, femeie care merita tot respectul din lume. Înmormântarea a fost cât de poate de sad, și toată imaginea morții în sine m-a făcut încă odată să-mi reiau feedback-ul tipic, și toate câcaturile de până atunci s-au organizat frumos și armonios în gânduri nașpa. Condoleanțe încă odată familiei respective.
...Vreo 3 zile după, le-am petrecut cu taică-miu și cu frate-miu la Breaza, la niște rude, timp în care m-am străduit să inhalez cât mai mult aer curat. Am făcut poze la viței și la stimabilele lor mame, la bordeie și grajduri de-o dărăpănătură impecabilă și la alte multe landscape-uri demne de orice desktop de Windows.
...Înapoi în mondena capitală a județului Suceava, am fost întâmpinat de multe chestii mondene: am stat în Rynox și am băut cât am putut de mult pe datorie, am mers să-i iau lui Săndel iaurt și mici și am asistat la rockoteci cu sold out-uri record. Nu vreau să detaliez din nou faptul că orașul e depressing, boring, bored, urât, îngropat în propriile canalizări, colorat de fețe triste și momente goale. nu de alta dar nu mai merită să detaliez. Mi-e frică într-un fel să merg înapoi în Cluj, deși pe de-altă parte de-abia aștept. Mă așteaptă multe chestii ce necesită un pic de maturitate, însușire pe care acum încă n-o vreau. Mi-s încă comod la ai mei acasă, cu broadband internet, shitty soap operas and long hours of sleep. Încep să simt toamna și asta nu-i bine.

3 comentarii:

Copac spunea...

Bă, nu era 'Câcat! Câcat! Pizda mă-sii!' ci era 'Mă cac io, uă!' când nu reuşeai să arunci prea departe foca aia şi tu, cică, învăţai.

Apropo, 'dărăpănătură' este un cuvânt pizdos şi autohton; vroiam să te felicit pentru utilizarea lui.

deaddan spunea...

multumesc de fastoasele urari domnule copac. astept curioasa reuniune la cluj.

AIB FUNDING. spunea...

Sunt foarte recunoscător față de firma de împrumuturi Elegant pentru că m-a ajutat să obțin un împrumut de 600.000 USD cu ajutorul ofițerului de împrumut Russ Harry și voi fi întotdeauna recunoscător. Viața mea s-a schimbat, banii mi-au fost plătiți, dețin acum o afacere pe care o întrețineam pentru familia mea. Sunt recunoscător pentru tine, domnule Russ, și Dumnezeu să vă binecuvânteze. Le puteți contacta pentru asistență financiară pe e-mail: Elegantloanfirm@hotmail.com pentru asistența dvs. financiară.