...Am o casă unde teoretic moare cineva în fiecare zi. Cu alte cuvinte e o atmosferă de înmormântare: miros închis, figuri înnegrite ori înălbite care trag una de alta pentru o existenţă voit delirantă. Deşi aparent normală, viaţa din acest apartament semidecomandat cu două camere, 2 holuri, bucătărie, baie, balcon, geamuri termopan, uşă termopan, mop, coş de gunoi, clanţă etc. e încărcată de-o anume boală psihică, ce îndeamnă la melancolie, delăsare şi uneori chiar la disperare, paranoia, căderi nervoase...
...Tatăl meu e profesor de română, om în vârstă, trecut prin multe greutăţi, morţi, neîmpliniri, neajunsuri, regrete, dar mai ales morţi, care acum la 54 de ani a ajuns tabloul principal din galeria pitorească a casei. Omul este slăbit, mâncat aproape intgral de frământări lăuntrice, autoinduse, de scene tragice, romantic de tragice, a căror imagine exagerată acţionează ca o stafie cu cearşeaf înfiorător pentru el. Când bea, devine foarte repede un personaj de teatru absurd, amintind prin monolog de pescarul Iona a lui Sorescu. Atunci brusc viaţa devine o enigmă care trebuie analizată prin prisma ideilor idealiste şi a unei conştiinţe conservatoare. Trecutul este invocat deopotrivă cu analiza vieţii, însă el are mereu un caracter romantic, fiind plin de fapte eroice, de bunătate, corectitudine şi adevăr pe de-o parte şi umplut de elemente regretabile. Unul, şi cel mai mare element regretabil al trecutului tatălui meu este mama. Mama, şi ea personaj de tragedie greacă trebuie în contextul în care tata e beat să fie unul dintre pescarii ce cărau scândura(eu fiind celălalt) deci prin urmare trebuie să tacă. Însă mama nu a tăcut niciodată şi în paralel cu monologul lui tata începea şi ea propria descărcare existenţială. Imaginea celor doi poate deci provoca râsul, mai ales atunci când observi că amândoi se adresează nu unul celuilalt ci unor interlocutori imaginari.
...Dar asemenea piese de teatru contemporan devin un supradozaj din ce în ce mai greu de suportat. Peste tot în cei 52m2 ai apartamentului te pândeşte jalea, deznădejdea, neîncrederea, fuga în lume, divorţul, dc-ul, mult obsesivul dc şi multe cuvinte, foarte multe cuvinte....
...Şi ca galeria să fie completă, casa mai adăposteşte şi un copil, pe al meu frate, care la cei aproape 9 ani rămâne izolat într-o lume puerilă de copil autist. Nu mă miră faptul. Moşteneşte gena nevrotică a familiei, cu ţipete, ieşiri absurde din decor etc.
...La urma urmei toată naraţiunea astă e practic exagerată. Am parte doar de-o familie cu ceva probleme, aşa cum mulţi au. Însă se simte, aproape că se miroase efectul a celor 19 ani petrecuţi lângă ai mei. Sunt la fel de slab şi de sensibil ca la 14 ani. Sunt lipsit de un optimism solid, lipsit de-o autocunoaştere obiectivă, neputincios în a-mi aşterne un viitor sigur, sceptic în privinţa tuturor elementelor de viaţă pe care le cunosc. Sunt rodul lor. Şi vreau să simt un soare cald într-o dimineaţă în care se vor coace căpşunile...
nu fă ce face popa, nici ce spune, nici ce scrie popa, nu fă nimic ce are legătură cu popa.
vineri, 24 aprilie 2009
joi, 23 aprilie 2009
Marea ţărăneală
...Am asistat în această deosebit de splendidă seară de aprilie la un mare eveniment cultural, monden, muzical, cum l-ati numi, şi anume concertul Clayderman organizat de prea popularele autorităţi locale. A fost într-adevăr ceva inedit. Prestaţia celui mai cunoscut pianist al lumii pe caşcarabeta(scena) amplasată pe stadionul Areni a entuziasmat mult locuitorii unui oraş care din păcate are parte doar de Sofia, Iris, şi ocazional Viţa de Vie şi Luna amară. Artistul francez a adunat indirect spus aprox. 7000 de oameni în tribunele şi pe gazonul stadionului încercând prin diferite mijloace ce cădeau în penibil să antreneze publicul. Mimica, gesticulaţiile şi franceza piţigăiată a lui Clayderman m-au amuzat, reuşind totuşi să-i facă pe oameni să aplaude ritmat, să pocnească din degete sau să murmure ceva din refrenele unor melodii. În ciuda încercărilor, marea masă adunată părea plictisită şi dezorientată aducând ceva din imaginea pisicii ce se uită în calendar. Calitativ concertul a avut momente bune, când au răsunat Balade pour Adeline sau The sound of silence, însă în mare pare prestaţia mi s-a părut mediocră. Artistul dădea impresia uneori că mimează cântatul, iar negativul retro acoperea prea mult pianul.
...Cireaşa de pe tort a evenimentului a fost reprezentată de urcarea pe scenă a domnului Flutur şi a Domnului Lungu, amândoi gospodari ai judeţului şi reşedinţei acestuia, arătoşi amândoi, rumeni la faţă şi bine dispuşi, care bineînţeles că s-au ivit ca popândăii pentru a-şi primi laudele de la gloată. Amândoi reprezentanţi onorabili ai puterii s-au dat în vânt cu cuvinte "franţuzeşti" mulţumindu-i d'lui Clayderman, cică pe limba lui, pentru prezenţă. După scurte dar răsunătoare declaraţii în faţa poporului cele două Chiriţe s-au retras cuminţi şi modeşti de pe scenă cu aura de ctitori ai culturii româneşti după ei. După înc-o melodie grăbită concertul s-a terminat subit, oamenii înghesuindu-se spre poarta stadionului ca după un meci bun de fotbal.
...Momentul de azi la care m-a asistat m-a întristat şi m-a enervat. S-a dovedit încă odată că avem o societate de ţărani, de oameni neghiobi şi neducaţi, îndrumaţi doar sistemul digestiv, excretor şi reproducător. Aceşti oameni se lasă în mod naiv adunaţi într-un ţarc ca vitele pentru a li se da circ "rafinat", pentru ca apoi să se mândrească cu experienţa lor muzicală. Păcat că s-a ajuns să existe atâtea forme în oraşul ăstă şi încă bietul fond a lui Maiorescu încă nu apare...
...Cireaşa de pe tort a evenimentului a fost reprezentată de urcarea pe scenă a domnului Flutur şi a Domnului Lungu, amândoi gospodari ai judeţului şi reşedinţei acestuia, arătoşi amândoi, rumeni la faţă şi bine dispuşi, care bineînţeles că s-au ivit ca popândăii pentru a-şi primi laudele de la gloată. Amândoi reprezentanţi onorabili ai puterii s-au dat în vânt cu cuvinte "franţuzeşti" mulţumindu-i d'lui Clayderman, cică pe limba lui, pentru prezenţă. După scurte dar răsunătoare declaraţii în faţa poporului cele două Chiriţe s-au retras cuminţi şi modeşti de pe scenă cu aura de ctitori ai culturii româneşti după ei. După înc-o melodie grăbită concertul s-a terminat subit, oamenii înghesuindu-se spre poarta stadionului ca după un meci bun de fotbal.
...Momentul de azi la care m-a asistat m-a întristat şi m-a enervat. S-a dovedit încă odată că avem o societate de ţărani, de oameni neghiobi şi neducaţi, îndrumaţi doar sistemul digestiv, excretor şi reproducător. Aceşti oameni se lasă în mod naiv adunaţi într-un ţarc ca vitele pentru a li se da circ "rafinat", pentru ca apoi să se mândrească cu experienţa lor muzicală. Păcat că s-a ajuns să existe atâtea forme în oraşul ăstă şi încă bietul fond a lui Maiorescu încă nu apare...
duminică, 19 aprilie 2009
Auto-analiza de ianuarie
Slăbiciunea se continuă din păcate şi-n noul an observ. Aceeaşi stare de neputinţă, slăbiciune, lene, pesimism îmi împiedică să-mi urmez cursul teoretic al vieţii pe care o intuiesc. Momentele de entuziasm existenţial, dorinţele deiniţiere în ceva productiv rămân simple intenţii gândite la o ţigară într-o crâşmă plictisită. Oamenii plictisiţi din jurul meu sunt o cauză, mă molipsesc cu expresiile lor faciale pline de nesiguranţă, zăpăceală şi dezinteres. Intenţionez să nu mă las molipsit, dar rămân cu intenţia.
Dependenţa mea faţă de oameni se poate observa, analiza şi explica destul de clar. Am început să-mi fie frică de momentele când sunt singur cu mine. Mereu cad într-o depresie morbidă şi violentă, mă afund în visări de o inutilitate exagerată şi ajung să nu fac nimic. Oamenii din jur pe care îi privesc, cu care comunic şi interacţionez fizic mă fac să uit de labilitatea şi slăbiciunea interioară. Ei au în concluzie o importanţă superficială şi temporară care duce la accentuarea dependenţei sociale de care am pomenit. Dorinţa de a uita s-a transformat pe parcursul a câtorva ani în obişnuinţă, poate chiar un tic nevrotic. Când nu pot comunica aleg a doua alternativă, cea a consumului de alcool ce-mi da acelaşi efect de uitare temporară şi superficială.
Analizând sentimentul de pesimism creşte însă simt măcar că am clarificat o chestiune şi anume faptul că dependenţa de oameni are aceleaşi efecte ca şi consumul de alcool.
Obeserv cu tristeţe că am ajuns într-un stadiu cu atât mai grav cu cât mi-am pierdut puterea de a mă analiza în scris. Deşi încă sunt capabil să mă exprim logic şi clar în scris nu am răbdarea de a duce până la capăt analiza unui subiect în cauză. Meditaţiile insomnice devin tot mai dese şi iau amploare cu atât mai mult cu cât puterea de a scrie scade. Mi-am pierdut încrederea în cuvinte aparent, neglijând faptul că atunci când scriu îmi eliberez mintea de anumite frământări ce contribuie la decăderea mea psihică.
Dependenţa mea faţă de oameni se poate observa, analiza şi explica destul de clar. Am început să-mi fie frică de momentele când sunt singur cu mine. Mereu cad într-o depresie morbidă şi violentă, mă afund în visări de o inutilitate exagerată şi ajung să nu fac nimic. Oamenii din jur pe care îi privesc, cu care comunic şi interacţionez fizic mă fac să uit de labilitatea şi slăbiciunea interioară. Ei au în concluzie o importanţă superficială şi temporară care duce la accentuarea dependenţei sociale de care am pomenit. Dorinţa de a uita s-a transformat pe parcursul a câtorva ani în obişnuinţă, poate chiar un tic nevrotic. Când nu pot comunica aleg a doua alternativă, cea a consumului de alcool ce-mi da acelaşi efect de uitare temporară şi superficială.
Analizând sentimentul de pesimism creşte însă simt măcar că am clarificat o chestiune şi anume faptul că dependenţa de oameni are aceleaşi efecte ca şi consumul de alcool.
Obeserv cu tristeţe că am ajuns într-un stadiu cu atât mai grav cu cât mi-am pierdut puterea de a mă analiza în scris. Deşi încă sunt capabil să mă exprim logic şi clar în scris nu am răbdarea de a duce până la capăt analiza unui subiect în cauză. Meditaţiile insomnice devin tot mai dese şi iau amploare cu atât mai mult cu cât puterea de a scrie scade. Mi-am pierdut încrederea în cuvinte aparent, neglijând faptul că atunci când scriu îmi eliberez mintea de anumite frământări ce contribuie la decăderea mea psihică.
miercuri, 4 martie 2009
Copilarie...
....Azi sunt adolescent. Dar eu nu merg pe valuri în picioare, ci merg într-un microbuz ticsit cu oameni ce emană mirosuri exotice. Sunt adolescent cu gânduri proaste ce nuţs demne să-şi ia încă numele de gânduri. Culori, oboseală apăsată de cafea, cafea bună şi cafea proastă. Pe toate le-am trăit şi le trăiesc c-o speranţă fricoasă într-o ceaţă deasă dar dulce. Nu am mai iubit până acum pentru că trebuia să învăţ întâi ce gust are berea şi ce bancuri sunt mondene. Dar acum iubesc şi merg în microbuz să găsesc alte fiinţe care nu sunt ca mine. Voi vedea fiinţe sigure, fiinţe nesigure şi fricoase, fiinţe frumoase ce deţin pisici portocalii dar şi pe cele urâte ce urăsc şi care mă voi scuipa. Şi toate le voi vedea deodată şi pentru un timp limitat. Apoi voi vedea o singur fiinţă sau o imagine dorită, amplificată cu bere, cumpărată cu timp şi cu resturi de la cumpărături. va rămâne un rest care se va cheltui treptat.
...Şi sunt adollescent pentru că râd cu poftă atunci când mă deprim. Şi cu cât râd mai cu poftă şi mai sincer mă deprim mai mult. Şi mă îndrăgostesc de tine, fără tine. Şi faptul că nu eşti şi că ai putea fi şi nu ai zâmbi ci ai scuipa în sine sau pe mine, mă gripează dându-mi tremurări pe care de-obicei le am de la bere.
....Deja devin adolescent ce iubeşte, ce vorbeşte mereu fără să cunoască şi cunoaşte pentru a putea tăcea.
ps. Îi mulţumesc doamnei Boteanu pentru inspiraţia obţinută la ora ei. 12.30-13-20
...Şi sunt adollescent pentru că râd cu poftă atunci când mă deprim. Şi cu cât râd mai cu poftă şi mai sincer mă deprim mai mult. Şi mă îndrăgostesc de tine, fără tine. Şi faptul că nu eşti şi că ai putea fi şi nu ai zâmbi ci ai scuipa în sine sau pe mine, mă gripează dându-mi tremurări pe care de-obicei le am de la bere.
....Deja devin adolescent ce iubeşte, ce vorbeşte mereu fără să cunoască şi cunoaşte pentru a putea tăcea.
ps. Îi mulţumesc doamnei Boteanu pentru inspiraţia obţinută la ora ei. 12.30-13-20
vineri, 27 februarie 2009
Ce bine ca nu mai esti, ce certitudine ca sunt.
....Normal, deja au aflat toţi ca tu ai rămas în oraşul cu spitale care nu se mai construiesc, iar eu am avut speranţa unei potenţiale lucidităţi burlăceşti pe care s-o savurez închizându-mă în iluzii ale libertăţii şi-n multe multe laşităţi. Şi totuşi nu-i vorba numai despre tine, tu aia din oraşul cu spitale care nu se mai construiesc, ci-i vorba de întreaga idee de "tine" ori "tu".Tu nu mai eşti, iar treptat cu cât eu realizez mai mult că tu nu eşti eu devin o certitudine.
...În seara asta mi-am luat suc în loc de ţigări. Nu înţeleg. Dar într-adevăr am dat 5,5 lei pentru o sticlă a 2 l de Fanta Madness, unul dintre cele mai proaste sucuri, rău dăunătoare şi care mie personal nu-mi place.Dar l-am luat, l-am luat pentru că era altfel de chestie naşpa. O chestie naşpa nouă, ce se deosebeşte cu mult de ţigările sau berea consumate până acum într-o continuă euforie. Mai mult, i-am găsit şi întrebuinţare sucului. Îl folosesc ca apaă de gură şi ca soluţie de eliberat mucoasa din trahee. Deci la urma urmei un medicament. În fine, ideea că eu prin cumpărarea sticlei de suc am realizat din nou că sunt om. O primă certitudine că-s om.
M-am dezumanizat treptat, pierzându-mi după fiecare beţie spontană încă puţin din luciditate, ajungând să trăiesc instinctual pentru a putea fuma şi bea beri primite pentru servicii de poştă. Am învăţat şah crezând că în acest fel ajung sa mă controlez mental şi să-mi deschid mintea şi am ajuns la fel din acest punct de vedere, plus c'o oboseală inexplicabilă, care înceţoşează multe, aproape totul. În concluzie se vede că valul m-a luat şi tot valul m-a adus la val în timpul refluxului.
Anca m-a certat că viaţa mea este goală şi fără fericire. Ideea fericirii şi a vieţii fericite am păstrat-o doar ca pe o iluzie, un basm ori mit. De multe ori pare glumă ori ceva plin de sarcasm, asociată cu pocăiţii ori comuniştii. Nu ştiu dacă îmi mai aduc aminte mi-am dorit ultima dată aşa ceva. În serios nu cred c-am afirmat niciodată ca vreau să fiu fericit. am insistat mereu pe ideea de linişte şi stabilitate, stăpânire socială şi autocontrol. Prin asta aş fi fericit.
...În seara asta mi-am luat suc în loc de ţigări. Nu înţeleg. Dar într-adevăr am dat 5,5 lei pentru o sticlă a 2 l de Fanta Madness, unul dintre cele mai proaste sucuri, rău dăunătoare şi care mie personal nu-mi place.Dar l-am luat, l-am luat pentru că era altfel de chestie naşpa. O chestie naşpa nouă, ce se deosebeşte cu mult de ţigările sau berea consumate până acum într-o continuă euforie. Mai mult, i-am găsit şi întrebuinţare sucului. Îl folosesc ca apaă de gură şi ca soluţie de eliberat mucoasa din trahee. Deci la urma urmei un medicament. În fine, ideea că eu prin cumpărarea sticlei de suc am realizat din nou că sunt om. O primă certitudine că-s om.
M-am dezumanizat treptat, pierzându-mi după fiecare beţie spontană încă puţin din luciditate, ajungând să trăiesc instinctual pentru a putea fuma şi bea beri primite pentru servicii de poştă. Am învăţat şah crezând că în acest fel ajung sa mă controlez mental şi să-mi deschid mintea şi am ajuns la fel din acest punct de vedere, plus c'o oboseală inexplicabilă, care înceţoşează multe, aproape totul. În concluzie se vede că valul m-a luat şi tot valul m-a adus la val în timpul refluxului.
Anca m-a certat că viaţa mea este goală şi fără fericire. Ideea fericirii şi a vieţii fericite am păstrat-o doar ca pe o iluzie, un basm ori mit. De multe ori pare glumă ori ceva plin de sarcasm, asociată cu pocăiţii ori comuniştii. Nu ştiu dacă îmi mai aduc aminte mi-am dorit ultima dată aşa ceva. În serios nu cred c-am afirmat niciodată ca vreau să fiu fericit. am insistat mereu pe ideea de linişte şi stabilitate, stăpânire socială şi autocontrol. Prin asta aş fi fericit.
marți, 17 februarie 2009
Resemnare.
Crâşma m-a obosit, alcoolul m-a măcinat. Luciditatea depinde acum din ce în ce mai mult doar de momentele de mahmureală când entuziasmul existenţial e mai mare. Mă întreb de viitor tot mai des vorbind deseori singur. Mi-am pierdut cheful de a merge la şcoală, de a mă pregăti pentru bacalaoreat şi admitere, de crâşme şi beţie, de fuga isterică după femei. Mă vait dar încerc să nu exagerez. Încerc să pară mai mult o analiză decat o văicăreală. Mă simt prost la propriu. Mi-am pierdut neuroni, kilograme, prieteni, femei, am câştigat renegări, ameninţări, compătimiri şi datorii de toate felurile. Mâine am şcoală dar faptul şstă mi-l aduc aminte tot mai rar. Mă sperii de mine, mă depărtez de mine, intrând într-o alienare tot mai consistentă. Am ajuns dependent de vise, de iluzii, de scenarii, de închipuiri şi numărul planurilor măreţe creşte. Mă gândesc la ce puteam să fac nu la ce fac sau ce voi face. Avem o oarecare linişte până adineaori. Vroiam să ies afară să mă plimb, să vorbesc rar, calm şi cu folos şi să revin să mă culc. Acum...e acum. Acum eu plec din nou.
luni, 19 ianuarie 2009
...inţeleg oul fiert atunci când e fiert.
....Am obsesia de a bate pe cineva. Nimeni anume şi nu cred că doar numai unul. Mai mulţi. Vreo 5 măcar. Vreau să mă duc sa iau o rangă, o rangă de 75 cm cu care să-i lovesc picioarele, burta şi umerii. Vreau să bat. Să omor nu. Ori vreau să omor? A bate un om cu bestialitate fără a-l omorî la urma urmei e o treabă făcută numai pe jumate. Îl scuteşti pe om în cazul ăsta de cheltuieli de spitalizare. Trebuie să mă duc şi să învârt c-o rangă la nimereală.
....Modernismul este o chestiune foarte interesantă şi care merită toată atenţia şi concentrarea unui licean de clasa doişpea. De asta liceenii de clasa doişpea nu mai trebuie să-şi piardă 2 ore vorbind cu fete de la munte la telefon. Modernismul este o temp complexă şi frumoasă. Tot ce-i în legătură cu perioada interbelică la mine e frumos, fascinant, interesant şi demn de luat in seamă. Momentan mă simt puţin alienat. aerul de munte n-o să mă vindece, din contră, mă va face să mă gândesc iară la rangă. Voi omorî într-o zi. Şi nu chiar cu ranga.
.....Nu înţeleg ce mai vrea de la mine. Eu ce să zic!? Hai s-o întreb: Femeie ce mai vrei de la mine, lasă-mă drecu' nu mă mai suna! Nu vezi că adorm la telefon până îmi povesteşti tu cum ţi-o ieşit comentariu la română şi ce bulangiu ai mai agăţat. Bravo ţie dar să ştii că eu chiar nu vreau să-mi aduc aminte că sunt şi eu undeva pierdut prin listă. Singura parte amuzantă a convorbirii de azi a fost cea in care m-ai avertizat de puterea şi presupun cruzimea fostului tău prieten din Iaşi care mă va bate cu bestialitate dacă n-o să-i vorbesc frumos. Înţelege că în ritmul în care evoluează situaţia psihică până la majul tău o să pot cred că uşor omorî pe individul în cauză....
.....Ideea acestui şir pakistanez de cuvinte este cea din titlu. Am mintea fiartă. Nervi, vise, scenarii, obessii, remuşcări, regrete, dorinţe, planuri, deziluzii, realitate, clipire, frig, muşchii omoplatului amorţiţi. Deci in concluzie o resemnare încă fragilă. cheful de omorât trece însă îmi surâde ideea de a nu renunţa definitiv la chestiune. Dorinţă de a nu mai dori nimic. Dorinţă de somn şi de bani de ţigări mâine. Nu vreau să văd nici să aud femei in jur. Nu.
....Modernismul este o chestiune foarte interesantă şi care merită toată atenţia şi concentrarea unui licean de clasa doişpea. De asta liceenii de clasa doişpea nu mai trebuie să-şi piardă 2 ore vorbind cu fete de la munte la telefon. Modernismul este o temp complexă şi frumoasă. Tot ce-i în legătură cu perioada interbelică la mine e frumos, fascinant, interesant şi demn de luat in seamă. Momentan mă simt puţin alienat. aerul de munte n-o să mă vindece, din contră, mă va face să mă gândesc iară la rangă. Voi omorî într-o zi. Şi nu chiar cu ranga.
.....Nu înţeleg ce mai vrea de la mine. Eu ce să zic!? Hai s-o întreb: Femeie ce mai vrei de la mine, lasă-mă drecu' nu mă mai suna! Nu vezi că adorm la telefon până îmi povesteşti tu cum ţi-o ieşit comentariu la română şi ce bulangiu ai mai agăţat. Bravo ţie dar să ştii că eu chiar nu vreau să-mi aduc aminte că sunt şi eu undeva pierdut prin listă. Singura parte amuzantă a convorbirii de azi a fost cea in care m-ai avertizat de puterea şi presupun cruzimea fostului tău prieten din Iaşi care mă va bate cu bestialitate dacă n-o să-i vorbesc frumos. Înţelege că în ritmul în care evoluează situaţia psihică până la majul tău o să pot cred că uşor omorî pe individul în cauză....
.....Ideea acestui şir pakistanez de cuvinte este cea din titlu. Am mintea fiartă. Nervi, vise, scenarii, obessii, remuşcări, regrete, dorinţe, planuri, deziluzii, realitate, clipire, frig, muşchii omoplatului amorţiţi. Deci in concluzie o resemnare încă fragilă. cheful de omorât trece însă îmi surâde ideea de a nu renunţa definitiv la chestiune. Dorinţă de a nu mai dori nimic. Dorinţă de somn şi de bani de ţigări mâine. Nu vreau să văd nici să aud femei in jur. Nu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)