duminică, 7 martie 2010

Când am plecat eu la țară...

Și s-o dus și treaba cu Bucureștiul. O fost o plimbare simpatică, plină de metrouri și țigani precupeți, cu bere prețioasă și crâșme mai mult sau mai puțin banale. Castrații câini ai capitalei nu erau mânioși pe tine, ci te admirau ca pe-un turist respectabil, iar patronii afro-români de pe pod în Unirii îți vindeau șervețele la sacrul preț de 3 la 10 mii...Dar să fim mai detaliați...
...Momentul anume nu mi-l reamintesc clar, dar știu că după a 2a bere în Insomnia m-am hotărât să acompaniez Toy Machines-ul în frumoasa capitală. Băieții cântăreți proaspăt introduși în birocrațiile muzicale, trebuiau să cânte în Suburbia la un concurs de rockeriști, și puțin suport moral din partea mea și cadetului Costi era profund îmbrățișabil. Mai ales că eu aveam țigări, deci puteam oficial să mă laud că-s cu trupa!
...Am strâns eu la nimereală câteva hârtiuțe cu moaca lui Grigorescu și am alergat spre tren. Alergarea o fost totuși oleacă încetinită când Andy și-o uitat chitara acasă (ha! ha! laughable) și cu ocazia respectivă, ne-am plimbat și cu taxiul. Trenul de București chiar te făcea să-ți scoți pălăria în fața lui, și dacă n-aveai pălărie merita să-ți cumperi apoi să repeți ritualul. Am avut un compartiment de fiecare omuleț, am avut chiar și curent, deși evident, în rații foarte mici dar bine intenționate, am putut să și fumăm lejer, și-am tot fumat...
...Gara de nord e mai curată decât spun legendele. Fiecare părinte conștiincios își sperie educativ copilul cu povești monstruos de înspăimântătoare despre gara de nord. Pe mine cel puțin nu m-o mușcat nimic...Din gară, ne-am împrăștiat fiecare în treaba lui, într-o amplă încercare de colonizare a Bucureștiului. Eu mi-am început una dintre micile mele plimbări urbane, și l-am cărat pe Costi după mine. Am făcut 40 km și am aberat 5 ore despre arhitectură și istorie. Îl compătimesc pe Costi, dar fiecare soldat are nevoie de inițirea lui...Seara ne-am învârtit anemic prin Lipscani. Foarte trist Lipscaniul. Unele zone chiar nu mai aveau străzi, ci doar ganguri pitorești, colorate frumos în glod. În rest e vesel că are multe crâșme. Am fost în Fire, dar automat mi s-o făcut dor de Fire-ul din Cluj, după mine nu prea merită atenție locul. October-ul mi s-o părut simpatic, cu cele 100 de doze de bere de jur împrejur și cu halbe de bere la prețuri aproape studențești. Oricum în prima seară am capitulat devreme, duhnea prea mult a oboseală...
...Prea mult lăudabila, complimentabila, și atot-onorabila Sânziană, asta ca să nu-i spun gazdă că supăr lumea, binevoiește să locuiască într-un bârlog foarte secsi, în piața Regina Maria, la nici o flegmă de Măgăloaia aia mare. Așadar, am fost primit mult mai călduros decât mă așteptam, și am fost copleșit de atmosfere boeme și comportamente delicate. Înconjurat de atâta farmec, am ațipit repede.
...Am fost sculat la oră inxistentă a ceasului meu biologic și de nevoie am continuat plimbarea căscătoare de gură. Și într-adevăr, Bucureștiul continua să mă încânte subtil cu străduțe franțuzești și blocuri interbelice, dar parcă deja ochiul obosea mai repede, și entuziasmul primei zile, când rămâneam chiar și-un minut să salivez calumea o clădire, parcă pălea acum. Începeam să fiu sătul de clădiri vechi și importante. De aia, plimbările mele au început să fie tot mai scurte. Seara o trebuit să pun la bătaie toate mijloacele de persuasiune învățate ori furate, citite ori inventate pentru a o convinge pe d-șoara Bârsanu să vină la concertul băieților. Sânziana veni vidi vici: a venit, a dat din cap, a urlat, a aplaudat și-a plecat.
...Băieții o cântat cu strufocare și cu punere de sentiment. Au avut public mic dar ascultător. Și din câte-am înțeles o fost și cam cei mai blânzi cu publicul, dintre toate trupele participante. Ce-i drept e c-o câștigat etapa, și merg în semifinale. Dacă câștigă finala li se înregistrează EP jmecher, deci au nevoie de multă dragoste și afecțiune în continuare, și noroc și baftă și alea alea...
...După concert am fost în October, și din October în A. A-ul e mișto așa, auzeam că are și tradiție mare. Skol-ul la 4 lei m-o făcut din nou să-mi fi dor de Fire-ul din Cluj, dar în genere o fost oki. Am dansat otzâră, am băut...nothing much...
...Ziua de vineri o fost mai scurtă decât mă așteptam. Aveam tren la 6 și n-am apucat să mai fac mare lucru. Am făcut o ultimă plimbare și o ultimă fugă spre gară prin proaspăta zăpadă și ne-am urcat în tren aproape când să-l pierdem. O fost prima dată când mă rugam să întârzie trenul, ca să pot prinde primele autobuze în Cluj. Și în ciudă trenul o ajuns la 4 jumate. Am mers pe jos până la cămin, și prima parte o fost urât că mă pișcau urechile și mă dureau picioarele. Pe la jumate oricum nu-mi mai simțeam nimic....dar am ajuns.

*
Bucureștiul dacă e să-l iau ca pe-un mic tablou, e frumos tocmai pin mizeria lui, prin furnicăria mecanizată de oameni, prin multitudinea oamenilor colorați, a cerșetorilor profesioniști și a câinilor mereu emblematici. Recunosc că în nici un alt oraș n-am văzut mai multă mizerie, dar fără doar și poate Bucureștiul e cel mai frumos oraș din România. Pe când celelalte orașe se chinuie frustrate să se impună c-o biserică mai șlefuită ori c-o firmă mai răsărită care vinde bomboane, capitalase impune și nu merită contestată. Ai tot ce vrei aici, și faza frumoasă e că pe lână asta ai tot ce nu vrei. Încă nu pot înțelege oameni care urăsc Bucureștiul. Nu vreau să fiu prea descriptiv ori să mă cac în argumente, dar eu cel puțin, păstrându-mi o naivitate sinceră, de-abia aștept să-mi fac masterul acolo.

2 comentarii:

Uţa spunea...

'fără doar şi poate' nu ştii cum e dacă stai acolo 3 ani şi nu 3 zile. Şi nici nu cred că ai văzut toate oraşele din ţară.
Nu contest ce zici acolo, nu vreau să intru în polemică, voiam doar să comentez.La propriu şi la figurat.

Raluca spunea...

eu stau de un an jumate aici si nu urasc nimic, inca :D