vineri, 5 februarie 2010

Dry n short love story I

25-ul era, ca în fiecare zi promițoare de iarnă, înmiresmat de borhotul sutelor de omuleți zâmbăreți, care dintr-o greșeală sau alta, deveniră locuitori temporari ai vestitului trolebuz...

///25-ienii sunt mereu o mare și frumos mirositoare familie. Ai crede că toți se nasc, cresc, descoperă femeia, și eventual mor, în acest trolebuz. E un ecosistem închis, unde toți indiferent de vârstă, statut, social ori limbă, sunt obligați să  supravețuiască în interdependență. Acolo, în 25, îți vei da seama că un scaun liber, fără babe care să-l cerșească cu ochiul, este mult mai important decât faptul că pe celălalt scaun stă un nobil ungur, ori un homosexual entuziasmat de viață, Britney Spears sau oricine altcinva care îți creează scârbă și disconfort. Să stai lângă ușă este un lux cu două tăișuri - la fiecare stație te împinge înăuntru și-n afară (adică te fute) hoardele de 25-ieni, dar ulterior ți-e foarte ușor la rândul tău să ieși, fără să ai parte de băi băseșciene, de mulțime. Și nu în ultimul rând, simbolică este alergarea maratonială până la stație pentru a prinde 25-ul, atunci când ai dumnezescul noroc de a-l vedea, fără să-ți înghețe toate mațele în tine de frig, așteptându-l. ..///

...Printre cele multe mâini unsuroase ale clasei muncitoare, care țineau încordat bara de sus a trolebuzului, era și o mână cam zăpăcită, osoasă, și deseori purtătoare de țigară, care aluneca deseori spre lumi înfrumusețate de mâini mai calde și mai albe. Mâna cea prinsă în fapt, aparținea unui titular ce întruchipa într-un fel obosit, studenția. Titularul mâinii avea o față liberală, unde părul creștea fără autorizație, peste tot, iar corpul părea subtil undulat de mișcări spasmatice. Îmbrăcătimentea lui deasemenea nu mulțumea ochiul fițos și cu gust...
...În colțul privilegiat al trolebuzului, foarte aproape de ușă, dar nici chiar să muște riscul împingerii citadine, având la dispoziție o bară de siguranță aproape neatinsă, se afla mâna cu tente gingașe ale unei domnișoare aleatorii. Ochii strident de mari și de albaștrii a individei, se uitau cuminți în gol, neavând permisiunea imorală de a intercepta alți ochi. Pardesiul era deasemenea pudic, fabricat anume pentru o iarnă geroasă și matură, care nu lăsa voie la interpretarea unei forme, pe corpul domnișoarei. Pe deasupra nici celelalte figuri corpolente și cu potențial verbal-violent, ce se împingeau ritualic încontinu, nu lăsau o imagine prea clară a domnișoarei, din direcția individului descris.
-Mă scuzați, coborâți?
Domnișoara cu pricina fusese pe parcusul derulării stațiilor, depărtată de locul ei călduț, până în străfundul mulțimii tăcut furioase, iar acum, stația ei favorită apropiindu-se, se chinuia să înoate vitejește să ajungă la ușă. Ușa era parată de individ, deci formalismul era necesar.
-Mă scuzați, coborâți aici?
- Nu, poftim.
Domnișoara ieși după o schimbare iute de priviri cu individul. Stațiile așteptau mai departe cu nerăbdare.

II
Piața muzeului era o mare exponată umblătoare. Nenumărații bișnițari se foiau vioi, împărtășindu-și tarabele cetelor nestăpânite de căscători de gură. Aveau găluști fierbinți și zorzoane spoite care lăsau apă multă la gură. Totuși ei nu lăsau la preț, păstrându-și un jâdănism adecvat, însă erau foarte primitori.
///E un loc tipic cosmopolit al Clujului, Piața muzeului. Tot maglavaițul ăla diform de români, maghiari, chinezi, indieni, negrii și maghiari, își are ramnificatul cuib, acolo. E frumos într-adevăr, pentru tarabele aferente, care de la sântgiorgi până la sândunitru, sunt nelipsite de mărfuti alese și de guri flegmatice fără de bani. Acolo găsești expoziții de tablouri, scenete de teatru, shaorme zemoase căzătoare pe jos, cărți prăfuite și mulțumitor de ieftine. E locul potrivit pentru o cafea trendi, unde lumea veșnic trecătoare se uită mai atent la tine, tot acolo vara bei o bere înfierbântată de un soare mare, și toamna ”dai drumul la un cui tovărășesc”. Interesant că puțini știu, piața a cărui muzeu e. E un muzeu care împărtășește cam aceleași exponate ca și piața în sine, doar că ale lui sunt moarte, inerte și gros prăfuite.///
...Populația era flămândă de mărțișoare. Deși țurțurii tronau încă vârtoși la streșinile caselor mai mult sau mai puțin mediavale, ambele sexe sociale își lăsau cu entuziasm grăsimea pe mulțimea de forme metalice prinse cu textilă roș-albă. Boemi conștient întârziați, se târguiau țigănește cu babele pitorești, pentru teancurile masive de ghiocei. Școlari silitori se calculau cuminte la bani, ca să le ajungă și de bani de bere și țigări la bucată de la florile impuse de mama și destinate dragilor profesori. Vânzătorii, întocmai ca niște adevărați patroni ai evenimentului, erau ciudat de atent la tot ce se ia de pe tarabă, ce se cumpără, ce rest trebuie dat, sau ce rest trebuie uitat, ce fețe merită băgate în seamă și care trebui alungați...
...Alungat trebuia și individul cu mâna visătoare din 25, dar o babă ce-și lichida stocul avu răbdare cu el, și-l încurajă să cumpere niște ghiocei. Individul bineînțeles era deosebit de boem, ori doar avea vreo iubire lăbărească pentru o tipă rece și mult mai boemă ca el. Oricum tranzacția suna cam dubios. Fiecare buchețel din firavii și prea-gingașii ghiocei, se îngălbeneau miraculos după ce treceau prin mâna babei. Astfel, omul alegerea optimist alt buchet, și tot așa îngălbenindu-se toți, ajunse să-i cumperepe pe toți. Și-așa că era lichidare de stoc, individul luă mai ieftin marfa, și baba ofilindă tufli adânc în batista mucoasă, bancnota sacră de 5 lei.
...Domnișoara cu privire cuminte din trolebuz, imbucurată copilărește de pumnul consistent de mărțișoare cumpărate, se izbi la întâmplare de individul care, grijuliu își potrivea mulții ghiocei în punga de cadouri. De la impact câțiva ghiocei căzură, și ochii se revăzură inconștient:
- Scuză-mă, chiar n-am văzut!
Tipa, zâmbăreață ca orice fată care se respectă, fugi neglijent, de la locul crimei, făcându-și loc, înnotând lejer prin mulțime. Tipul, sinchisindu-se de urâtul formalism, se aplecă stânjenit, după floricelele galbene, pe care, de bine de rău, dăduse bani. Mulțimea primăvăratică, încălzea în adieri, aerul pișcător, nestinghenită în veșnicele ei entuziasme economico-sociale.

III
Fire-ul, pentru multe minți jucăușe de tineri îmbătrâniți cu lene, alcool și droguri ieftine, era suprema pauză a facultății inexistente. Conserva locului era destul de mare, însă numărul intens de sardine, îi reducea suprafața reală. Stundeți cu mutre murdare, care-și sclipeau ochii obosiți după fiecare gât de bere, se manifestau în acel mod, în care normalitatea cotidiană nu-i lăsa în alte părți. Iar manifestarea lor era tristă și previzibilă. Dudui igienic folosite, își savurau agonic, veșnica burlăcie, emițând miresme aluziv feminine. Miresmele respective intrau în a doua categorie de îmbărbătare, după bere, care îi mințea pe băiețandrii pubertatici că au șanse sexuale. Muzica deprimant de aceeași. Întreaga căldură a localului era pe bază de transpirație. Comoditatea și lipsa alternativelor umpleau, în rest, scena.
...Individul 25-tean contribuia prin răsuflare, la potențialul termic. Erau foarte multe ore uitate, de când popula zona. Ochii lui evoluaseră, de la unicitate și claritate a imaginii, la dublare, respectiv triplare, apoi la mai mult decât triplare, a aceleiași imagini. Greutatea corpului se reducea la cantitatea de alcool dinăuntru. Capul ieșea din toată ecuația, ăla mai greu. Și drept cauză, tot ce ținea de cap devenea mai greu.
...Tipa, ieșită prea devreme din entuziasmul mărțișorului, se bucura de beția prematură a celor două mari beri băute. Sociabilitatea i se citea pe ochi:
- Scuză-mă, îmi dai te rog o țigară?
...Alcoolul dezvăluise în sfârșit accentul ardelan al domnișoarei, iar urechile tipului receptară acest lucru, dar nu-l puseră să reacționeze decât puțin. Ochii săi pendulatici, reîntâlnindu-și posibila variantă feminină, sclipiră din nou. De data asta, berea avu grijă să-i fixeze bine și îndelungat, pe acel modest punct de interes.
-Da, da. Poftim! Ia!
-Merci!
...Neimplicată, dar instinctual mulțumită, tipa se depărtă distrată, spre dans. Tipul rămase doar cu gânduri împrăștiate. O recunoscu. iar acest fapt declașă alte gânduri împrăștiate. Să meargă să facă cunoștință? nu, n-are de ce, a văzut-o de două ori, ce rost are? pare prea dubios...S-o invite la dans? ar fi posibil, dar nu pe muzica asta; asta-i muzică de dansat singur; poate când începe altă muzică; dar atunci la fel, va părea prea dubios. S-o urmăresc? măcar cu privirea? să văd când e singură și vulnerabilă?! Nu, e prea mult stres pentr-o pizdă. O fi și ea o come-n-go enthusiast!
....Omul își căută loc printre petrecăreți, în căutarea barului, cel mereu plin cu bere, iar tipa, tipa în principiu fu agățată de-un oportunist...Lumea fu scoasă devreme la 5, obligată să se întoarcă în agonia ei exterioară...

2 comentarii:

Alex spunea...

nice nice... :)

Ana spunea...

nu`mi convine sfarsitul :)) dar nu am ce face :D ma resemnez