marți, 3 noiembrie 2009

Pereţi?!!?

Aşa, muşcă pereţii băi! Muşcă pereţii! Fii nervos bă! Sparge. rupe tot, distruge, ucide, ucide-o! Omoară-i pe toţi bă. Şi la urmă tremură-ţi piciorul ca handicapatu'. Foieşte-te dacă nu poţi urla. Hai, repede şi haotic, când pe-o parte, când pe cealaltă. Fugi Bă! Du-te să nu te prindă, să nu te faci de râs bă! Du-te şi şterge-ţi flegma de pe faţă!...Aşa...nu mai ai ce face altceva...continuă să-ţi tremuri piciorul, aşa spasmatic! Hai fă pe schizofrenicul, mândreşte-te cu frustrarea! Tu esşi frustratul! Tu eşti geniul şla insomnic, paranoic şi mai şi deştept pe deasupra. Acum laudă-te că eşti treaz la ora asta şi nu poţi să dormi. Laudă-te mâine la facultă că n-ai dormit toată noaptea. O ă prindă la pizde băi! O să te ia drept boem! E fain bă, merită! E super tare ce faci. Adică plm, ai insomnie, păi eşti un gânditor, ai mintea prea încărcată de gânduri mistuitoare, âmpovărătoare şi adânci. Da bă, e bine...e bine! Super tare...
*
Gata? Nu mai? Nu mai zgârii pereţii? Dar cum de băi n-ai aruncat cu pereţi pe geam? Cum dracu să nu faci asta? Adică eu aş face-o dacă aş fi în locul tău. Nu mai tremuri piciorul....hai că evoluăm! Cica, cica...Ne calmîm? aşa, uşurel, uşurel, să nu rănim pe cineva. Evităm cu grijă pereţii, nu-i muşcăm că nu-i frumos. ei sunt cuminţi. Hai să fim la fel de cuminţi ca ei. Respirăm, respirăm adânc. Nu, nu, nu încercîm să ne aducem aminte nimic urât. Câmp cu flori, mulţi bani, casă veche cu bibliotecă mare, cea mai mare biliotecă. Gândeşte-te la România mare mare...de la Tisa până la Bug, din Pocuţia până în Balcani. Bucureşti cu 6 mil. de locuitori şi clădiri de 300m înălţime. Păi cred şi eu că ustură ochii, e 6 dimineaţa. Oră de culcare. Lasă ti Iaşiul, că erai tu la Andreea şi stăteai treaz şi te jucai la calc, nu miroase ca la Andreea, nu miroase a nimic, nu trebuie să te gândeşti la ce miroase. Poezia? Nu, lăsăm şi poezia. Asta nici măcar nu-i poezie. am scris-o ca să mai transpirăm oleacă, să adormim ochii. Lasă! Nu, n-o publicăm pe roliteratura ca nu ne-o primeşte. O punem pe blog. Băi, vezi dimineaţă ce-ai scris, lasă acum. Lasă pixul jos bă, nu înţelegi? gata, ajunge omule! Nu mai bei cafea la ora 12!

sâmbătă, 31 octombrie 2009

E firesc.

Am primit zâmbetul ei. Încă o ea, încă odată, l-am primit. Ea se va supăra fiind automat-indirect pusă într-o categorie. E instictual, şi feminin, şi de asta deja mă abţin tot mai greu să-i spun în faţă clişeul. E un clişeu frumos atunci când limba e scoasă ludic. Clişeul îşi merită stăpâna. Iar ea, iarăşi se va supăra acum fiind făcută stăpâna unui clişeu. Nu-şi dă seama că-i mai frumoasă decât acest clişeu, social vorbind...frumos. Asta pentru că ea nu ştie să accepte complimente şi pentru că eu dintr-o emotivă timiditate nu ştiu să i le fac calumea.
...M-a drogat bine odată şi m-a făcut să scriu o chestie în formă de poezioară. Şi drogat fiind, am fost obligat mai mult de ceaţa înconjurătoare să scriu că parfumul ei, e deja spălat. N-am fost metaforic, deci chiar m-a drogat la propriu. Şi ca să vezi nesimţire! După ce că mă face s-o pup. Mă droghează, mă obligă s-o ţin de mână şi să-i spun poveşti cu vasilică, mai are şi tupeul să-mi spună că E firesc. O fi firesc, iar eu, cu hyper-timiditatea mea, de-abia acum realizez ce-i firesc.
...dacă spun că m-a epuizat, voi fi înţeles de-asemenea greşit. E firesc. E femeie, şi e firesc ca femeile să înţeleagă greşit. Se crede viticultor. iar eu bineînţeles că sunt via. Din acest motiv sunt stors în aşa hal, pentru că sunt vie. Şi tot ea mă bea. Îmbucurător e faptul că amândoi întreţinem sistemul capitalist al întâmplărilor. Întâmplare tot ea a vrut să se cheme. Ori doar o-i fi preluat cuvântul de la ea, şi l-am botezat în acest fel. Dar ceea ce contează, chestia care mă face aproape bărbat e că i-am scris tare şi răspicat: Observ că s-antânplat să ne-ntâmplăm! În mesaj desigur, n-am sunat-o, din discreţie, dar i-am scris, şi am rămas mândru. Interesant e răspunsul ei. Nici nu-mi pot închipui ce mi-a răspuns...Mi-a răspuns că E firesc!

duminică, 25 octombrie 2009

Nu ne mai place Clujul

Nu ne mai place Clujul. Clujul a pălit în ochii noştri. Bucureştiul e mult mai frumos. Trebuia să dăm în Bucureşti. În Bucureşti nu te poţi plictisi coae/femeie! Clujul e un mare sat, e ca Rădăuţiul! Dar totuşi iniţial ne-a plăcut Clujul. Am mers mult şi am încălzit multe scaune din multe crâşme. Şi am fumat destul de mult oraşul ăsta, l-am fumat de la Cetăţuie până la Economica, şi tot fumându-l nah, s-a fumat. Oamenii acum se plictisesc să se rotească în jurul Pieţei Unirii în căutare de culcuş cald în serile în care Fire-ul e gol sau Stuf-ul prea rece. Oamenii s-au învâtit mult în jurul Pieţei Unirii şi pentru că prin zonă se găseau magazine cu rădăcini şi buruieni ciudat mirositoare. Dar cum prea multe buruieni strică oamenii au încetat să se învârtă în jurul Peiţei Unirii. S-au săturat să meargă pe jos din Între lacuri în Centru şi din Centru în Gheorgheni, şi să se plimbe cu 25-ul, 24-ul, 30-ul, 24b, 4, 40, 400. S-au cam săturat. Au început să se gândească la Bucureşti. Să-l vadă ca pe-un El Dorado. El Dorado al crâmelor, pentru că nah, partea proastă a Bucureştiului e că are doar viaţă de noapte.
...Dar totuşi omuleţii veniţi de aproape o lună în capitala Erdely-ului, au rămas totuşi în Cluj. S-au depărtat treptat unii de alţii, şi-au găsit oameni noi mult mai frumoşi şi potriviţi din punct de vedere al comportamentului psiho-social, ori doar oameni deja vechi dar care n-au apucat încă să fie plictisitori. Unii au continuat să fumeze, şi să se apropie şi mai mult unul de altul. Alţii au adormit total şi se afundă în perna unor vise tot mai frumoase, la fel de bine cum alţii au continuat să mestece aceeşi gumă rămasă din Suceava. Interesant e că deja toţi au pe telefon where is my mind de la Pixies, sau dacă n-au telefon o pun pe repeat în Winamp. Şi le place că simt înţeleşi şi îndreptăţiţi. Aşadar de aproape o lună de zile fredonăm acelaşi refren. Îl fredonăm ori doar mestecăm gumă şi-i ascultăm pe ceilalţi cum îl fredonează. Nu mai avem multe de relatat, ne e lene să descriem, să povestim, să admirăm. Degeaba Clujul e frumos. Ungurii l-au văruit bine şi l-au făcut aparent secsi, însă cine naiba să se uite la arhitectură? N-am coborat noi din tren pe 27/28/29 sept. şi-am început să căutăm mirosind atent cât mai multe crâme, locuri faine, decorate cu grafuri psychedelice şi muzică pe care Sandu n-o punea în Rynox? Ne-am grăbit să vedem tot, să avem parte de shouri, concerte, tiribombe şi sticle de vin câştigate la tarabele cu afro-români supraponderaţi, să fim fascinaţi, uluiţi, izbiţi, loviţi...ne-am grăbit să nu ne plictisim şi ne-am plictisit. Ne-am plictisit şi am rămas şi fără bani. Cred că cea mai bună parte din toată povestea e că nu mai avem bani. Acum totul o ia încet cu slow motion demn de matrix, cu multe scene de tăcere şi resemnare, şi fredonări de where is my mind, ori mai corect, where is my money?!? Pentru mine cel puţin e bine. Pentru că de bine de rău m-am trezit.
...mie de-abia acum începe să-mi placă Clujul. Flămând, dator, mereu cerşetor, mereu în căutare de tipe, de bani, de ponturi de tipe de bani...de bani. Ori necăutând nimic. Oprit din căutări, încetând de a căuta mintea. Oprit total. Oprit.

marți, 18 august 2009

O fi varianta full ori doar cea demo?!

...Prin surprindere, sclipitoarea lună a lui august mă găseşte într-o situaţie clişeic vorbind, ciudată, dacă nu cel puţin clişeic vorbind ciudată.

...Aşadar, aflu imediat după ziua mea, pe 5 iulie mai exact, şi mai exact la câteva ore după ce primeam prima amendă din existenţa mea de cetăţean perfid al României, că am luat bacul. Şi aflu tocmai că l-am luat c-o notă destul de influenţabilă, şi că pot intra liniştit în cadrul unei instituţii de înălţat învăţământ. Prin urmare, luna lui iulie imi surâdea ca un soare fumat de la coffee shop, lucrurile bune şi miraculoase(banii!) venind din ce în ce mai des. Şi cum lucrurile nu erau încă destul de perfecte, am intrat şi primul pe listă la facultatea pe care o vroiam iniţial, eveniment ce mi-a ridicat satisfacţia existenţială până după Staţia Spaţială Internaţională, aproape de Poţile raiului chiar. În acest moment mai sus numit ciudat, vă daţi seama că momentele de împlinire sufletească sunt aproape inalfabet descrise. Mărturisind totul până la capăt pot spune că totul a culminat cu o romeojulieică împăcare cu fosta prietenă.

...Aşa...deci terminând de descris paradisul...

...După o zi cu mult soare, de solidaritate între oameni şi de pace între istraelieni şi palestiniei, şi după ce eu hămălind ca un ham la ţară toată ziua, iau proasta iniţiativă de veni în Suceava înaintea părinţilor mei care hotărâseră să vină a doua zi. Evident că oricât de impecabil din punct de vedere moral ar fi conştiinţa mea asupra vieţii, am chemat din nou oameni la mine şi soarele îmbătat şi el de aroma vinului Premiat la 6 lei de la Kaufland a adormit admirând alt admirabil "show la Popa". Nu cred că e nevoie să spun că vinul fiind şi roşu şi demisec şi obişnuit de bun ne-a făcut să ne valorificăm prin activarea dârză a corzilor vocale marea pasiune pentru folclorul românesc. Din păcate însă vecinul de jos nu "iubea şi lăsa" şi s-a pomenit că implică autoritatea inviola(bilă)tă a statului în treburile noastre pitoreşti ce aminteau de Hanu Ancuţei. Am scăpat uşor, pentru moment însă în interiorul nebănuit al meu a început să se dezvolte un anume monstruleţ, născut iar nu făcut din împreunarea conştiinţei cu frica, care, după ce a învăţat să vorbească mi-a spus că părinţii se vor supăra când vor veni.

...N-am putut să-mi dau seama dacă s-au supărat sau nu, pentru că atunci când vecinul de jos a venit şi-a bătut la uşă, aruncând confetti în aer şi strigând "Surpraiz!" eu nu eram acasă. Mă existam pe-o bancă boschetărească cu Alex şi ne făceam planuri pe ziua respectivă pe seama lu' Rox care era singură acasă. Eu însă simţindu-mă prea secsi pentru acest mod de viaţă monoton şi deprimant, am început să aberez în modul meu tradiţional de a abera mai ales când sunt cu Alex. Şi, aproape uitând de scena deloc absurdă cu vinul şi cu poliţaii, şi cu vecin şi cu pârât la părinţi, îmi făceam deja planuri de mers la mare, ori de stabilit în Cluj, ori de mers mai repede la facultate ori de...în fine. Şi ca să vezi Doamni Doamni chiar se gândea la mine când l-o pus pe tata să mă sune şi să-mi spună să vin acasă să-mi fac bagajul şi să plec la Cluj.

...lăsând puţin de-o parte naraţiunea, care era ideea poveştii! Că taică-miu în mod subtil şi puţin previzibil m-a dat afară din casă. O chestie, teoretic des existentă în poveştile de cartier cu Io, droguri, şi Frate copii ce pleacă de-a acasă şi, vieţile şcolii ori şcolile vieţii şi BUG mafia şi La Familia poate şi Blondy nu ştiu, dar totuşi!!!! Ce naiba!!???!! Ok aţi mai auzit presupun de copii simpatici ca mine ca îşi riscă apartamentul părinţilor chemând tot felul de oameni dubioşi, din slăbiciunea de a se face cunoscuţi şi de a ieşi în evidenţă cu ceva ori poate doar din dorinţa de a se distra cu un grup restrâns de prieteni în intimitate! Dacă n-aţi auzit de aceste cazuri înseamnă că sunteţi părinţii mei. Deci ce să mai spun, la o săptămână de la eveniment încă nu înţeleg "ce mi se-ntâmplă, ce li se-ntâmplă părinţilor, familiei mele şi ajung destul de repede să analizez pe scurt situaţia exclamând că-i ciudat! O fi mai mult decât ciudat...

...M-am înjurat mereu pentru faptul că alienarea personalităţii mele iese de multe ori din starea ei aproape mereu latentă.Prin alienare mă refer la procesul de scindare, rupere a eului, care mi se manifestă deseori prin conversaţii de unul singur la persoana a2a, ori în cazul de faţă prin faptul că procesul meu de gândire nu-mi influenţează comportamentul social decât foarte puţin.
Cu alte cuvinte mai puţin pompoase, deşi îl auzeam pe tata prin telefon "Tu ai spsus că vrei să mergi la Cluj la facultate, nu?(oricum tonul era al unui potenţial filozof beat - imposibil de reprodus) Păi atunci te duci la Cluj. Vii acasa, îţi faci bagajul, eu îţi dau câţiva lei şi te duci îţi cauţi gazdă, îţi cauţi de lucru, nu ştiu ce faci, te descurci tu..." nu puteam concret înţelege dacă chiar e pe bune faza ori e doar una din nenumăratele ameninţări de-ale lui. Fusesem învăţat cu astfel de replici, care fiind deseori spuse la beţie şi apoi uitate, începusem să nu le mai iau în serios. Şi uite că măcar pe moment lucrurile păreau a fi mai mult decât simple ameninţări...În ciuda bulversării destul de totale am început să mă gândesc, să-mi fac planuri de drum, să văd la cine aş putea sta de-acum încolo, în caz că apartamentul 39 de la T4 se sigila definitiv. Planul, deşi realist era mai mult decât provizoriu şi în parte l-am şi urmat. În noaptea cu pricina, am ieşit ca un tânăr rebel din bloc, cu bagaje, cu chiloţi curaţi puşi cu grijă într-un sac menajer la fel de curat, cu deodorant şi alte lucruri absolut necesare unei goniri de acasă. M-am dus la Rox unde aveam de gând să înnoptez şi-acolo trebuia să merg la soră-mea, de unde puteam măcar să aştept retragerea apelor şi repararea podurilor distruse, ca să fiu metaforic. La Rox s-a întâmplat o minune salvatoare care măcar pentru o zi mi-a redat optimismul. Un tip venit la ea auzindu-mi poveştile de pe front mi-a spus că el şi-a luat cu chirie un apartament în Cluj şi cât de curand aş putea să stau la el. Ideea m-a făcut să visez şi mi-a dat o încredere superficială în mine şi în situaţia în care mă aflam. Faptul că tipul spunea cuvinte atât de mari "50 de euro tre să-mi dai pe lună şi oricum până la 1 noiembrie chiria e plătită deci nu-ţi cer nici un ban" m-a făcut să mă bucur c-am fost dat afară. Intram deja în persoana omului emancipat, care se poate descurca singur, care luptă, învinge, ascede tot mai sus.
...Am avut eu multe vise de genu. Adolescenţa nu prea îţi surâde într-un apartament cu 2 camere pe care eşti nevoit să le împarţi cu tata, mama, fratele mai mic, şi o bucată din an văru-miu. Am fost mereu entuziasmat de ideea de a mă descurca singur, de a-mi face de mâncare, de a lucra, de plăti facturi etc. dar la urma urmei eram atât de înverşunat în visul încât aproape semânam cu un copil de 5 ani care vrea să fie pompier, poliţist, astronaut, toate pe rând ori toate odată.
...se spune că adulţii au un tic în a se gândi la ziua de mânie şi raportându-mă la această expresie, şi fără să mă dau adult, matur ori altceva decât tind să cred că sunt, ajung chiar acum, stând la calc şi aşteptând să se copieze Lineage de pe o partiţie pe alta, să mă gândesc chiar ce-o să mă aştepte mâine? Mâine este de mers la ţară. La ţară e tata. Şi tata nu ştiu ce-mi va spune acum, cum se va comporta. Nu ştiu cât o să mai pot zabovi acasă şi de asta nici nu mi-am desfăcut valiza ori unde o să mă duc sigur după ce plec de-acasă. Nu ştiu dacă ai mei chiar divorţează în curând, dacă mama se hotărăşte să se mute în chirie într-o garsonieră ori ce-o să se întâmple cu Călin. Nu ştiu prea multe şi îs curios să aflu...

joi, 28 mai 2009

un dinar

...Putrezeam aseară foarte secsi la o masă în rynox încojurat de mult amici şi spunători de glume şi poveşti cu multe zâne şi printre altele am auzit povestea serviciilor turstice mai mult decât atrăgătoare din Tunisia. Trecând peste partea că în 360 euro îţi intră şi biletul de avion şi cazarea la 3 stele şi tot ce poţi adăposti în stomac pentru două săptămâni, am rămas fascinat când am auzit că tunisienii hamali care slujesc pe la hoteluri sunt foarte fericiţi dacă primesc bacşiş un dinar(echivalentul la 2,5 lei). Am rămas puţin îngândurat. Adică oamenii ăia sunt chiar aşa săraci încât cu o moneda mai mare şi mai strălucitoare pot face festin? Ori doar ştiu să preţuiască fiecare ban pe care îl primesc fie el mare sau mic. Mi-e greu să cred că sărăcia îi obligă pe tunisieni să fie slugi atât de lingătoare în fund. Deşi nu au bogăţii de subsol ori dezvoltare industrială, din agricultură(citrice, măsline) şi din turism teoretic şi-au creat un nivel de trai care pe hârtie e cât de cât mulţumitor, deşi e mai mic cu puţin decât al nostru. Aşadar ajung la concluzia că n-o fac din disperare materială ci din bunul simţ de a-şi face meseria cum trebuie. Presupun că dacă i-ai da unui bellboy tunisian 10 dinari ori mai mult nu i-ar accepta.
...Făcând comparaţie cu ceea ce se întâmplă pe plaiurile mioritice nu găseşti prea multe asemănări. În primul rând românii mai ales când vine vorba de bani sunt ca ţiganii. Sunt lacomi de bani, de a avea tot mai mulţi şi de-a putea merge la Kaufland să-şi umple până la refuz căruciorul. În hotelurile şi restaurantele noastre echivalentul dinarului în lei nu înseamnă nimic, chelnerii fiind cât de cât mulţumiţi doar când bacşişul lăsat valorează măcar cît nota. E trist că pentru 2,5 lei bacşiş aici nu-ţi mulţumeşte nimeni ci-ţi pregăteşte pe la spate o eventuală moarte şi-un lighean plin de flegme.
...Bun simţ sau un bloc cu 100 de etaje în Suceava e totuna...

sâmbătă, 23 mai 2009

Introspecţie în locala societate...

...O analiză sociologică a Sucevei de o oarecare importanţă sau măcar calitate implică un studiu serios şi intens şi o specializare în domeniu. Prin urmare îmi permit să analizez acele aspecte ale societăţii sucevene care nu se regăsesc de-obicei în limbajul de lemn şi rigiditatea statisticii.
...În primul rând sucevenii sunt români, români care nu diferă prea mult de fraţii lor din sud în ciuda particularităţilor istorice. Ideea de Bucovina/bucovineni a rămas totuşi un instinct social. Sucevenii au o tentă de orgoliu etnic ce îi hotărăşte să afirme că ei nu sunt moldoveni ci bucovineni, sunt superiori, sunt urmaşii răzeşilor lui Ştefan şi moştenitorii civilizaţiei austriece. Însă această particularitate socială este de cele mai multe ori nefondată. Astfel analizând populaţia municipiului Suceava îţi dai seama că oamenii nu diferă nu nimic de cei din Iaşi ori Bacău, nici cu accentul şi nici cu mentalitatea. Austriecii au lăsat prea puţine influenţe care ar putea să ne diferenţieze. Asta din cauză că în Bucovina habsburgică românii nu au prea avut acces la viaţa urbană - Suceava fiind populată aproape exclusiv de germani, evrei, ucraineni ori polonezi iar contactul dintre şăranii români şi aceste naţii a rămas aproape mereu limitat la schimburi economice. Cei care au studiat la Cernăuţi întrând în contact cu normele şi valorile occidentale au fost puţini iar cei care s-au folosit de cunoştinţele lor în folosul bucovinenilor au fost şi mai puţini. Astfel revenind la ideea de bază, sucevenii sunt români cu aceleaşi deprinderi orientale ale moldovenilor.
...Continuând analiza observăm altă chestie interesantă. Municipiul Suceava este lipsit de populaţie urbană. Marea parte a locuitorilor din cartierele de blocuri sunt ţărani angajaţi ca muncitori începând cu anii 60. Aceşti oameni au în mare parte o educaţie culturală precară(evident prin limbajul cu vocabular sărac şi incorect gramatical), o mentalitate colectivă, conservatoare şi nu au preluat deprinderi morale şi etice de orăşeni-cetăţeni prea mult. Mulţi continuă să crească găini în apartament sau să prăşească ceapa din faţa blocului. Aşadar puţinii ingineri, doctori ori profesori se pierd foarte uşor pe uliţele cu trotuare şi asfalt ale marelui sat.
...În ciuda faptului că nu sunt orăşeni, sucevenii nu sunt proşti. Au acel intelect de baştină tipic românilor. Cele câteva licee bune din oraş valorifică destule creiere capabile să se afirme în domeniul ştiinţific. Tinerii suceveni ce nu sunt cuprinşi de-o melancolie prea timpurie scriu literatură (ex.cenaclul Turnătorii), joacă teatru (trupa The knockers), cântă (trupa Toy Machines), pictează (Ioana Huţuleac, Sorin Baciu). Însă deprimarea apare când toate micile valori care ar putea educa acest oraş pleacă cuprinse de fobia de a rămâne în oraş după liceu. Aşadar se ajunge tot la instinctul românesc de a pleca "în afară", nu neapărat în altă ţară, chiar şi în oraşul de vis-a-vis numai să fie afară.
...Şi toţi pleacă pentru că ştiu sau doar cred că în suceava nu se pot realiza. Ce-i drept Universitatea Suceava rămâne numai cu clădirile (e pe locul 42 în top 50 universităţi din ţară) fiind incapabilă să atragă şi să pregătească tineri valoroşi.Majoritatea studenţilor de la USV nu sunt suceveni şi puţini rămân în oraş pentru a lucra în domeniul în care au fost pregătiţi. Acest lucru este cu atât mai trist cu cât oraşul duce lipsă de avocaţi, medici ori arhitecţi, să nu mai vorbesc de profesori universitari. În concluzie Suceava este lipsită de profesii şi profesionalişti.

joi, 14 mai 2009

Chirie...

Chirie moca în Iaşi? Cineva cu penthhouse cu muşcate la geam?muşcate la geam?...Ori fără muşcate la geam...
...da ideea e că trebuie chirie moca în Iaşi. Trebuie şi părinţi care să accepte ideea de chirie în Iaşi dar ei să nu ştie că-i moca...la urma urmei măcar să fie muşcate la geam...