joi, 11 noiembrie 2010

Când am furat elefantul.

Aseară am comis o infracțiune. Îmi asum riscul de a povesti întâmplarea deoarece oricând aceste informații pot fi folosite împotriva mea la proces.
Aseară s-a desfășurat cu nedescrisă grandoare balul facultății de sociologie, în clubul Havana cocoțat mândru deasupra McDonals-ului, pe acoperișul marelui aprozar, ce se vrea să fie acea clădire. Numai lucruri bune de spus despre evenimentul în sine: domnișoare bisericesc gătite, domni mai mult sau mai puțin poponari, muzică de joc și voie, îndulcitoare de suflet, armonie și pace, Durkheim, Marx, etc, etc. Eu m-am învârtit pe-acolo, am mai ciordit o bere, am mai cerșit alta, mi-am exersat nelucratul talent de dansator și am încercat, în modul meu de-a încerca, să combin sublime domnișoare. Dar, văzând că tehnicile mele nu rodesc, m-am reîntors la ciordit și cerșit bere.
Toate bune și frumoase până când, toată lumea se pregătea să se întoarcă pe la bârloage, pe mine și pe prietenul meu A(nu am puterea morală de a-i divulga numele) ne-o izbit violent inteligența. La ieșirea din crâșmă era o mică grădină zoologică de plastic, formată din vreo doi lei și-un elefant care făceau tot anturajul mult mai aspectuos. Noi ce ne-am gândit? Hai să luăm elefantul și să-l ducem în Hașdeu! Logic nu? Și am apucat amândoi de elefant și l-am băgat în lift. Ajungem la etajul întâi și încercăm să fim cât mai subtili (deși nu știu cât de subtil puteai să fii la 4 dimineața cărând un elefant pe scările rulante) dar n-am avut noroc și onorabilul reprezentant al securității zis și portar, își exprimă o mare dilemă:
- Bă! Unde plecați cu elefănțelul?
Unde puteam să plecăm cu elefănțelul? Chiar am stat câteva secunde și m-am gândit la dilema portarului, încercând să-i găsesc soluționare. Bineînțeles că răspunsul, idiot ca-ntotdeauna în aceste situații a fost: Nicăieri! Apoi m-am prins și eu că trebuie să fug.
Ajunși amândoi în față la Mec, ne-o cuprins o mare dezamăgire și pentru a nu intra în depresie ne-am hotărât să repetăm operațiunea, de data asta mai organizat! Am urcat pe poteca se ducea la parcarea de sus și am ajuns din nou la locul crimei. elefănțelul era deja pus înapoi frumos fix unde era. Eu de coadă, el de trompă și elefănțelul prinsese poftă de plimbare încă o dată. Însă acum lumea se cam prinsese și o început ăia de dinăutru să urle la noi. Așa că am început să fugim, tot așa eu de coadă, el de trompă. Pe drum, cu cât oboseam mai tare, cu atât de dădeam seama cât de idioți eram, dar acum nu se mai putea da înapoi, zarurile fuseseră aruncate și elefănțelul furat. Ajunși jos, am avut noroc că cel din camera de comandă nu era acolo și am trecut neobservați până în parcarea din față la Mec. Acolo deja taximetriștii începeau să se mire de neobișnuita noastră achiziție iar noi din nou eram puși în fața unei dileme. Până în Hașdeu sigur ne prindea garda, și poate unii gabori n-ar fi gustat gluma. Așa că ne-am băgat pula și am lăsat elefănțelul acolo în parcare, profund dezamăgiți că n-am reușit să-l punem în fața lui Pinguinu, în 16.
Azi dimineață am fost telefonați că trebuie să ne cerem scuze în fața personalului crâșmei. Am decis după lungi dezbateri și voturi în plen, să nu ne cerem scuze.