Impresii și cărți.

Nu s-a schimbat de mult nimic, și totuși mereu am impresia că mă învârt cu chestii noi. Îmi e frică de monotonie, de rutină, de mecanismele sociale ce voi fi obligat să le însușesc mai târziu, pentru a supravețui, dar eu în impresia mea de zăpăceală continuă sunt un om cu habitaturi fixe. Nu mare brânză ce zic și nici nu-i prima oară când o zic, însă de ceva timp încoace și cu precădere de azi, încep să mă cam satur de vechile obiceiuri. Mă văd nu pierdut, dar ținut mereu la un anumit stadiu intermediar, care nu mă mulțumește, care lasă de dorit mai mult. Nu pot să acuz pe nimeni pentru propria-mi indispoziție, și nici pe mine nu-mi mai vine să mă acuz, pentru că m-am plictisit s-o fac. Trebuie să dibui mai clar toată treabă, să văd în ce colț întunecos sălășluiește buba. E o bubă misterioasă. Momentan încerc să-mi umplu timpul cu chestii cât mai diverse, și nu neapărat ce să necesite ieșirea afară.
Așadar de când am venit în 16 am reînceput să citesc, nu mult, dar cu potențial de mai mult. Preainteligentul domn Neacșu mi-a împrumut o carte cu titlu simpatic: Narcoticele în cultura română de Andrei Oișteanu. Cartea e serioasă, detaliată și nu tratează din păcate etnobotanice. Citind-o vei afla că gălbenelele din ceaiul bunicii, dacă te porți într-un anumit fel cu ele, te vor face mai zâmbitor, deși autorul nu insistă pe procedeul în sine. Pe deasupra vei afla că magiunul pe care-l gustau boierii români nu era făcut din prune, vei începe să respecți mai mult secara și îți vei confirma supoziția referitoare la moralitatea scriitorilor din care ai dat bacul. În concluzie ideea e că nu suntem doar o țară de junkălăi ci o țară de junkălăi cu tradiție.
Mi s-o redeschis foamea pentru lectură, deși nu o foame foarte mare. Mi-am luat Diplomția lui Kissinger și am făcut rost de Al treilea val de Toffler, cărți care se înțeleg bine cu ce fac eu la școală și sper să-mi prindă bine pe viitor. Nu vorbesc despre ele că plictisesc mințile firave ale cititorilor, motiv pentru care, până acum pe blog nu am scris chestii istorice.
Diseară cântă Speak Floyd, trupă tribut Pink Floyd cu destul de mare renume în treaba asta, și mă gândesc dacă să dau două zile de mâncare pe bilet. Balanța fiind foarte balasată, încă mă mai gândesc.