...Crâșma era ca de-obicei plină. Plină de studenți, de bețivi, de bere și vodkă pentru studenți și bețivi, plină de zgomot, mizerie și prosti. Deși infect și frecventat de tineri dubioși, era printre cele mai bune locuri din oraș. Berea aburindă, vokda foarte ieftină, muzica ok și fetele ușor de combinat. Dacă ajungeai student în Cluj, aveai multe șanse să-ți bei facultatea în Fire. Și dacă erai trist și slab ajungeai să rămâi în Fire și după facultate.
După ultimul flux de oameni, cel de la ora 2 noaptea, prima incăpere începu să devină mai aerisită și coada de la bar se micșoră. Aici nu se auzea decât puțin bucuria zgomotoasă de pe ring. Puteai sta și schimba o vorbă fără să urli, și în același timp admirai cururile studentelor ce se adunau însetate la bar. Dar ca să stai la bar, trebuia să fii unul dintre veteranii crâșmei, oameni nobili și de bază, care din milostenie și altruism au contribuit la dăinuirea locului ani de-a rândul. Iar acești veterani erau pe de-o parte oameni îmbătrâniți de prea multă studenție și stafidiți de țigări, pe de-alta oameni care în ciuda frumoaselor vicii din tinerețe, au avut puterea de a se desprinde și de a se pune pe picioare. Aceștia din urmă veneau în crâșmă puțin mai rar, dar mereu, prinși de melancolie, se fericeau mult mai cu poftă și se îmbătau mai obraznic, amintindu-și de studenție.
Însă pe la ora aceea, lumea nu era alcoolizată, așadar nici foarte zgomotoasă, ci se vorbea banal, se creau priviri melancolice, se făceau plimbări anemice de la o masă de cunoscuți la alta. Era lume, era muzică, se dansa, dar toată imaginea era atât de standardizată încât n-o puteai băga în seamă.
- Auzi scuză-mă, n-ai cumva o țigară?
Tipul întrebat întoarse capul mai repede și mai speriat decât ar fi trebuit s-o facă în mod normal. Se uită cu ochi nelămuriți la cel ce-l abordase și pentru o secundă sau două nu înțelese întrebarea. Rămase subtil surprins de fața acestuia: era bărbos, pletos, avea un ochi mai mic și unul mai mare, și atitudine de cerșetor. Avea impresia că-l știe de undeva, deși acest lucru, având în vedere Fire-ul, nu era cu nimic deosebit.
- Da, da. Desigur. Stai așa.
Și își scoase pachetul din buzunar, și i-l înmână grăbit. Se simțea stingherit și vroia sa-și dovedească formalul altruism fără prea multe adăugiri. Cunoștea tipul ăsta de indivizi, întrebători de țigări, crescuse printre ei și de multă vreme nu mai vroia să aibă nici o treabă cu dânșii. Exista riscul ca după înmânarea țigării, acesta să ceară și foc, apoi să întrebe de sănătate, să mai ceară o țigară și eventual o bere și să înceapă o superbă epopee despre experiențele lui de bețiv prost. Și marea parte a acestor bețivi erau al dracului de enervanți.
- Mulțumesc mult!
Individul bărbos își puse în bot țigara și începu să se caute încet și zăpăcit prin buzunare un aprinzător. Era la mijloc un fel de scenetă, omul mimând că se caută prin buzunare doar ca să nu fie nevoit să-i ceară și foc respectivului, iar acesta din urmă sa se ofere el. Ori cel puțin așa vedea celălalt tip. Se enervă văzându-și teoria cu bețivii pusă în aplicare, și nemaiavând răbdare îi jucă sceneta.
- Poftim! Ia de-aici.
Și bineînțeles automat veni a doua tură de mulțumiri.
- Mulțumesc mult încă odată!
Bărbatul aprinse cu poftă țigara, trase un fum adânc și cu alt doilea încercă să facă cerculețe, și se vedea că nu se pricepe. Scotea niște forme dubioase, de stafidă ori de minge spartă, nicidecum cercuri. Ceru o sută de vodkă și întinse paharul spre celălalt individ în sens de ciocnire. Acesta din urmă, c-o indiferență discretă îl intinse și el pe-al lui.
- Pentru alcool! exclamă bețivul.
Celălalt zâmbi dar nu răspunse nimic. Se temea încă să aprindă vreo discuție cu respectivul bărbat. Vroia să se întoarcă nederanjat la amintirile cu care i se juca mintea , înainte de venirea bețivului. Nu venise în Fire pentru socializare, nici pentru a combina ceva, se simțea deja prea bătrân pentru chestiile astea. Venise de dor, pentru reamintirea studenției.
- Parcă te-am mai văzut mai demult pe-aici. Nu-i prima dată nu?
Deci în sfârșit frica lui se adeveri. Bețivul îl provoca la discuție, iar el având printre altele păcatul bunului simț, nu putea să refuze. Luă o gură de vodkă, își aprinse și el o țigară și răspunse:
- Păi da, am mai venit pe-aici. Dar demult. N-am mai venit de mult timp.
Bețivul rămase puțin derutat de răspuns. Nu prea înțelegea el vizitele astea așa rare în crâșmă. Pentru el, venirea aici devenise mult un simplu reflex al picioarelor, nicidecum o alegere spontană. Acum când se gândea mai bine, nu-și prea amintea bine cînd venise în Fire, ori dacă mai plecase vreodată.
- Da? Și cum e acolo?
- Acolo unde?
- Acolo sus, cum unde? Afară! Că eu mereu cînd ies de-aici sunt beat. Nu-mi aduc aminte.
Și începu să râdă sec, mândru de gluma lui. Celălalt nu prea gustă auto-ironia bețivului. Îl izbea mereu morala când auzea glume cu bețivi, mai ales cînd erau spuse de unul.
- Păi nah, cum să fie. Greu de imaginat.
Bețivul râse. Luă o gură mare din pahar și-și schimbă automat moaca. Obișnuit cu oameni ce aveau aceleași nobile hobby-uri ca și dînsul, se simțea prost când se lua cineva de beția lui. Și atunci când se simțea prost, se chinuia să bea cât mai mult și mai repede încât să uite momentul.
- Și-atunci? Dacă tot n-ai venit de atâta timp, cum de-ai venit acum? Sărbătorești 10 ani de căsnicie?
Individul moralist zâmbi, simțindu-se și el la rîndul lui puțin atins. Știa că orice bețiv se ferește de căsătorie ca de sticla de bere goală. Ori mai bine zis, căsătoria se ferește de bețivi.
- Oau, dar cum de m-ai prins? Într-adevăr, pe nevastă-mea am lăsat-o pe ring în grija unui necunoscut ras în cap și c-o svastică tatuată pe frunte, și eu am venit aici să mă îmbăt.
- Frumos, frumos! Îmi place treaba. Și eu dacă aș fi avut muiere, aș fi făcut la fel. Tot muierea asta din față e mai frumoasă și mai de încredere( și făcu un gest spre vodkă).
Și mai luară amândoi încă o gură din cele două muieri de pe tejghea. Moralistul începea să zâmbească mai deschis acum. La urma urmei, venise să-și amintească de vremuri din astea, cu bețivi, cu glume misogine și cu vodkă. Bețivul doar îl ajuta să reintre în peisaj. Însă nici prea sociabil nu vroia să fie. Încă se temea de bețivi și de crâșme, venirea lui în Fire fiind aproape ca o provocare. Se temea să nu fie din nou luat de val. În mod ironic, bețivul îi citi temerile.
- Mai trebuie una din asta ca să mă ia valul! Mai bem una? Fac eu cinste!
Propunerea îl înfioră pe bărbatul căsătorit. Căscă ochii speriat și se dădu înapoi subtil. Avea 10 ani de când nu se mai îmbătase și se mândrea cu performanța. Reușise foarte greu să-și mențină controlul în tot acest timp. Nu exagerase nici la luarea licienței, nici la nuntă, nici la botezul copilului, dar parcă acum, ajuns din nou în Fire, în locul unde căzuse pe sub mese de atâtea ori, parcă toată abstinența lui începea să cedeze.
- Nu, nu mulțumesc. Eu oricum mai am în pahar.
- Păi dă-i gât și hai să mai luăm o sută. Ce? Te miroase femeia acasă și fuge la ăla cu svastică pe frunte?
Rezistența devenea tot mai slabă...
- Nu-i de asta. Oricum e plecată.
- Păi atunci?
- E mult de când n-am mai luat și al doilea pahar. Mi-am format o reticiență pe care vreau s-o mențin.
- Și atunci de ce ai început să bei?
Bețivul începu să se enerveze. Nu pricepea cum poți refuza o vodkă. Și mai ales când te afli în bodegă. În primul că e un gest jignitor la adresa celui care îți oferă. Dar ținând cont că era de-abia la a 2a ori la a 2a vodkă, încă avea răbdare și nu obișnuia să se ia în gură cu oamenii.
- De dragul vremurilor de demult.
- Păi de dragul vremurilor de demult mai ia una. O să le îndrăgești mai mult după a doua sută. De când ziceai că nu te-ai mai îmbătat?
- Păi de aproape 10 ani.
Răspunsul îl șocă atât de mult pe bețiv încât uitase să mai comande vodka. Pentru el, deși timpul se măsura în pahare, 10 ani păreau un număr infinit. Încercă să-și aducă aminte ce se întâmplară în ultimii lui 10 ani, dar renunță repede și își aduse aminte să comande vodka.
- Păi atunci hai să-ți sărbătorim cei 10 ani de abstinență...Domnișoară dragă mai pune două...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu