Slăbiciunea se continuă din păcate şi-n noul an observ. Aceeaşi stare de neputinţă, slăbiciune, lene, pesimism îmi împiedică să-mi urmez cursul teoretic al vieţii pe care o intuiesc. Momentele de entuziasm existenţial, dorinţele deiniţiere în ceva productiv rămân simple intenţii gândite la o ţigară într-o crâşmă plictisită. Oamenii plictisiţi din jurul meu sunt o cauză, mă molipsesc cu expresiile lor faciale pline de nesiguranţă, zăpăceală şi dezinteres. Intenţionez să nu mă las molipsit, dar rămân cu intenţia.
Dependenţa mea faţă de oameni se poate observa, analiza şi explica destul de clar. Am început să-mi fie frică de momentele când sunt singur cu mine. Mereu cad într-o depresie morbidă şi violentă, mă afund în visări de o inutilitate exagerată şi ajung să nu fac nimic. Oamenii din jur pe care îi privesc, cu care comunic şi interacţionez fizic mă fac să uit de labilitatea şi slăbiciunea interioară. Ei au în concluzie o importanţă superficială şi temporară care duce la accentuarea dependenţei sociale de care am pomenit. Dorinţa de a uita s-a transformat pe parcursul a câtorva ani în obişnuinţă, poate chiar un tic nevrotic. Când nu pot comunica aleg a doua alternativă, cea a consumului de alcool ce-mi da acelaşi efect de uitare temporară şi superficială.
Analizând sentimentul de pesimism creşte însă simt măcar că am clarificat o chestiune şi anume faptul că dependenţa de oameni are aceleaşi efecte ca şi consumul de alcool.
Obeserv cu tristeţe că am ajuns într-un stadiu cu atât mai grav cu cât mi-am pierdut puterea de a mă analiza în scris. Deşi încă sunt capabil să mă exprim logic şi clar în scris nu am răbdarea de a duce până la capăt analiza unui subiect în cauză. Meditaţiile insomnice devin tot mai dese şi iau amploare cu atât mai mult cu cât puterea de a scrie scade. Mi-am pierdut încrederea în cuvinte aparent, neglijând faptul că atunci când scriu îmi eliberez mintea de anumite frământări ce contribuie la decăderea mea psihică.
2 comentarii:
Iti propun un joc interesant.In loc sa te chinui sa exprimi cat mai corect starea ta actuala de spirit, descrie atitudinea si gandurile omului care vrei sa devii.Imagineaza-ti cum ar gandi el , cum ar fi viata lui de zi cu zi si la sfarsitul unei zile obisnuite ce ar simti el.
Foloseste aceeasi cantitate de emotie , pasiune si daruire.Numai schimba continutul.Creeaza viata acestui homo sapiens sapiens , chiar daca pe moment imaginar.Uita de tine( cel prezent) si concentreza-te numai asupra lui.
Lasa timpul sa treaca , sa te ajute si vei vedea o evolutie.
Accepta faptul ca te vei schimba. Succes! :d
,,Şi din păcate nu cade rahat, ci îmi cade un organ sau un întreg sistem de oase pe care n-o să vreau să le strâng apoi şi să le reactivez, din ciudă că nu eu le-am aruncat." Cât zolănism pe tine, Popă. Fraza de mai sus, jos pălăria, mai expresiv de atât nici că se putea. Şi chiar să ştii că m-am simţit şi eu printre oamenii ăia cu figuri demoralizate din crâşmă. Asta înseamnă că ai sugestie în proză. Cel puţin în primele două, sugestia e f bine conturată de frazele scurte, seci, a la Hrib. Deşi mă miră parcă angoasa asta a ta faţă de societate apărută ca după ploaie. Cred că ăsta e propriul tău mod de a-ţi manifesta frustrarea bacului... Succes! îmi place.
Trimiteți un comentariu