Inutil și plictisitor spus, că am uitat. Am uitat aproape tot și resturile nespălate de memorie apar doar la venirea insomniei. E un blank ce demult, în epoci puțin mai teribiliste avea statutul de dorință. Nu-mi vine să cred că acum ceva ani puteam să-mi doresc blank-ul. Mă amuz acum amintindu-mi și fumez mirat că-mi amintesc. Island blues e aluzivă, și doare cu cât e mai aluzivă. Dar cu toate cafelele fumate, era într-adevăr un timp de adolescență timpurie, în care chiar îl credeam pe Eminescu din Odă. Nu înțelegeam ideea de îmbătrânire, de delăsare, oboseală...de alcool. Eram poet(vorba vine), prozator, pictor, arhitect, om politic, urbanist, istoric, și mă jucam cuminte cu toate visele de mai sus, aruncate grămadă în sufragerie. Acum mă dor șelele gândindu-mă că din toate, nici măcar sociolog nu sunt. Nu mă vait, nici nu bocesc, că n-am mai mers la o înmormântare de mult timp. E scena cea mai tristă, demnă de multe șervețele. Că Popa a uitat să se plângă. Eram bun la asta odată. eram bun la multe.
...O fată înflăcărată de amoruri învechite ar spune că e astenia de primăvară. O fi, deși eu de-obicei eram destul de cu vlagă primăvara și nu-s obișnuit cu noua modă. Momentan îmi diluez cafeaua cu apă nobilă de chiuvetă. Mă diluez cu totul. Dar eu care n-am putut niciodată să fiu poet, nu am ce comenta frumos în domeniu. M-aș gândi că totuși mâine am școală și că viitorul prea-luminat de sociolog mă așteaptă. Însă eu, prin raționamentul meu am renunțat a mai gândi inutil. Și încă renunț.
Renunț să mai scriu în aceeași măsură cu cât devin mai prost și mai neinspirat. Rahatul ăsta de blog mă lasă frustrat, motiv pentru care, entuziasmul devine tot mai mititel, calitarea postărilor tot mai searbădă. M-am săturat să scriu un nimic despre nimicuri mai mici, să mă cac în metafore iritante despre o viață de student mizeră și banală, unde totul se reduce la a bea, și ulterior a borî nemulțumiri penibile de om ratat. Și renunț a mă revolta când ajung la concluzia că despre altceva chiar nu pot scrie, că ăsta mi-e vastul univers și asta mi-e inteligența.
...Și revin la blank, și sprijin tastatura precum sprijineau bețivii sec. XIX foaia și pana ruptă de la curul găinii...și continui s-o sprijin...și cam atât. Eu sprijin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu